Un "premiu" de ruşine

Să te simţi dator să comentezi "subiectele fierbinţi" ale zilei şi să ajungi să încerci să descoperi la infinit o minimă logică în prestaţia politică a lui Dan Voiculescu şi a PC înseamnă, până la urmă, să cultivi o formă de perversitate ce frizează morbiditatea. Ca atare, trec, ca şi cum nici nu s-ar fi întâmplat, peste a suta reprezentaţie a bâlciului cu ieşirea PC de la guvernare, sacrificată în ultima clipă pe altarul "stabilităţii politice", şi mă opresc asupra unui semnal grav, care ar trebui să ne pună pe toţi serios pe gânduri. El vine din partea revistei "Reader"s Digest" care, în urma unui sondaj făcut în 35 din marile oraşe ale lumii, plasează bucureştenii pe locul întâi în clasamentul celor mai nepoliticoşi locuitori ai bătrânului continent şi pe locul doi într-un clasament mondial, la aceeaşi "disciplină". După şaisprezece ani de neţărmurită libertate, timp în care în fruntea urbei s-au perindat figuri dintre cele mai pitoreşti, dar complet lipsite de har, în sfârşit băştinaşii din "Micul Paris" (ce perpetuă farsă!) câştigă notorietatea bine-meritată graţie bădărăniei lor, în care sunt întrecuţi doar de indienii din Mumbai (vechiul Bombay). Trei au fost probele care s-au apreciat că ilustrează în modul cel mai edificator gradul de civilitate al oamenilor: reflexul condiţionat al vânzătorilor de a mulţumi celor care nu numai că le-au trecut pragul magazinelor, dar au avut şi bunăvoinţa să facă cumpărături, adică să scoată un ban din buzunar şi să contribuie la fondul de salarii al celor care tocmai din asta trăiesc; disponibilitatea pietonilor de a da o mână de ajutor celui de lângă el, când acesta ridică o hârtie aruncată cu nesimţire în mijlocul străzii şi, în sfârşit, frecvenţa gestului cavaleresc de a ţine deschisă uşa cuiva care intră odată cu tine într-un spaţiu public. Indiferent de cartierul bucureştean în care şi-au făcut observaţiile pe 2.000 de incidente provocate: Titan sau Obor, Berceni, Floreasca sau 1 Mai, rezultatele au fost sensibil asemănătoare, ca atare ar fi total nesusţinută de realitate orice tentativă de a încerca să explicăm poziţia pe care ne aflăm prin exploatarea predilectă a cartierelor mai lumpen ale Capitalei. Ca pete de culoare locală, redactorii de la "Reader"s Digest" au considerat semnificativ să reproducă felul ireproşabil cu care până şi comercianţii de ochelari furaţi din Sao Paolo adresau calde mulţumiri celor care le cumpărau marfa, chiar şi atunci când Poliţia era pe urmele lor, dar şi şmecheria dâmboviţeană pe care au sesizat-o imediat în răspunsul bucureşteanului care nu s-a simţit deloc imboldit să ridice o hârtie lăsată să cadă "întâmplător" în faţa lui pretextând teama de a nu fi vorba de nişte... documente secrete! Splendidă, nu?!

Dar, dacă din punct de vedere al felului deja tradiţional în care Mitică, cetăţeanul-efigie al Bucureşti-ului, "se descurcă" mai mult sau mai puţin convingător în orice situaţie, lucrurile devin ceva mai neplăcute, sau mai îngrijorătoare, din momentul în care un diagnostic care nu ne face plăcere, dar care confirmă o dată în plus ceea ce noi, "cei de-ai casei", ştim bine de multă vreme intră în malaxorul steril al argumentelor cu care specialişti "subţiri", probând o nefericită lipsă de onestitate, în loc să caute şi să imagineze soluţii inspirate pentru a depăşi handicapul, invocă argumente dintre cele mai puerile în încercarea de a găsi circumstanţe atenuante dezagreabilei realităţi. Ajungem astfel în faţa unor formulări de tipul: "Impoliteţea de azi îşi are rădăcinile în anii de după 1945, când oportuniştii autohtoni sau importaţi, fără educaţie, au luat locul la propriu elitelor. Le-au ocupat casele prin naţionalizare şi funcţiile deţinute în instituţii. Această putere arbitrară a determinat şi alimentat cultivarea umilinţelor de tot felul, de la procurarea hranei până la procurarea hainelor. Un vânzător era atunci mai tare decât un profesor sau un chirurg", în care "vinovatul" pentru lipsa noas-tră de minimă educaţie nu ar fi altul decât cei aproape 50 de ani petrecuţi în lagărul comunist. Ce gogomănie! Pentru că lista gravelor privaţiuni, a abuzurilor şi imixitiunii brutale în viaţa fiecăruia dintre noi a fost, aproape, fără de sfârşit, dar nici PCR şi nici "braţul înarmat" al acestuia: Securitatea, nu interziceau prin niciun ucaz accesul la normele elementare de bună- cuvinţă şi bună-creştere. A spune că toţi eram constrânşi să fim bădărani rimează perfect cu inepţia fără ruşine debitată de Dan Voiculescu, care îndrăzneşte să susţină sus şi tare că orice român care a mâncat o pâine de la stat a fost, implicit, şi colaborator al Securităţii. Nu am auzit niciun caz de om cu "şapte ani de acasă" care să fi trecut prin infernul închisorilor comuniste, pentru convingerile lui, şi care la ieşirea din puşcărie să fi deprins "arta" talibanismului, şi nu cred că vreun părinte să fi ajuns să fie dat afară din serviciu pentru că şi-a învăţat copilul în casă cum trebuie să te porţi faţă de semenii tăi. Suntem aşa cum suntem graţie unor tare care ţin de criza sistemului educaţional, de distrugerea oricăror repere morale, de invazia necontrolată a vulgarităţii şi a prostului-gust. O discuţie pe aceste teme ar fi imperios necesară, elaborarea unor programe de asanare morală ar trebui să preocupe prioritar atât clasa politică, dar şi societatea civilă şi orice încercare de a arunca veşnic pisica moartă în ograda vecinului nu poate fi decât extrem de păgubitoare. Pentru cei care încearcă să dreagă busuiocul şi apelează la tot felul de subterfugii pentru a ne mai salva cât de cât fasonul, le amintesc că, în studiul la care mă refer, locuitorii Zagrebului, ai Varşoviei, ai Budapestei sau ai Pragăi: toţi foşti "colocatari" ai aceluiaşi lagăr comunist ca şi noi, se plasează pe locuri dintre cele mai onorabile în clasamentul manierelor elegante. Adică, al normalităţii.