UNTRR solicită eliminarea supraaccizei de la 1 ianuarie 2016

Mirabela Vasile
Companii / 1 septembrie 2015

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că, în primele şapte luni ale anului curent, a fost returnat către transportatorii rutieri doar un procent de 0,8% din bugetul alocat schemei de restituire a accizei disponibil pentru acest an, ceea ce dovedeşte încă o dată că această facilitate este nefuncţională şi că supraacciza la combustibili ar trebui eliminată cât mai rapid, începând cu 1 ianuarie 2016, aşa cum prevedea iniţial Codul Fiscal, informează un comunicat de presă.

Astfel, în perioada ianuarie - iulie s-au restituit numai 4,98 milioane lei (1,12 milioane euro) către transportatori, sumă aferentă pentru 172 de cereri, deşi bugetul estimat pentru acest an este de 626,5 milioane lei (140,8 milioane euro).

UNTRR a atras atenţia autorităţilor de nenumărate ori că schema de rambursare a accizei suplimentare este nefuncţională, întrucât toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale, alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării, Transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în ţara noastră.

"Câştigul statului român este limitat pe fondul scăderii consumului profesioniştilor şi amatorilor la "ciupeală" din sumele rămase din bugetul alocat pentru rambursare şi neplătit, precum şi din rata schimb", mai informează comunicatul.

Preţul în scădere al petrolului pare să încurce socotelile statului român. Dacă acciza are valori fixe în euro şi umflate artificial în lei, TVA este un procent aplicat unui preţ în scădere, sumele astfel colectate diminuându-se proporţional cu scăderea preţului carburanţilor.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2983
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9672
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.0756

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb