UPDATE Piperea: "Vânzarea Ramplast a eşuat"

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 23 octombrie 2013

Update 17:28 Sindicatele din cadrul Oltchim solicită urgentarea privatizării societăţii

Liderii organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, Mihai Diculoiu - Sindicatul Liber Oltchim si Corneliu Cernev - sindicatul Victoria, au solicitat, astăzi, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Economiei, urgentarea procesului de privatizare în vederea revigorării activităţii societăţii, conform unui comunicat de presă.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, s-a întâlnit, astăzi, cu managementul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, lideri ai organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, reprezentanţi ai salariaţilor, autorităţi locale, parlamentari din colegiile judeţului Vâlcea.

La întâlnire au participat şi presedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu, administratorii judiciari ai societăţii, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, şi administratorul special, Bodgan Stănescu.

Ministrul Economiei a transmis celor prezenţi determinarea sa şi a echipei sale de a continua procesul de privatizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea în sistem integrat Vâlcea-Piteşti cu un investitor strategic.

"Liderii organizaţiilor sindicale din cadrul Oltchim, Mihai Diculoiu - Sindicatul Liber Oltchim si Corneliu Cernev - sindicatul Victoria, au trecut in revistă problemele combinatului, solicitând urgentarea procesului de privatizare în vederea revigorării activităţii societăţii. În acest sens, cei prezenţi au cerut oficialilor Ministerului Economiei şi administratorilor societăţii analizarea responsabilă şi cu consultarea factorilor implicaţi a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a Oltchim", se arată în comunicat.

Asigurarea capitalului de lucru şi identificarea unor soluţii pentru plata salariilor angajaţilor Oltchim au fost, de asemenea, puncte comune pe agenda solicitărilor salariaţilor şi partenerilor sociali.

Aceştia au semnalat, totodată, necesitatea preluării personalului Mentchim, pentru continuarea activităţii de mentenanţă asigurată de această unitate externalizată, care între timp a intrat în faliment.

La rândul lor, reprezentanţii autorităţilor locale au recomandat utilizarea canalelor diplomatice existente pentru promovarea intenţiei de privatizare a combinatului Oltchim şi identificarea de investitori strategic, potrivit sursei citate.

Prezent la discuţiile de astăzi de la Ministerul Economiei, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a solicitat privatizarea în sistem integrat Oltchim-Arpechim şi a adus în discuţie problema datoriei Oltchim către CET Govora, care a continuat furnizarea de energie electrica şi termică către combinat.

Parlamentarii din zonă au reluat tema necesităţii asigurării capitalului de lucru la Oltchim şi a demarării unor discuţii cu furnizorii combinatului, pentru reducerea preţurilor de vânzare a materiei prime.

La solicitarea liderilor sindicali, administratorii judiciari ai societăţii au răspuns aspectelor ridicate în cadrul discuţiilor de astăzi şi au anunţat finalizarea raportului de evaluare a activelor Oltchim. Pe baza acestui raport, urmează să fie definitivate, în viitorul apropiat, tabelul crenţelor, precum şi planul de reorganizare a societăţii. Administratorii judiciari ai Oltchim au anunţat, de asemenea, o nouă metodologie în ceea ce priveşte selectarea investitorului şi protejarea investiţiei în cazul nerespectării clauzelor contractual, conform comunicatului.

În concluzia discuţiilor de astăzi, ministrul Economiei, Andrei Gerea, a recomandat celor prezenţi intensificarea demersurilor de identificare a unui cumpărător într-o formulă de echipă între parlamentarii din zonă, liderii sindicali, administraţia locală, administratorii judiciari şi speciali ai combinatului.

Ministrul Andrei Gerea a afimat că, împreună cu administratorii societăţii, caută o soluţie de finanţare pentru Oltchim, în paralel cu demersurile către furnizorii combinatului pentru reducerea cotaţiilor şi lărgirea termenelor de plată.

De asemenea, ministrul Economiei i-a asigurat pe cei prezenţi de sprijinul său în identificarea unor investitori interesaţi prin intermediul reprezentanţilor economici din reţeaua de reprezentare externă a ministerului.

---

Update 15:24 Cernev: "Cel mai probabil, vânzarea Ramplast va fi reluată"

Vânzarea Ramplast va fi cel mai probabil reluată în perioada următoare, cumpărătorul (Dynamic Selling Group) îşi va rezolva problemele de finanţare, a declarat, în urmă cu puţin timp, Corneliu Cernev, unul dintre liderii de sindicat de la Oltchim. Domnia sa apreciază că Oltchim nu mai are mult timp la dispoziţie pentru a evita falimentul şi că singura soluţie rapidă este privatizarea sa. Corneliu Cernev susţine că şi autorităţile şi administratorii judiciari exclud falimentul şi că vor să depună toate eforturile pentru a găsi finanţarea necesară combinatului vâlcean.

---

Update 14:34 Administratorii judiciari exclud falimentul la Oltchim

Administratorii judiciari ai Oltchim (Rominsolv şi BDO) au spus că atât ei, cât şi ministrul Economiei, Andrei Gerea, exclud un faliment la Oltchim în ciuda faptului că nu au găsit finanţare. Avocaţii Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan merg mai departe în procedura insolvenţei pentru a putea privatiza Oltchim, ei declarând, în urmă cu puţin timp, că vor supune adunării creditorilor raportul de evaluare al combinatului vâlcean, care va permite demararea negocierilor cu investitorii interesaţi şi definitivarea tabelului creanţelor.

---

Vânzarea Ramplast, producătorul de profile PVC, deţinut de Oltchim S.A., a eşuat, a declarat în urmă cu puţin timp avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai combinatului vâlcean. Domnia sa a spus că societatea care a câştigat licitaţia pentru Ramplast nu a mai dorit să o cumpere, iar Oltchim pierde astfel o infuzie de capital de circa 7 milioane de euro.

Avocatul Piperea susţine că licitaţia eşuată a fost cauzată de nişte acţiuni sabotoare, nedorind să mai dea şi alte detalii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vinzarea "Adeplast firma de aur"

    va fi reluata la pret de "fer veki" cum ar zice un un vecin specializat in metale pretioase 

    Nu d-nu barbut? 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb