Vânzările Mercedes au urcat cu 20% în iulie, peste creşterile raportate de BMW şi Audi

Ziarul BURSA #Companii #Auto / 9 august 2013

Vânzările diviziei Mercedes-Benz a grupului Daimler au urcat cu 20%, în iulie faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 116.790 de autovehicule, peste creşterea de 14% raportată de BMW şi de 9,8% în cazul Audi, datorită cererii pentru versiunile din clasa E şi a modelelor compacte.

În primele şapte luni, livrările Mercedes-Benz au crescut cu 8,1%, la 811.227 de autoturisme şi SUV-uri, potrivit Bloomberg, anunţă Mediafax.

Daimler lansează noi modele, precum ultima versiune a sedanului clasa S intrată pe piaţă luna trecută, pentru a readuce Mercedes pe poziţia de lider al pieţei maşinilor de lux, până în 2020.

Vânzările din iulie ale modelelor Mercedes clasa A, clasa B şi CLA aproape s-au dublat, iar cererea pentru Mercedes clasa E a urcat cu 26%, potrivit companiei.

Automobilul Mercedes clasa S nou intrat pe piaţă are un preţ de pornire, inclusiv taxele, de 79.790 de euro.

Mercedes-Benz are, pentru acest an, o ţintă de vânzări de 1,4 milioane de vehicule.

Producătorii de maşini de lux au avut în ultimii ani rezultate mai bune decât ceilalţi constructori, datorită interesului în creştere pentru modele premium din China şi Statele Unite, care a compensat declinul cererii în Europa marcată de recesiune.

Livrările BMW au crescut, în luna iulie, cu 14%, la 128.594 unităţi, susţinute de noile versiuni ale modelului serie 3 şi cererea pentru SUV-uri. La şapte luni, livrările celui mai mare brand auto de lux din lume au avansat cu 8,4%, la 932.848 de unităţi.

Vânzările Audi, divizie de importanţă majoră a Volkswagen, au urcat în iulie cu 9,8%, la 131.300 de maşini, datorită majorării livrărilor cu 27% în China şi a cererii pentru SUV-uri. În primele şapte luni, livrările au crescut cu 7%, la 911.800 vehicule, a anunţat compania.

Audi a reiterat, în această lună, obiectivul de a depăşi, în acest an, pentru prima oară, pragul unor livrări anuale de 1,5 milioane de vehicule, cu doi ani mai devreme decât planifica iniţial.

Porsche, divizia de automobile sport a Volkswagen, a anunţat creşterea cu 11% a livrărilor în iulie, la 13.731 unităţi. În primele şapte luni, vânzările au urcat cu 17%, la 95.296 de vehicule, datorită cererii din Statele Unite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb