VIDEOCONFERINŢA "AFACERI ÎN AGRICULTURĂ" / DUMITRU NANCU, DIRECTORUL GENERAL AL FNGCIMM: "Încercăm să intensificăm ajutorul de stat pentru că fermierul are nevoie de bani nerambursabili"

V.R.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 22 octombrie 2021

Dumitru Nancu

Dumitru Nancu

"Agro IMM Invest, cel mai important instrument financiar pentru fermieri"

Subprogramul Agro IMM Invest este cel mai important instrument financiar destinat fermierilor, în acest moment, pentru că îmbină cele trei mixuri de finanţare, spune Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), menţionând: "Conform Directivei Comisiei Europene, ca să fie considerat un instrument financiar, un program trebuie să îndeplinească următoarele condiţii - să aibă garanţie în nume şi constat, să fie un credit bancar şi să conţină o alocare financiară nerambursabilă".

Potrivit domniei sale, acest program are o garanţie de până la 90% din credit pentru întreprinderile mici şi microîntreprinderi.

"România este singurul stat din UE în care garanţia în nume şi constat este de 90%, în restul ţărilor fiind de maximum 80%", subliniază Dumitru Nancu.

Oficialul FNGCIMM mai spune: "Încercăm să intensificăm ajutorul de stat pentru că fermierul din agricultura noastră are mai multă nevoie de bani nerambursabili".

Guvernul a alocat iniţial un plafon de garantare un milliard de lei pentru programul menţionat, potrivit domnului Nancu, care adaugă că solicitările din partea fermierilor au fost de 4 miliarde de lei, din care s-au plătit 2,5 miliarde, iar grantate -1,5 miliarde de lei.

Din punct de vedere al codurilor CAEN al firmelor care accesează programul Agro IMM Invest, pe primul loc se situează cultivarea cerealelor, pe locul al doilea - activitatea în ferme mixte, iar pe al treilea fabricarea pâinii, conform oficialului FNGCIMM, care adaugă: "De menţionat că acesta este singurul program pentru industria alimentară, pentru industria vinului şi berii. Estimăm că anul acesta, prin IMM Invest şi Agro IMM Invest, sunt menţinute 450.000 de locuri de muncă".

Domnul Nancu afirmă că prin programele Agro IMM Invest şi IMM Invest s-au plătit, în 2020 şi 2021, ajutoare de stat în valoare de un milliard de lei: 544.000 de lei anul trecut, iar diferenţa în 2021.

"Am pornit programul IMM Invest în 2020 şi îl considerăm cel mai important şi accesat pentru IMM-uri", declară Dumitru Nancu, menţionând că, la data de 20 octombrie, pe platforma IMM Invest figurau 18.372 de IMM-uri înscrise, pe lângă cele 26.000 din 2020, care au fost finanţate.

Din cele 18.372 de IMM-uri înscrise în program, 2.700 sunt pe Agro IMM Invest, restul pe IMM Invest, conform oficialului FNGCIMM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb