Viscri - luat la ochi de căutătorii de gaze de şist

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 august 2013

Prinţul Charles de Wales

Prinţul Charles de Wales

În total, 14 localităţi din judeţul Braşov sunt pe lista prospectărilor în vederea exploatării gazelor de şist, toate acestea făcând parte dintr-un sit Natura 2000, iar o parte dintre ele fiind chiar protejate de UNESCO

Zona Podişul Hârtibaciului, care se întinde în judeţele Braşov, Mureş şi Sibiu, a început să fie explorată de firma Prospecţiuni SA a miliardarului Ovidiu Tender

14 sate din judeţul Braşov au fost "luate la ochi" de firmele din energie ca să realizeze prospecţiuni în vederea descoperirii de gaze de şist. Satele avute în vizor de americani, potrivit activiştilor de mediu din Transilvania, sunt Bărcuţ, Buneşti, Criş, Criţ, Daneş, Fişer, Grănari, Lovnic, Meşendorf, Roadeş, Seliştat, Şoarş, Văleni şi, surpriză, satul "înfiat" de prinţul Charles - Viscri.

Cristian Cizmaru, reprezentant al Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) Podişul Hârtibaciului, a declarat: "Se are în vedere o zonă mai mare, un zăcământ care se întinde pe suprafaţa a trei judeţe - Braşov, Mureş şi Sibiu. Localităţile avute în vedere se află în Podişul Hârtibaciului, iar cei de la Chevron au demarat deja o etapă premergătoare exploatării, în sensul că realizează o analiză seismologică 3D şi o structură geologică pentru a fi prezentată beneficiarului, compania Romgaz Mediaş. De asemenea, va fi prezentată, din informaţiile noastre, pentru că este destul de greu să pui mâna pe informaţii oficiale, şi o soluţie de exploatare a gazelor de şist din zonă. Din câte am reuşit să aflăm, după zona Sibiului, urmează acţiuni similare în judeţul Mureş, iar mai apoi în judeţul Braşov".

Zona este sit Natura 2000, fiind protejată din acest punct de vedere. În plus, multe din localităţile vizate sunt rezervaţii de arhitectură, fiind protejate de UNESCO în acest sens.

"Facem curăţenie că vine Băsescu!"

Compania Prospecţiuni SA, controlată de magnatul Ovidiu Tender, a demarat, săptămâna trecută, lucrările exploratorii în judeţul Sibiu. "Firma se comportă în grădinile oamenilor şi pe străzile comunelor din zona Biertan, Mălăncrav, Cund şi Moşna ca o gaşcă de tâlhari", scrie pe blogul său Hans Hedrich, vicepreşedinte al Asociaţiei Neuer Weg din Făgăraş. Acesta susţine, trăgând o serie de concluzii, că "vibraţiile utilajelor şi a detonăriilor distrug faţadele caselor", "lucrătorii firmei intră fără acordul proprietarilor în grădini şi pe câmpuri", "lucrătorii provoacă distrugeri la recoltele de pe câmp", "s-au făcut, în 9 august 2013, împuşcări în situl UNESCO de la Biertan, direct lângă zidul Cetăţii", "lucrătorii au intrat, tot în 9 august, la Mălăncrav, în grădina conacului prinţului Charles, instalând senzori şi cablaje", "nu se respectă o serie de prevederi din decizia de încadrare a Agenţiei pentru protecţia Mediului Sibiu de «impact nesemnificativ asupra mediului» - se lucrează mai mult de 8 ore/zi, se fac împuşcări cu explozibil noaptea, se produc deşeuri, se provoacă distrugeri ale mediului înconjurător şi ale patrimoniului istoric etc".

Mai mult, susţine sursa citată, locuitorii care se opun firmei de prospecţiuni sunt luaţi la bătaie de către reprezentanţi ai firmei de pază, fiind dat ca exemplu satul Moşna. Poliţia nu este de găsit la faţa locului, cum se întâmplă în comuna Laslea, sau "inventează tertipuri pentru a nu da curs unor reclamaţii transmise telefonic". "La fel, Poliţia din Cund nu a înregistrat o plângere penală a unei persoane vătămate de lucrările de explorare", mai arată sursa citată.

Tender: "Dacă nu se comportă în regulă, sancţionaţi-i!"

Contactat telefonic, omul de afaceri Ovidiu Tender a declarat că Prospecţiuni SA face un studiu asupra bogăţiilor ţării. "Nu forăm după gaze de şist. Este o campanie îndreptată împotriva gazelor de şist şi care ajunge să fie îndreptată împotriva noastră. Noi facem studii asupra bogăţiilor ţării", a explicat Tender. Întrebat de ce oamenii se comportă "ca nişte tâlhari", Tender a spus că "nu ştiu cum se comportă oamenii de acolo". "Dacă nu se comportă în regulă, sancţionaţi-i!", a conchis omul de afaceri.

Riscuri mari

Orice exploatare a resurselor minerale implică anumite riscuri, pe care oamenii aleg dacă şi le asumă sau nu. Exploatarea gazelor de şist are riscuri mai mari decât cea a resurselor convenţionale, susţin ecologiştii.

Zăcămintele normale stau aproape de suprafaţă şi este de ajuns să le înţepi cu o conductă ca să extragi totul din ele. Pentru gazele de şist, ai nevoie de mai multe sonde, care ajung mult mai adânc şi fac operaţiuni complicate cu volume mari de apă şi chimicale periculoase, de care trebuie apoi să te debarasezi.

Cea mai interesantă cercetare din domeniu a strâns opiniile a 215 specialişti din mediul academic, guvern, ONG-uri şi industrie. Rezultatele au fost surprinzătoare: există 12 riscuri pe care le-au constatat toate grupurile - de la fragmentarea habitatului uman până la contaminarea apelor pe tot felul de căi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ... la charles in poarta.

    chiar acolo sa i-o puna printului, sa vada si el ce e cu democratia si independenta statului roman. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb