VOCI "Smerite sugestii către măria sa, Guvernul"

"În caz de inundaţie, barajele de acumulare sunt deversate controlat, localităţile din vecinătatea barajului fiind sacrificate (nu şi oamenii), pentru a opri distrugerea întregii regiuni. În caz de incendiu pe suprafeţe mari, vegetaţia de la marginea focarului este incendiată, pentru a ţine sub control incendiul şi a-l opri să se extindă într-o asemenea măsură încât să pună în pericol casele oamenilor sau localităţile. Dacă un întreg sistem economic sau financiar este în pericol de colaps, una sau mai multe companii ori bănci sunt lăsate să falimenteze, pentru a putea salva sistemul. Principiul inundaţiei controlate a fost aplicat în Statele Unite (şi, într-o manieră tipic europeană, prin intermediul ajutoarelor de stat de salvgardare, şi în marile state ale Uniunii Europene, începând cu Franţa, Germania şi Marea Britanie), fiind deja publicate date statistice din care rezultă că deriva economică şi financiară se apropie de sfârşit.

Bănci ca Washington Mutual, bănci de investiţii ca Lehman Brothers sau Bear Stearns, mari companii care deţineau supremaţia în domeniul lor de activitate, ca General Motors şi Chrysler, au fost fie falimentate, fie puse sub protecţia tribunalului ori preluate ca să fie salvate. Primul şi cel mai important efect al aplicării principiului inundaţiei controlate a fost acela al stopării pierderilor. Dacă un robinet este vechi şi, deşi nu mai funcţionează, totuşi ai nevoie de el, atunci îl înlocuieşti cu unul nou, care să nu mai provoace pierderi. Dacă robinetul este şi vechi, şi inutil, atunci îl extragi din perete şi obturezi ţeava, ca să nu mai provoace pierderi. Un alt doilea efect esenţial al acestor falimente este cel vizibil acum în planul competiţiei - băncile falite sau unele divizii ale acestora au fost preluate de concurenţi, care acum produc profit (şi, deci, şi venituri la bugetul de stat) şi locuri de muncă (şi, deci, reluarea consumului şi uşurarea sarcinii statale de suport al şomerilor). Băncile care au rezistat crizei sunt acum întărite şi activează, practic, pe un teren fără concurenţi. În locul celor doi mari constructori americani de maşini (numărul 1 şi numărul 3 mondiali în anul 2007) au apărut alţi jucători, concurenţi ai acestora, fie cei japonezi, fie cei europeni, care produceau maşini mai eficiente din punct de vedere energetic, mai ecologice şi mai economicoase. Un al treilea efect esenţial al aplicării acestui principiu este salvarea prin faliment. Deşi alăturarea celor doi termeni ar putea părea un oximoron, salvarea prin faliment este o realitate cât se poate de palpabilă.

Într-adevăr, chiar dacă sunt "bank­ruptcy", GM şi Chrysler sunt sub protecţia tribunalului, ceea ce înseamnă că niciun creditor nu îi mai poate executa silit, nicio creanţă nu mai poate fi majorată cu dobânzi, penalităţi şi alte costuri. În plus, feriţi de presiunile creditorilor, managerii de criză ai celor doi constructori de automobile pot pune la punct şi, ulterior, implementa, un plan de reorganizare care să salveze companiile respective. Împreună cu acestea, vor fi salvate în mare măsură şi locurile de muncă generate de cele două companii, fondurile de pensii şi de asigurări de sănătate care depind de ele, industria orizontală creată pentru a susţine producţia, comercializarea în întreţinerea automobilelor produse de cele două companii, veniturile la bugetele centrale şi locale generate de aceste companii şi tranzacţiile la bursă cu acţiunile celor două companii. Constructorii de automobile care vor rezulta din GM şi Chrysler vor putea redeveni jucători importanţi pe piaţa relevantă, mai ales că starea de bankruptcy a forţat atât GM cât şi Chrysler să renunţe la vechile proiecte fantasmagorice şi la maşinile ultra-consumatoare de energie, în favoarea unor maşini economice şi puţin poluante. Or, această decizie, unită cu creşterea volumului de vânzări de maşini ecologice determinată de noii lideri în domeniu, va influenţa masiv nu numai consumul, ci şi starea mediului, precum şi geopolitica, actualii deţinători de resurse energetice urmând a pierde din importanţa strategică pe care le-o conferă <şansa> de a deţine petrol şi gaze.

Într-o economie de piaţă, cele sumarizate mai sus sunt cele mai eficace măsuri anti-criză, atât la nivel macro-economic, cât şi la nivelul IMM-urilor. Guvernul Boc nu trebuie să re-inventeze roata. În loc să încerce să salveze cu garanţii de stat de peste 500 milioane de euro, Guvernul, în calitatea sa de acţionar la această companie, ar trebui să ceară de urgenţă insolvenţa, pentru a determina toate cele trei efecte esenţiale ale principiului inundaţiei controlate explicate mai sus. Oltchim nu este singura companie cu probleme şi cu pierderi din România şi, dacă Guvernul insistă în a acorda companiei Oltchim acest ajutor de stat (ilegal sau, în orice caz, greu de admis de către Comisia Europeană), s-ar putea ca şi alte zeci de companii mari să ceară să li se aplice acelaşi tratament, ceea ce ar ridica nu numai probleme de identificare a surselor de finanţare pentru asemenea ajutoare (se vede cât de priceput este Guvernul actual în asigurarea surselor de finanţare pentru salarii şi pensii), ci şi grave acuze de concurenţă neloială în cadrul Uniunii Europene.

Căci, într-adevăr, probleme au şi CFR Infrastructură, şi CFR Marfă, şi CFR Călători, şi CNH Petroşani şi multe altele. Pe de altă parte, Guvernul va trebui să explice, după salvarea Oltchim, de ce salariaţii, comunitatea locală din Vâlcea şi industria orizontală din jurul Oltchim merită ajutate să supravieţuiască crizei în timp ce câteva sute de mii de IMM-uri, cu tot cu cele 2 milioane de angajaţi ai acestora, nu merită acest ajutor şi de ce, spre exemplu, cei 800.000 - 1.200.000 de şomeri preconizaţi a exista în România până la finele anului electoral 2009 nu merită acest ajutor. Ca şi contribuabil care face o onoare din faptul de a-şi plăti taxele şi impozitele, eu declar că nu sunt de acord cu această discriminare şi, mai mult, declar că nu vreau ca Statul român să folosească banii produşi de mine în alte scopuri decât pentru finanţarea sistemului de sănătate, apărare, ordine publică şi protecţie socială şi a sistemului de învăţământ. Chiar aşa, cum rămâne cu celebra majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, impusă în Parlament chiar de cele două partide din coaliţia aflată acum la guvernare? Cum va stopa Guvernul exodul cadrelor didactice către Occident, pe motiv de sărăcie? Ce răspuns îi va da Guvernul acelui părinte de copil de la ţară care observă că şcoala la care învaţă copilul său mai are 2 profesori, dintre care unul suplinitor şi altul pensionar, rechemat la "datorie"?

Guvernul ar trebui să se gândească, într-un final, şi la cei care plătesc taxe şi nu doar la eternele întreprinderi româneşti de stat, bugetofage şi falimentare.

Oltchim, alături de alte "vedete" din topul datornicilor la stat şi la bugetele de asigurări sociale, are pierderi. Acesta este un fapt. Tot un fapt este şi dependenţa acestor pierderi perpetue de eternul management al Oltchim (şi al celorlalţi colegi de top ai Oltchim). Pierderile nu pot fi stopate prin alte injecţii de bani publici în această căruţă costisitoare dar fudulă, ci doar prin punerea Oltchim sub protecţia tribunalului. Dacă Oltchim are şanse să se salveze şi să producă profit într-un viitor cât de cât apropiat, atunci singura opţiune pentru Oltchim şi pentru acţionarul său majoritar este reorganizarea judiciară. La fel şi pentru colegii săi de top. Datoriile imense la bugetul de stat pe care le cumulează aceste mari întreprinderi aflate perpetuu în dificultate (nu am făcut un calcul, dar pariez că depăşeşte de câteva ori bugetul necesar plăţii salariilor cadrelor didactice majorate cu 50%), în loc să fie şterse sau amputate, ar putea fi, într-un viitor previzibil, plătite, în totalitate sau în parte. Pentru cei ce vor un exemplu, îi invit să se informeze despre cazul Rafo Oneşti. Forţat de constrângerile procedurii insolvenţei, acţionarul majoritar al Rafo a achitat Statului român, prin ANAF, în cursului anului 2007, suma de 350 milioane de euro. De euro, nu de lei vechi.

Stimate domnule prim-ministru, cu smerenie vă spun : iată de unde puteţi lua bani pentru a finanţa cheltuielile bugetare şi iată cam cum puteţi salva economia românească.

Despre şomeri şi oameni faliţi, într-un viitor articol găzduit de Bursa".