YEMEN: Al-Qaida cucereşte cartierul general al armatei din Mukalla

Elena Deacu
Internaţional / 3 aprilie 2015

Actualizare 20:31

Combatanţi ai Al-Qaida au luat, vineri, o bază militară din oraşul-port Mukala, aflat în Yemen, omorând cel puţin cinci soldaţi şi răscolind depozitul de muniţii, au transmis rezidenţi şi oficiali locali, potrivit presei internaţionale.

Atacul vine la o zi după ce militanţii au pătruns în închisoarea din Mukalla şi au eliberat zeci de deţinuţi, printre care un lider Al-Quaeda local, identificat de oficial ca fiind Khaled Batarfi.

Insurgenţi ai Al-Qaida din Peninsula Arabică (AQPA), intraţi în oraş, loc central al provinciei Hadramout, "au cucerit în după-amiaza zilei de vineri cartierul general al celei de-a 2-a regiuni militare, fără (a întâmpina) rezistenţă", au precizat responsabiluli militari.

"Comandamentul celei de-a 2-a regiuni, generalul Mohsen Nasser Mouthanna, şi soldaţii săi s-au retras din cartierul lor general, pentru a se refugia spre taberele militare de lângă aeroport", singurele locuri care se sustrag controlului Al-Qaida, au adăugat aceştia.

Ciocniri limitate au precedat luarea cu asalt a cartierului general, a declarat şi o sursă securitară, potrivit căreia combatanţi islamişti au cucerit şi un tanc de asalt şi două blindate ce erau desfăşurate la intrare în sit.

Cu puţin timp înainte de aceasta, extremişti islamişti au reuşit să cucerească portul din oraş, de asemenea fără a întâmpina rezistenţă, potrivit aceleiaşi surse.

Spre sfârşitul zilei, susţinătorii lor defilau, la bordul unor vehicule şi arborând AQPA, în acest oraş cu peste 200.000 de locuitori, au relatat martori.

Cuprinsă de panică, populaţia a început să fugă, familii întregi, pentru a-şi găsi refugiul în locuri mai sigure în afara oraşului, potrivit locuitorilor.

---

O fregată chineză a evacuat 225 de cetăţeni străini din Yemen, printre care se află şi români, pe fondul conflictului violent din această ţară, fiind prima dată când militarii chinezi ajută o altă ţară să evacueze oameni în timpul unei crize internaţionale, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, fregata Linyi, care transporta 225 de cetăţeni din zece ţări, a plecat joi din portul Aden, situat în sudul Yemenului, către Djibouti.

Cetăţenii străini care au fost evacuaţi cu fregata Linyi sunt originari din Pakistan, Etiopia, Singapore, Italia, Germania, Polonia, Irlanda, Marea Britanie, Canada şi Yemen. Potrivit comunicatului, evacuarea a fost făcută la cererea ţărilor respective.

Navele chineze de război au evacuat de asemenea opt cetăţeni din România, India şi Egipt, în timpul misiunilor de evacuare a cetăţenilor chinezi din Yemen, a precizat comunicatul.

Operaţiunile de evacuare a cetăţenilor străini au fost organizate de misiunile diplomatice ale Chinei din Yemen şi Djibouti, cu sprijinul armatei chineze, care a trimis nave de război în portul Aden imediat.

Arabia Saudită a declanşat săptămâna trecută Operaţiunea "Furtuna Determinării", în scopul "apărării Administraţiei legitime" a preşedintelui yemenit Abd-Rabbu Mansour Hadi. Avioane de vânătoare saudite bombardează obiective rebele din capitala Yemenului, Sanaa, şi din nordul ţării. La operaţiuni participă şi avioane din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Maroc şi Sudan.

Miliţiile şiite huthi, susţinute de Iran, au avansat recent spre sudul Yemenului, o ţară aflată în anarhie după ce insurgenţii au ocupat în septembrie 2014 capitala. Serviciile de securitate yemenite sunt staţionate în sudul ţării, unde se află preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi, care a plecat în exil săptămâna trecută.

Arabia Saudită, o ţară preponderent sunnită, acuză Iranul şiit, principalul adversar regional, că alimentează conflictul interconfesional din Yemen prin susţinerea insurgenţilor şiiţi huthi.

În Yemen sunt active şi celule ale organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia şi ale grupării Stat Islamic, două reţele teroriste sunnite.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Noi suntem prea ocupați să ne apărăm de Rusia ca să ne mai pese de alți români aflați în zone de conflict. Ha Ha Ha.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb