ADMINISTRATORUL JUDICIAR Rezultate financiare denaturate la Hidroelectrica

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 20 august 2012

Rezultate financiare denaturate la Hidroelectrica

Compania a avut pierderi în loc de profit în 2011

Rezultatele financiare din 2011 ale Hidroelectrica au fost denaturate, a anunţat, vineri, Euro Insol, adminis­tratorul judiciar al companiei. Prin neînregistrarea unor cheltuieli în bilanţul contabil, compania a raportat un profit brut de circa 39 milioane lei în loc de o pierdere de 109 milioane lei, a declarat Remus Borza, directorul Euro Insol.

Domnia sa a precizat: "În condiţiile în care ar fi fost recunoscute toate cheltuielile aferente acestui exerciţiu financiar, societatea ar fi raportat o pierdere contabilă brută în valoare de 109.867.590 lei, iar pierderea totală, luând în considerare şi cheltuiala cu impozitul pe profit, ar fi fost de cel puţin 143 milioane lei. În bilanţul pe 2011, nu au fost incluse provizioane de peste 10 milioane lei pentru creanţele companiei la CET Braşov - aflată în insolvenţă - şi nici cheltuieli cu amortizarea de 138 milioane lei, pentru perioada în care compania s-a aflat în forţa majoră".

Întrebaţi cum de KPMG, auditorul Hidroelectrica în 2011, nu a semnalat această situaţie, specialiştii din echipa Euro Insol au spus doar că societatea de audit a elaborat un raport cu rezerve asupra rezultatelor financiare necon­solidate.

Contactat telefonic, Constantin Trihenea, care a ocupat funcţia de director general al Hidroelectrica în 2011, nu a dorit să comenteze situaţia, iar reprezentanţii KPMG nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Hidroelectrica, raportul de activitate pe 2011 al administratorilor companiei este semnat de Remus Vulpescu, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie (domnia sa a preluat funcţia la finele lunii mai) şi de Dragoş Zachia Zlatea în calitate de director general (a ocupat această funcţie în perioada februarie - iunie 2012). Bilanţul financiar al societăţii este semnat de Dragoş Zachia Zlatea şi Iosif Georgeta (director economic).

Întrebat cum comentează situaţia denaturării rezultatelor financiare ale Hidroelectrica semnalată de administratorul judiciar, Remus Vulpescu ne-a răspuns: "Este posibil să fie adevărat. Am sentimentul că situaţiile financiare au fost denaturate. Dacă direcţia economic-financiară nu înscrie corect datele în bilanţ, iar auditorul omite să sesizeze asemenea nereguli, Consiliul de Administraţie nu poate şti când este indus în eroare. În toate cazurile, Consiliul de Administraţie şi directorul general se bazează pe datele puse la dispoziţie de conducerea executivă. Reamintesc situaţia Euro-PEC, din luna mai, când membrii Consiliului de Administraţie şi Directorul General negociau creşterea preţului pe contractul bilateral fără să fi fost informaţi că acel "băiat deştept" nu plătise energia de la începutul anului".

Consiliul de Administraţie condus de Remus Vulpescu a solicitat şi obţinut intrarea Hidroelectrica în insolvenţă la finele lunii iunie. La data intrării în insolvenţă, Remus Vulpescu a declarat că societatea se confruntă cu probleme serioase de lichiditate şi că obligaţiile de plată erau uriaşe.

Domnul Vulpescu, în prezent administratorul special al Hidroelectrica, ne-a spus: "Consiliul de Administraţie care a preluat conducerea în mai şi-a pus speranţa într-un control ce fusese demarat de ANAF în luna iulie, dar care a fost retras la scurt timp fără explicaţii. Aceste suspiciuni, că dificultăţile financiare ale companiei au fost fie trecute sub tăcere, fie chiar disimulate prin nereguli în situaţiile financiare, pot fi clarificate numai printr-un control foarte serios din partea Statului Român".

Referitor la bilanţul contabil al Hidroelectrica din 2011, raportul Euro Insol mai arată: "După cum ştie toată lumea, avem o cotă unică de 16% a impozitului pe profit. La Hidroelectrica, ponderea impozitului pe profit rezultată prin raportarea impozitului calculat de societate la rezultatul brut, variază între 19% şi 25% în perioada 2008-2010, iar în anul 2011 ajunge la valoarea de 83,7%. Situaţia a apărut în primul rând ca efect al cheltuielilor efectuate peste limitele admise de Codul Fiscal, care nu sunt recunoscute la calculul impozitului pe profit".

Potrivit legii, administratorii societăţii răspund în solidar cu cei care au întocmit bilanţul financiar, chiar dacă nu au studii de specialitate. Legea permite ca administratorii să acţioneze în judecată pe cei care au denaturat rezultatele financiare şi pe auditorul financiar, în cazul în care acesta nu le-a semnalat neregulile.

Auditul KPMG

Raportul de audit al KPMG arată: "Conducerea Societăţii este responsabilă pentru întocmirea şi prezentarea fidelă a acestor situaţii financiare neconsolidate în conforritate cu Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009 ("'OMFP 3055/2009"), cu modificările ulterioare şi cu politicile contabile descrise în notele la situaţiile financiare şi pentru acel control intern pe care conducerea îl consideră necesar pentru a permite întocmirea de situaţii financiare neconsolidate care să nu conţină denaturări semnificative, datorate fraudei sau erorii.

Responsabilitatea noastră este ca, pe baza auditului efectuat, să exprimăm o opinie asupra acestor situaţii financiare neconsolidate. Noi am efectuat auditul conform standardelor de audit adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România. Aceste standarde cer ca noi să respectăm cerinţele etice, să planificăm şi să efectuăm auditul în vederea obţinerii unei asigurări rezonabile că situaţiile financiare neconsolidate nu cuprind denaturări semnificative.

Un audit constă în efectuarea de proceduri pentru obţinerea probelor de audit cu privire la sumele şi informaţiile prezentate în situaţiile financiare neconsolidate. Procedurile selectate depind de raţionamentul profesional al auditorului, incluzând evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare neconsolidate, datorate fraudei sau erorii. În evaluarea acestor riscuri, auditorul ia în considerare controlul intern relevant pentru întocmirea şi prezentarea fidelă a situaţiilor financiare neconsolidate ale societăţii pentru a stabili procedurile de audit relevante în circumstanţele date, dar nu şi în scopul exprimării unei opinii asupra eficienţei controlului intern al societăţii. Un audit include, de asemenea, evaluarea gradului de adecvare a politicilor contabile folosite şi rezonabilitatea estimărilor contabile elaborate de către conducere, precum şi evaluarea prezentării situaţiilor financiare neconsolidate luate în ansamblul lor" .

KPMG precizează că rezervele exprimate în raport sunt legate de contractele de împrumut ale Hidroelectrica.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Un nou Arthur Andersen ???Hotia ne sufoca.Oare celelalte societati de la stat au rezultatele corecte si sunt auditate corect ???Cum naiba sa nu investesti cu spor in asemenea conditii ?Se fura ca in codru cu sprijinul multor institutii de stat.

    1. Tot ce poate produce bani,intr-un timp cat mai scurt,poate fi catalogat ca"fete frumoase.Proxenetismul financiar,merge mana in mana cu lumea politica.Cum altfel sa apara marile averi.De la orice "fata frumoasa"cu capital de stat,se poate scoate masiv in beneficiul unora.Restul...platesc in continuare.

      un nou motiv de neincredere care va afecta relatia cu bancile a tuturor societatilor de stat

      procurorii, unde e procurorii? a scuze..... e pe teren ...la alegeri! foarte bine isi fac treaba nu?nu ne amestecam in treburile justitiei, sanu punem presiune. apropo' singurul fapt pt. care nu intram in schengen si pt. care vom fi afara din UE este...justitia!

    Domnule Vulpescu,

    nu de curand un domn reprezentant al unei firme care propriei sale declaratii ii place sa respecte principiile economiei de piata spunea ca nu prea ar dori sa faca o marire de capital la firma care este actionar pentru ca mai apoi exista posibilitatea ca firma sa fie bagata in insolventa. Cand faceti afirmatii de genul "probleme serioase de lichiditate şi că obligaţiile de plată erau uriaşe" echivaleaza cu zero atata timp cat nu exista o acuta posibilitate a incetarii de plati. Pe de alta parte nu este convenabil sa vindeti castraveti gradinarului. Bancile care au credite la aceasta firma banui ca nu sunt duse atat de mult cu plata pe Dambovita sa nu stie cui dau aceste credite si mai ales cum stau cu bilanturile. Exista cu siguranta acele covenants unde se specifica clar ce au de facut. Doar daca avand ipoteca pe active o parte din acele banci nu au ochelarii la purtator cand citesc bilanturile. Cat despre povestea cu salariile nesimtite de 1500 de Euro si tot felul de sporuri iar la pensii facilitati ajungand pana la 24 de salarii de ce le considerati anormale. Credeti ca este un bancher sau un specialist IT mai schmecker decat un inginer electrotechnist sau va e teama ca s-ar putea impamanteni aceste obiceiuri imperialiste si pe la noi prin batatura. Studiati raportul financiar OMV vedeti cate sutici de miliute de euroni sunt alocate pentru pensiile de intreprindere ale angajatilor(arbeitnehmer) OMV si nu ale zilierilor(dienstnehmer) Petrom pentru ca apoi sa faceti o comparatie. Vreti sa fim competitivi si sa avem profit maxim atunci incercati sa-i mai temperati pe intelectualii care trimit scrisori la Bruxelles unde este mentionat faptul ca statul trebuie sa fie social. Acu eu sunt deplin bulversat. Nu sunteti cumva in tabara adversa, de unde atata competitivitate pe dumneavoastra? Concluzia pentru cititorii nostri ar fi ca cel mai bine devii maestru in ale insolventei fie ea si politice :-( O scurta prezentare a bilantului si a formei in care a fost facut fie el RAS sau IFRS ne va ajuta cu siguranta sa intelegem obiectivitatea masurilor luate de dumneavoastra. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb