ANAF intră în parteneriat cu asociaţia Spirits pentru a combate piaţa neagră a băuturilor alcoolice

Mina Irina
Companii #Contrabanda / 13 aprilie 2017

ANAF intră în parteneriat cu asociaţia Spirits pentru a combate piaţa neagră a băuturilor alcoolice

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat un parteneriat cu asociaţia Spirits România, care reprezintă interesele producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase, în scopul de a combate piaţa neagră a băuturilor alcoolice, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Asociaţia a precizat: "Asociaţia Spirits România şi ANAF au agreat să colaboreze în perioada următoare prin acţiuni de prevenţie şi control pentru diminuarea producţiei şi comercializării nefiscalizate a băuturilor spirtoase, Asociaţia Spirits România angajându-se să contribuie în timp real cu informaţii privind cazurile de evaziune fiscală, contrabandă sau contrafacere de alcool sesizate în piaţă".

Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România este pe primul loc în Europa la consumul de alcool ilicit şi se situează cu 42% sub media europeană la consumul de alcool înregistrat, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb