"Aproximativ trei miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la asistenţă medicală de calitate"

A CONSEMNAT ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 23 decembrie 2022

"Aproximativ trei miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la asistenţă medicală de calitate"

(Interviu cu Dr. Claudia Oanea, Country Head Romania Siemens Healthineers)

"Primul an al fazei strategice «New Ambition» s-a finalizat cu o creştere comparabilă a veniturilor cu 5,9% faţă de anul precedent şi venituri record de aproximativ 21,7 miliarde euro" "În România, piaţa de imagistică medicală şi terapie oncologică este în plină dezvoltare, indiferent că vorbim de segmentul privat sau de cel de stat" "Legislaţia din România, din păcate, nu susţine crearea unui sistem de sănătate solid, nu ajută deloc business-urile medicale private"

Siemens Healthineers, companie de tehnologie medicală listată la Bursa din Frankfurt, acordă o importanţă deosebită cercetării, având numeroase parteneriate academice cu cele mai mari universităţi din lume, dar în acelaşi timp are un department intern de R&D care are rolul de a aduce pe piaţă cele mai inovatoare tehnologii, ne-a spus doctor Claudia Oanea, Country Head Romania Siemens Healthineers, în cadrul unui interviu.

Domnia sa afirmă că în ţara noastră, segmentul medical privat s-a dezvoltat foarte mult ca alternativă la un sistem public precar. Mai mult, în mediul privat se doreşte din ce în ce mai mult performanţa ca diferenţiator şi atunci, este evident că este nevoie şi de echipamente medicale pe măsură.

"Noi ca entitate nu suntem doar un vânzător de echipamente. Noi suntem un partener strategic în oferirea de soluţii pentru pacienţi. Şi ne dorim ca aşa cum în alte ţări se vede pregnant acest lucru, el să devină vizibil şi în România", spune dr. Claudia Oanea.

Reporter: Anul 2022 marchează primul an al fazei "New Ambition" a strategiei Siemens Healthineers ce se întinde până în 2025. În ce constă strategia? Ce doreşte compania să atingă prin implementarea sa?

Claudia Oanea: Siemens Healthineers a încheiat la nivel global cu succes exerciţiul financiar 2022, cu un trimestru patru foarte bun. Primul an al fazei strategice "New Ambition" s-a finalizat cu succes cu o creştere comparabilă a veniturilor cu 5,9% faţă de anul precedent şi venituri record de aproximativ 21,7 miliarde de euro. În acelaşi timp, EBIT ajustat a crescut la aproape 3,7 miliarde de euro - cu o marjă EBIT ajustată de 16,8%.

Este un semnal pozitiv faptul că în primul an al fazei "New Ambition" a Strategiei noastre până în anul 2025, am crescut de două ori şi ne-am atins obiectivele anuale de creştere a veniturilor şi a profiturilor. O creştere continuă a numărului de comenzi ne determină să rămânem încrezători pentru exerciţiul financiar 2023.

Faza "New Ambition" se adesează celor mai arzătoare nevoi în domeniul sănătăţii: combaterea celor mai ameninţătoare boli, facilitarea unor operaţiuni eficiente şi, bineinţeles, extinderea accesului la îngrijire medicală de specialitate.

Vectorii de creştere ai fazei "New Ambition" se adresează celor mai mari provocari din domeniul sănătăţii: lupta împotriva unor boli teribile, precum cancerul şi bolile cardiovasculare şi neurovasculare. "New Ambition" se concentrează pe dezvoltarea şi inovarea tehnologică pe care Siemens Healthineers le-a dezvoltat sistematic în ultimii ani: Patient Twinning, Precision Therapy and Digital, Data and AI.

Cu ajutorul soluţiilor noaste digitale dorim să sprijinim furnizorii de servicii medicale în procesul de creştere a calităţii îngrijirii pacienţilor, prin automatizarea fluxurilor de lucru, integrare si digitalizare. În legătură directă regăsim un al treilea obiectiv - extinderea accesului la îngrijire. Aproximativ trei miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la asistenţă medicală de calitate. Siemens Healthineers îşi propune să permită accesul la îngrijire de calitate tuturor oamenilor, de pretutindeni.

Reporter: Care sunt principalele operaţiuni pe care le desfăşoară Siemens Healthineers în România?

Claudia Oanea: Împreună cu Varian, nou membru al grupului nostru, cu experienţă vastă în radioterapie, cele mai noi tehnologii în protocolul afecţiunilor oncologice, Siemens Healthineers oferă un vast portofoliu de echipamente medicale: diagnosting imaging - fiind lider mondial pe acest segment - şi ne referim aici la echipamente de rezonanţă magnetică, computer tomograf, aparate de radiologie, mamografie, soluţii de digitalizare integrată, *imaging software şi IT. Se adaugă apoi echipamentele de ultransonografie - avem aici ecografe pentru diverse specialităţi medicale, echipamente pe care le numim Advanced Therapies - Angiografe, C-arms, robotică endovasculară, soluţii de imagistică pentru radioterapie - referindu-se specialităţilor de radiologie intervenţională, cardiologie, chirurgie şi oncologie. Un alt segment pentru care avem echipamente este partea de diagnostic de laborator şi medicină moleculară. De asemenea, complementar, avem şi echipamentele de tip Point of Care. Şi, aşa cum se ştie, de un an avem în portofoliu şi echipamentele Varian (compania fiind achiziţionată acum un an), echipamente care vin să închidă cercul de diagnostic prin tratament. Vorbim aici de acceleratoare, echipamente cu ajutorul cărora pacienţii oncologici pot face radioterapie.

Reporter: Pandemia Covid-19 a marcat un moment de cotitură pentru multe industrii, cea medicală fiind printre cele mai importante. Care sunt principalele schimbări pe care le-a adus pandemia pentru compania dumneavoastră?

Claudia Oanea: Prin natura activităţii pe care o avem, este evident că noi nu putem vorbi despre comportamentul pandemic comun, aşa cum l-au resimţit alte companii. Noi am fost acolo, în spitale, întrucât echipamentele au fost suprasolicitate în această perioadă şi au avut nevoie de prezenţa inginerilor noştri, în prima linie, pentru a asigura funcţionalitatea lor.

Incertitudinea a fost poate cea mai mare provocare cu care s-a confruntat fiecare dintre noi, în economie, în societate, în viaţa profesională şi în cea personală. Acest lucru ne-a determinat să mărim viteza de adaptare la schimbările aduse de contextul pandemic şi să transformăm fiecare schimbare într-o oportunitate de învăţare. În tot acest timp şi prin tot ceea ce facem, am continuat să punem în practică valorile noastre:

- Ascultăm mai întâi.

- Învăţăm cu pasiune.

- Câştigăm împreună.

- Păşim cu îndrăzneală.

We own it!

Şi, în plus, să ascultăm feedback-ul venit de la colegi. Iar asta ne-a ajutat să evoluăm împreună şi să fim mereu mai buni, indiferent de încercări.

Cea mai mare provocare a fost menţinerea coeziunii echipei şi a echilibrului emoţional, dar am noroc de colegi pe care dificultăţile îi unesc, îi provoacă să găsească soluţii şi să gândească pozitiv. N-a fost uşor, dar am găsit împreună resurse şi metode noi şi am reuşit să continuăm fără sincope. Ne-am împrietenit cu online-ul, am mâncat, dansat şi celebrat evenimente împreună, deşi la distanţă. I-am ajutat şi pe alţi colegi să depăşească impactul pandemiei. Toate aceste reuşite ne-au unit şi mai mult ca echipă, am devenit mai puternici, mai valoroşi.

Reporter: Care sunt diferenţele principale între piaţa din România în care activează Siemens Healthineers şi piaţa din alte ţări? Care credeţi că sunt explicaţiile?

Claudia Oanea: Fiecare ţară are comportamentul său şi este dificil de comparat. Vorbim, în esenţă, de două segmente de piaţă în orice ţară: segmentul public şi segmentul privat. Si de aici încep diferenţele.

Zona privată este diferită de la ţară la ţară şi dezvoltată în acord cu legislaţia locală. Sunt ţări în care sistemul privat nu este foarte dezvoltat pentru că sistemul de asigurări medicale este foarte bine pus la punct şi, în consecinţă, pacienţii accesează acest tip de servicii.

În România, piaţa de imagistică medicală şi terapie oncologică este în plină dezvoltare, indiferent că vorbim de segmentul privat sau de cel de stat. Se ştie că în România segmentul privat s-a dezvoltat foarte mult ca alternativă la un sistem public precar. Mai mult, în mediul privat se doreşte din ce în ce mai mult performanţa ca diferenţiator şi atunci, este evident că este nevoie şi de echipamente medicale pe măsură.

Totodată, asistăm la o infuzie de capital din partea Uniunii Europene care are ca scop fix dezvoltarea sistemului medical din Romania, cu modernizarea spitalelor, a ambulatoriilor, cu susţinerea programelor naţionale de luptă împotriva cancerului. Toată această strategie aduce cu ea şi achiziţia de echipamente medicale performante.

Reporter: Care sunt tehnologiile cele mai recente lansate de Siemens Healthineers şi cum ajută acestea medicii şi pacienţii? Sunt ele disponibile şi în ţara noastră?

Claudia Oanea: Siemens Healthineers este o companie pentru care inovaţia este un stil de viaţă şi, în mod constant, în slujba pacientului şi a medicului sunt aduse pe piaţă, sub forma de produse, noi şi noi tehnologii. De exemplu, destul de recent a fost introdusă pe piaţă tehnologia BioMatrix, pe care o regăsim pe o gamă mare de sisteme de rezonanţă magnetică, tehnologie care permite sistemului de rezonanţă magnetică să se adapteze pacientului şi nu invers, cum era până acum, cand pacientul trebuia să se adapteze echipamentului.

Tot în domeniul rezonanţei magnetice, Siemens Healthineers a lansat pe piaţă un nou sistem de 3T destinat cercetării, dotat cu gradienţi Gemini, cei mai puternici de pe piaţă (amplitudine de 200 mT/m şi Slew rate de 200 T/m/s). Acest tip de performanţă tehnică va duce cercetarea clinică spre orizonturi pe care nici nu le identificam încă, fiindcă doar cerul mai poate fi setat ca limită.

În acelaşi segment Siemens Healthineers a lansat pe piaţă cea mai completă tehnică de reconstrucţie pe bază de reţele neuronale (Deep Learning pe baza de Deep Neuronal Network), care face ca timpul de achiziţie să scadă cu peste 60-70%, păstrând însă rezoluţia spaţială ridcată. Este cunoscut că RM-ul este expertul compromisului: imagini de mare rezoluţie se puteau obţine numai cu un timp lung de scanare, în timp ce o examinare rapidă însemna renunţarea la o bună rezoluţie spaţială a imaginii. Acum, tehnica Deep Resolve, compusă din mai multe opţiuni (Deep Resolve Gain, Deep Resolve Sharp, Deep Resolve Boost şi Deep Resolve Swift Brain) fac ca timpul de scanare să fie extrem de mic, cu beneficiu major pentru pacient, care nu trebuie să zăbovească mult într-un tunel care implică un disconfort, păstrând o rezoluţie crescută a imaginii, ceea ce se traduce prin posibilitatea unui diganostic de certitudine, decelând patologii care poate până acum nu erau vizibile sau erau greu de pus în evidenţă. Mai mult, Deep Resolve Swift Brain este prima tehnică ce permite scanarea completă, cu toate secvenţele necesare, a creierului unui pacient, la RM, în urgenţă (până acum RMN-ul nu era apanajul serviciului de urgenţă), în numai două minute.

În ceea ce priveşte însă tehnica de computer tomografie, suntem pionierii revoluţiei tehnologice, fiindcă Siemens Healthineers reinventează fizica cu tehnologia Photon Counting. Fizica computer tomografiei avea nevoie să fie reinventată fiindcă îşi atinsese limitele tehnologice şi orice s-ar mai fi încercat ar fi fost sortit eşecului, din cauza limitărilor fizice care nu puteau fi depăşite. Photon Counting este disponibil pe sistemul de computer tomografie de tip Naeotom Alpha şi permite o rezoluţie de 0,2mm cu detaliu imagistic compus din numărul exact de fotoni împreună cu energia lor, aspect care duce la formarea unei imagini unice şi care ajută la diagnosticarea de elecţie a unor patologii care până acum nu erau vizibile sau certe.

Inovaţia însă, fiind parte din ADN-ul Siemes Healthineers, nu se opreşte aici şi întodeauna vom avea noi răspunsuri la întrebarea "care sunt cele mai recente tehnologii lansate de Siemens Healthineers?". Tehnologia BioMatrix, dar şi tehnologia Photon Counting sunt sau vor fi foarte curând disponibile şi în România, în timp ce tehnologia de gradienţi Gemini nu este încă disponibilă în România, dar suntem convinşi că marile centre universitare din ţară aşteaptă lansarea unei astfel de tehnologii pentru a răspunde nevoilor de cercetare clinică.

Reporter: Cât de importantă este cercetarea pentru domeniul dumneavoastră de activitate şi care sunt realizările Siemens Healthineers pe acest segment?

Claudia Oanea: Siemens Healthineers acordă o importanţă deosebită cercetării, având numeroase parteneriate academice cu cele mai mari universităţi din lume, dar în acelaşi timp are un department intern de R&D care are rolul de a aduce pe piaţă cele mai inovatoare tehnologii care pot ajuta din punct de vedere medical, implicit fiind mereu în slujba pacientului. De exemplu, de foarte curând, Siemens a fost singura companie de pe piaţă care a găsit o tehnică de accelerare denumită Compressed Sensing GRASP-VIBE, unică, ce permite scanarea în ponderaţie T1, în format 3D, în mod dinamic, cu substanţă de contrast, cu rezoluţie temporală care permite achiziţia în timp arterial. Această inovaţie este extrem de importantă, fiindcă investigaţia abdomenului prin imagistică prin Rezonanţă Magnetică se poate face numai dacă pacientul este în apnee (pacientul trebuie să-şi ţină respiraţia la fiecare secvenţă de tip T1, în special la cea dinamică în format 3D şi în ponderaţie T1 cu substanţă de contrast). Dacă nu se poate administra substanţă de contrast fiindcă pacientul nu-şi poate ţine respiraţia, atunci investigaţia de abdomen este incompletă şi diagnosticul imagistic nu poate fi stabilit. Deci, un pacient tarat care nu poate să-şi ţină respiraţia pentru câteva secunde, un pacient sedat, un copil sau un pacient care nu ştie să-şi ţină respiraţia nu poate fi investigat complet la RM în cazul investiagaţiei abdomenului (în special a ficatului) şi diagnosticul patologiei pe care o poartă nu poate fi stabilit. Or, Siemens Healthineers este singura companie de pe piaţă care oferă o soluţie pentru examinarea abdominală, integral în respiraţie liberă, inclusiv la momentul administrării substanţei de contrast în mod dinamic în ponderaţie T1 în format 3D.

Pe de altă parte, cercetătorii Siemens Healthineers din diverse locaţii din lume sau cei care colaborează cu Siemens Healthineers şi care aparţin unor universităţi de renume caută noi soluţii inovatoare, pe bază de inteligenţă artificială şi nu numai, prin care pacientul să beneficieze de investigaţii şi tratamente unice. Gândiţi-vă ce ar însema ca, cu ajutorul inteligenţei artificiale să se modeleze exact felul cum se comportă dezvoltarea anormală şi continuă a unor celule neoplazice pentru a prezice astfel care este tratmentul ce va opri această reproducere şi va vindeca cancerul! Este o idee utopică, ce încă nu îşi are expresie în activitatea de zi cu zi, dar este cu adevărat un deziderat spre care tindem. Siemens Healthineers este o companie implicată în cercetare în mod activ cu scopul creării unei lumi "cancer free", dar nu numai. Prin tehnicile de scanare, de diagnostic şi de tratament, Siemens Healthineers are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru oricine şi oriunde.

Reporter: Aţi preluat conducerea operaţiunilor din România acum aproape un an. Care au fost provocările pentru dumneavoastră?

Claudia Oanea: Da, aşa este. Am preluat conducerea companiei la începutul anului, când predecesorul meu s-a pensionat, după o carieră de 30 de ani în cadrul Siemens. Înţelegeţi, deci, că provocarea acestei preluări nu este mică şi, în egală măsură, nici punctuală. A fost un an al transformării şi al reinventării. Spun al transformării, pentru că organizaţia chiar trece printr-o perioadă de primenire: a fost un an cu multe pensionări şi în egală măsură cu noi colegi care să ia locul celor care au plecat. Asta înseamnă mix de generaţii, aer proaspăt, noi experienţe, noi opinii, dar şi dorinţa de a păstra cultura organizaţională care ne-a consacrat.

În paralel cu aceste schimbări şi transformări organizaţionale, a trebuit să ne adaptăm şi noi la modificările din piaţă, să schimbăm strategia din una tradiţionalisţă şi conservatoare în una deschisă şi dinamică. Nu a fost uşor. Este un proces continuu, care nu se opreşte odată început, dar cred că asta este frumuseţea jocului.

Mai mult decât atât, pentru mine, personal, este important să păstrez o organizaţie unită, deschisă, dinamică, chiar dacă suntem în proces de transformare. Totodată, trebuie să privim în viitor, să anticipăm ce va veni şi să ne prgătim în consecinţă. Aşa cum ne definim: "We pioneer breakthroughs in healtcare. For everyone. Everywhere!".

Reporter: Una dintre problemele reclamate de mulţi actori din numeroase industrii se referă la lipsa forţei de muncă. Care este situaţia în cazul companiei dumneavoastră? De unde vă recrutaţi personalul şi cum reuşiţi să-l reţineţi?

Claudia Oanea: Da, aşa este, asistăm la acest fenomen de ani de zile. În egală măsură, îndrăznesc să spun că suntem, poate, printre cei norocoşi. Nu înseamnă că este uşor să găsim colegi noi, dar ne mândrim cu faptul că atunci când i-am găsit, avem tot felul de mecanisme dezvoltate pentru a le crea acel mediu în care să se simtă confortabil, pentru a da tot ce este mai bun. Suntem un business de nişă şi atunci... profesioniştii noştri sunt tot de nişă. Ceea ce poate fi un avantaj, dar şi un dezavantaj. Dezavantajul este că nu sunt mulţi pe piaţă, astfel că sunt greu de găsit - şi mă refer aici la inginerii de service sau la project manageri. Dar avantajul este că odată găsiţi şi cooptaţi în organizaţie, ei vin cu pasiunea pentru ceea ce ştiu să facă, iar noi le oferim echipamentele de pionierat.

Aşa cum vă spuneam mai devreme, anul acesta am asistat la multe pensionări în rândul colegilor, ceea ce ne arată cât de stabilă este compania. Un procent de peste 50% îl reprezintă colegii care au peste zece ani în companie. Asta spune multe despre organizaţie, despre sustenabilitatea ei, despre cultura organizaţională. Nu e mai puţin adevărat că acum, odată cu schimbările în echipă, trebuie să fim extrem de vigilenţi la nevoile colegilor noi. Este evident că aceste generaţii au alte nevoi şi rolul nostru este să găsim acele pârghii prin care să fim proactivi în oferirea mediului de lucru potrivit.

Dezvoltarea profesională şi personală a fiecăruia dintre colegii noştri reprezintă un vector de creştere esenţial în compania noastră, de aceea în primăvara anului trecut am introdus o platformă nouă, interactivă, de care pot beneficia toţi angajaţii, cu o serie de funcţionalităţi care încurajează dezvoltarea continuă printr-un mix susţinut de programe de dezvoltare şi învăţare - atât privind specializarea şi dezvoltarea abilităţilor specifice postului, cât şi dezvoltarea soft skills, gândirea out of the box, dezvoltarea personală. Desfăşurăm la nivel global, cât şi local, multiple proiecte şi acţiuni cu focus pe mental wellbeing, life-work balance şi personal development. Parcursul de învăţare se configurează pornind de la abilităţi, roluri, subiecte de interes, plan de dezvoltare în carieră şi facilitează învăţarea relevantă.

În calitate de angajator, ne străduim să creăm un mediu atrăgător pentru oameni talentaţi, indiferent de rasă, etnie, identitate de gen, orientare, religie, vârstă sau statut socio-economic - sau orice altă clasă sau caracteristică protejată care a fost marginalizată istoric.

În anul fiscal trecut, 2022, un buget total de 78,7 milioane de euro a fost dedicat pentru formarea noastră ca #Helathineers. În total, peste 2.090.757 milioane de ore de formare & training şi dezvoltare au fost efectuate. În medie, aceasta reprezintă 31 de ore per angajat. În ceea ce priveşte genul, aceasta se traduce în 25,6 ore de learning & training pentru femei şi 33,4 ore pentru bărbaţi. Iar în privinţa tipului de angajare, pentru salariaţi în producţie s-au investit în medie de 40,5 ore şi pentru cei care lucrează în administraţie 29,7 ore.

Reporter: Cum evaluaţi legislaţia din România faţă de cea din alte ţări în care activează Siemens Healthineers? Are vreun impact semnificativ asupra activităţii companiei?

Claudia Oanea: Nu putem spune că legislaţia din România are un impact direct în activitatea companiei. Ce putem susţine cu tărie este faptul că legislaţia din România, din păcate, nu susţine crearea unui sistem de sănătate solid, nu ajută deloc business-urile medicale private. Casa Naţională de Asigurări nu ţine pasul cu tehnologia şi, din păcate, asta se reflectă în suma decontată pe anumite servicii şi, implicit, business-urile nu vor să investească în echipamente performante. În cele din urmă, pacientul are de suferit.

Un alt segment în care din păcate legislaţia împiedică dezvolarea sănătoasă este segmentul academic. Avem în alte ţări proiecte ample cu universităţi de prestigiu, parteneriate pe termen lung cu spitale universitare în care susţinem operaţional şi ştiinţific dezvoltarea profesională a studenţilor, a medicilor rezidenţi, dar şi a medicilor specialişti. Avem echipamente de ultimă generaţie care sunt poziţionate strategic în centre de cercetare sau în centre academice, tocmai pentru a oferi posibilitatea dezvoltării profesionale. Din păcate, în România, aceste posibilităţi nu există. Singura lege care guvernează este legea achiziţiilor publice... şi atât.

Ne străduim de ceva vreme să găsim portiţe legale sau să exploatăm legile existente, dar din păcate fără succes. Şi când spun că încercăm, de fapt avem şi discuţii cu universităţi din România care îşi doresc să facem aceste parteneriate, dar nu găsim integrarea juridică.

Reporter: Care sunt obiectivele Siemens Healthineers Romania pentru următorii trei-cinci ani?

Claudia Oanea: Obiectivele Siemens Healthineers Romania sunt cele ale întregii companii Siemens Helathineers. Poate că ce ne dorim să punctăm mai bine pe piaţa din România este faptul că noi ca entitate nu suntem doar un vânzător de echipamente. Noi suntem un partener strategic în oferirea de soluţii pentru pacienţi. Şi ne dorim ca aşa cum în alte ţări se vede pregnant acest lucru, el să devină vizibil şi în România.

Avem un scop comun, valori şi puncte forte unice şi ne-am propus să facem următorul pas în evoluţia companiei noastre, deservind şi mai mulţi clienţi şi pacienţi şi stabilindu-ne obiective şi mai ambiţioase. În ultimii ani, am crescut pe pieţele adiacente prin achiziţii şi combinaţia transformatoare dintre Siemens Healthineers şi Varian. În timpul fazei "New Ambition" ne vom concentra asupra acestor priorităţi strategice: valorificarea nucleului puternic în imagistică şi robotică pentru a ne extinde relevanţa în îngrijirea cardiovasculară şi neurovasculară.

Misiunea noastră este de a ne implica şi de a ajuta în crearea unei lumi fără teamă de cancer. Soluţiile noastre acoperă întregul continuum de îngrijire a cancerului, de la screening şi depistare precoce, până la diagnostic, terapie şi supravieţuire. Pe lângă viteză şi precizie, aceste soluţii urmăresc simplificarea fluxurilor operaţionale şi creşterea performanţei echipelor medicale pentru a răspunde personalizat nevoilor unice şi în evoluţie ale pacienţilor.

Combinând capacităţile extinse ale echipei, cunoştinţele şi portofoliul nostru, urmărim cu pasiune scopul nostru unic: pionierat în domeniul sănătăţii pentru oricine, oriunde.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb