"Arobs Transilvania" mizează pe creşterea afacerilor la 7 milioane de euro

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 12 august 2010

"Arobs Transilvania" a resimţit, în prima jumătate a anului, o creştere pe piaţa locală a cererii pentru soluţii software de monitorizare a flotei auto şi de automatizare a forţei de vânzări. Compania mizează, astfel, pe un avans de peste 30% al afacerilor pe acest segment până la finele lui 2010, arată un comunicat remis redacţiei. Astfel, pentru întreg anul, compania clujeană estimează un avans cu 10% a cifrei de afaceri comparativ cu 2009, la 7 milioane de euro.

"Există tot mai multe companii care apelează la acest gen de soluţii pentru a-şi eficientiza cât mai mult activitatea şi a-şi reduce costurile", a declarat Voicu Oprean, directorul general şi fondatorul "Arobs Transilvania", subliniind că, pentru acest an, mizează pe un avans cu 15 - 20% al numărului de clienţi pentru softurile promovate pe plan local.

Domnia sa a mai spus că, în acest an, 30% din ponderea cifrei de afaceri va fi deţinută de linia de business a sistemelor de navigaţie, 25% de soluţiile software dedicate pieţei interne şi 45% de outsourcing. "În 2009, aplicaţiile software dedicate pieţei locale reprezentau doar 20% din cifra de afaceri, însă, pentru acest an, mizăm pe o creştere cu 5% a ponderii lor, datorită cererii tot mai mari pe acest segment", a adăugat Voicu Oprean.

Astfel, până la finele acestui an, soluţiile special create pentru piaţa locală vor contribui cu 1,75 milioane de euro la cifra de afaceri a "Arobs Transilvania", după ce, în 2009, au realizat venituri de 1,3 milioane de euro.

Doar pentru soluţia TrackGPS numărul clienţilor societăţii a crescut, de la începutul anului, de la 450 la peste 500. Pe lângă contextul economic actual, principalul motiv al acestei evoluţii este introducerea variantei de închiriere pe doi sau trei ani a soluţiei, nemaifiind necesară o investiţie iniţială, ci doar plata unui abonament care permite accesul la aplicaţie, a declarat Voicu Oprean. Domnia sa estimează că acest soft va fi cel mai bine vândut produs din portofoliul companiei în 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb