ARPIM: DACĂ MAI SCAD PREŢURILE, Pacientul român nu îşi va mai găsi medicamentele necesare

Valentin Busuioc
Companii #Sănătate / 24 februarie 2015

Preţul real al medicamentelor în ţara noastră este cu 29% sub cel afişat în catalogul naţional al preţurilor (CANAMED), iar noi scăderi de preţuri vor determina o creştere a comerţului intracomunitar în detrimentul pacientului român, care nu îşi va mai găsi medicamentele necesare, susţine Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Poziţia ARPIM, trimisă astăzi redacţiei într-un comunicat, vine după ce Ministerul Sănătăţii a cerut producătorilor de medicamente să-şi reactualizeze preţuile conform legislaţiei în vigoare, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis că preţul unor medicamente ar putea scădea astfel şi cu 20%.

Potrivit ARPIM, preţul real al medicamentelor în România este cu 29% sub cel afişat în catalogul naţional al preţurilor, diferenţa fiind determinată şi de "neactualizarea ratei de schimb utilizată în calcularea preţului de referinţă pentru medicamentele compensate, care este îngheţată la nivelul anului 2012 (4,26 RON/EUR)".

"Este important de specificat că nicio altă industrie nu lucrează cu statul pe baza unei rate de schimb fixe şi este greu de conceput într-o economie de piaţă un astfel de dezechilibru: pe de o parte, exista un curs de schimb stabilit liber, iar pe de altă parte autorităţile statului impun un curs fix pentru anumite categorii de produse. Este nefiresc atât din punct de vedere juridic, dar şi economic", spun reprezentanţii ARPIM.

Asociaţia semnalează şi faptul că preţul medicamentelor la noi este comparat cu preţul din alte 12 ţări europene care au sisteme şi politici de sănătate diferite de situaţia din România (altă cheltuială pe cap de locuitor, alt sistem de finanţare, de compensare al medicamentelor etc.).

"Astfel, în contextul unor noi scăderi de preţuri, vom asista la o creştere a comerţului intracomunitar cu medicamente, activitate perfect legală, dar în detrimentul pacientului român care nu îşi va mai găsi medicamentele necesare", reclamă ARPIM.

De asemenea, producătorii susţin că "numeroasele metode de reducere de costuri aplicate de autorităţi (taxa claw-back, îngheţarea bugetului de medicamente la nivelului consumului din 2011, neintroducerea cu regularitate a tratamentelor inovative la care pacienţii români au drept egal cu pacienţii celorlalte state UE, legislaţia cost-volum la care discountul minim posibil este de 30%) devin nesustenabile pentru producătorii de medicamente inovative din România".

În concluzie, potrivit ARPIM, Guvernul se expune unui risc major determinat de lipsa unor medicamente critice pentru pacienţi şi, nu în ultimul rând, de posibila retragerea a operaţiunilor unor producători de medicamente.

"Facem apel la autorităţile din România pentru un dialog imediat referitor la cele menţionate, înainte ca siuaţia să devină dramatică pentru pacienţii şi aşa afectaţi de lipsa unui sistem de sănătate eficient în România", arată reprezentanţii ARPIM.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. lasa ca o sa facem fabrici cu ajutorul chinezilor si gata cu importurile daca mirlanii din guvern nu se mai satura

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb