ASOCIAŢIA PATRES: "O treime din producătorii de energie regenerabilă riscă intrarea în insolvenţă"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 20 mai 2015

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenearabile din România - PATRES solicită autorităţilor să ia măsuri urgente de sprijin al sectorului energiei curate, afectat de desele modificări legislative.

Martin Moise, vicepreşedintele PATRES, a declarat: "Situaţia din sector este critică. Potrivit datelor PATRES, organizaţie din care fac parte 83 de companii - producători de energie din tot spectrul regenerabilelor), o treime din operatori riscă intrarea în insolvenţă până la finalul anului 2015, efectul fiind un potenţial default bancar de circa 1,5 - 2 miliarde euro".

Operatorii au apreciat, prin intermediul unui comunicat, decizia Parlamentului şi Guvernului de a veni în sprijinul producătorilor din surse regenerabile cu puteri instalate cuprinse între 1 MW şi 3 MW, oferindu-le posibilitatea de a încheia contracte bilaterale de vânzare/cumpărare a energiei negociate în mod direct. Pentru micii producători, această măsură este un sprijin binevenit, aceştia întâmpinând mari dificultăţi în tranzacţionarea cantităţilor de energie electrică pe pieţele centralizate din cauza lipsei de predictibilitate a producţiei dependente de factori meteo.

Conform PATRES, producătorii de energie din surse regenerabile sunt puşi în faţa unor situaţii fără precedent: "Pentru prima dată, pe Piaţa Certificatelor Verzi - PCV nu s-a tranzacţionat niciun certificat verde la sesiunea de tranzacţionare din data de 14 mai 2015, numărul ofertelor de vânzare ridicându-se la 111. Principala cauză a acestei situaţii este reducerea cotei anuale obligatorii de energie produsă din surse regenerabile la 11,9%, faţă de 16% cât era stabilit în Legea 220, situaţie ce a generat un excedent de certificate verzi de circa 3 milioane de unităţi pentru anul 2014".

Potrivit estimărilor ANRE (reglementatorul pieţei de energie), circa 6 milioane de certificate verzi vor fi, de asemenea, în plus şi în 2015, mai susţine sursa citată care a subliniat că această situaţie este confirmată şi de OPCOM, care a comunicat că la data de 14 mai 2015 se înregistra un excedent de 4.228.289 de certificate verzi, care la acest moment nu au cumpărător.

Martin Moise a continuat: "În condiţiile acestui uriaş excedent de certificate verzi, este foarte interesant faptul că - potrivit reglementărilor în vigoare - certificatele verzi sunt impozitate la momentul acordării şi nu la momentul efectiv al vânzării. La un preţ minim de 131 lei/unitate rezultă un impozit aferent de 88.682.239 lei pentru certificatele emise, care a fost plătit în avans de către producătorii de energie din surse regenerabile, fără ca aceştia să obţină venituri din vânzarea certificatelor".

Domnia sa susţine că, pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile, această situaţie fără precedent înseamnă risc de faliment, întrucât nu vor mai putea vinde certificatele verzi. PATRES apreciză că cele mai mari probleme, vor avea producătorii micii şi medii, care vor fi puşi în imopsibilitatea de a vinde certificatele verzi.

Asociaţia patronală mai susţine că o parte dintre producătorii de energie curată se află în situaţii de facto de insolvenţă, ei reuşind să supravieţuiască momentan doar datorită aportului de capital de lucru provenit din alte afaceri deţinute de respectivii investitori. Pe de altă parte, veniturile acestor producători vor scădea cu până la 75% în 2015 faţă de 2012, în urma reducerii cotei de energie susţinută de mecanismul de promovare cu certificate verzi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Haideti fratilor sa cerem ANRE-ului sa ni se dubleze la factura valoarea certificatelor verzi,nu cumva sa dea faliment saracii...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb