Automobilul electric, o promisiune falsă pentru salvarea planetei

CĂLIN RECHEA
Ziarul BURSA #Internaţional #Transporturi / 13 mai 2016

Automobilul electric, o promisiune falsă pentru salvarea planetei
CĂLIN RECHEA

În Hong Kong, automobilele electrice par, la prima vedere, soluţia ideală pentru atenuarea poluării. Realitatea arată exact invers. "Maşinile Tesla ar putea să conducă la creşterea poluării din Hong Kong", a scris recent Bloomberg, deoarece peste jumătate din energia electrică este produsă în centrale pe cărbune. Studiul de la Sanford C. Bernstein citat arată că "emisiunile totale de dioxid de carbon ale maşinilor electrice sunt cu 20% mai mari decât ale celor pe benzină".

Autorii studiului mai arată că "introducerea automobilelor electrice are sens doar acolo unde intensitatea de carbon a producţiei de energie electrică este scăzută", iar "în Hong Kong şi China, vehiculele electrice contribuie de fapt la creşterea poluării, în timp ce contribuabililor li se cere să le subvenţioneze".

O analiză deosebit de critică a tendinţei de promovare cu orice preţ a automobilelor electrice, prin facilităţi fiscale şi subvenţii, a prezentat profesorul Bjorn Lomborg în cotidianul The Telegraph.

Lomborg a devenit cunoscut pe plan mondial în urma publicării cărţii sale "Ecologistul sceptic" în 2001. Curajul său este de admirat, mai ales la o vârstă la care nu doar ecologiştii mai cred în "cai verzi pe pereţi", în condiţiile în care ştia, probabil, că va deveni ţinta atacurilor furibunde al "talibanilor verzi", cei care sunt gata să salveze Pământul prin exterminarea oamenilor.

În articolul din The Telegraph, profesorul danez demontează sistematic cultul apărut în jurul unei maşini inexistente, dar care "va schimba lumea", după cum a declarat Elon Musk, preşedintele companiei Tesla.

Este vorba, bineînţeles, despre Tesla 3, pentru care s-au făcut deja aproape 400 de mii de comenzi şi a cărei producţie trebuie să înceapă în a doua jumătate a anului viitor.

Deşi automobilele electrice au "emisiuni zero" în sine, Lomborg aminteşte că "electricitatea folosită este deseori obţinută din cărbune, adică maşinile contribuie la creşterea poluării" şi îl citează pe Vinod Khosla, un investitor cunoscut în sectorul energiei verzi, care subliniază că "maşinile electrice sunt propulsate de cărbune".

În aceste condiţii, o creştere cu 10% a numărului maşinilor pe benzină din SUA va conduce, până în 2020, la creşterea numărului deceselor cauzate de poluare cu 870, în timp ce numărul deceselor suplimentare determinate de o creştere similară a numărului automobilelor electrice va fi de 1.617.

În cazul Marii Britanii, numărul deceselor suplimentare ar fi aproximativ egal, iar pentru oraşul Shanghai din China raportul ar fi de circa 3 la 1 în "favoarea" automobilelor electrice, din cauza tehnologiei din centralele pe cărbune, după cum mai scrie Bjorn Lomborg.

Dar asta nu este tot. O comparaţie între modelul Tesla S şi un Audi A7 Sportback, automobile similare din punct de vedere al performanţelor, arată că, pentru un rulaj de 150.000 de km, emisiunile de dioxid de carbon totale ale maşinii electrice sunt de 34 de tone, în timp ce emisiunile Audi sunt de 35 de tone.

Preţul diferenţei de circa o tonă este de 5 lire sterline pe piaţa certificatelor europene, conform estimărilor lui Lomborg, în timp ce Marea Britanie oferă subvenţii pentru automobilele electrice de 4.500 de lire sterline.

Profesorul danez mai scrie în The Telegraph că subvenţiile la nivel global pentru maşinile electrice au ajuns la echivalentul a 9 miliarde de lire sterline, în condiţiile în care emisiunile de dioxid de carbon au fost reduse cu 3,3 milioane de tone, adică s-a obţinut o reducere a temperaturii de 0,00001 grade Celsius până în anul 2100.

Prin articolul său din cotidianul britanic, alături de articolele ştiinţifice publicate, profesorul danez nu îşi exprimă opoziţia necondiţionată faţă de automobilul electric. Dimpotrivă, Lomborg consideră că "automobilele electrice sunt o idee bună, dar numai dacă pot face faţă competiţiei, probabil până în 2032". Până atunci, "risipirea a miliarde de lire sterline din banii publici pentru jucării ale celor bogaţi este o prostie".

Lomborg recunoaşte totuşi, la sfârşitul articolului, că Tesla 3 este într-adevăr "o minune cu emisiuni zero, dar numai pentru că încă nu există".

Dincolo de problema reprezentată de subvenţionarea automobilelor electrice, profesorul Lomborg a analizat şi implicaţiile noului tratat de la Paris, prin care se încearcă, a nu ştiu câta oară, crearea unui cadru internaţional pentru combaterea schimbărilor climatice, după ce s-a renunţat la termenul de "încălzire globală".

Într-un articol publicat în revista Global Policy (n.a. "Impact of Current Climate Proposals", vol. 7, nr. 1, februarie 2016), unde utilizează modelul standard pentru schimbările climatice, MAGICC (Model for the Assessment of Greenhouse-gas Induced Climate Change), profesorul danez arată că "impactul promisiunii de reducere a emisiunilor, chiar şi în varianta optimistă, este scăzut".

"Toate politicile de mediu din SUA, China, UE şi restul lumii, implementate în intervalul 2000 - 2030 şi menţinute până la sfârşitul secolului, vor tempera creşterea temperaturii globale cu circa 0,17 grade Celsius până în 2100", scrie Bjorn Lomborg, care propune şi căi alternative de acţiune.

În opinia sa, "subvenţionarea surselor regenerabile ineficiente de energie este prea costisitoare şi nu funcţionează", iar statele ar trebui să se concentreze mai mult pe finanţarea directă a cercetării şi dezvoltării surselor alternative de energie, astfel încât să fie forţată reducerea costurilor energiei verzi.

Bineînţeles că o astfel de propunere ar avea şanse mult mai mari de reuşită dacă guvernele ar renunţa, simultan, atât la facilităţile fiscale acordate producătorilor de combustibili clasici, cât şi la subvenţionarea energiei verzi, ale cărei costuri afectează, de cele mai multe ori, tocmai păturile sociale defavorizate. Sumele astfel "eliberate" şi alocate, apoi, direct cercetării ar fi impresionante.

Oricât ar părea de forţată implicaţia cauzală, chiar şi băncile centrale pot aduce o contribuţie semnificativă la reducerea efectelor activităţii umane asupra mediului.

Guvernatorul unei bănci centrale din Europa şi-a exprimat, relativ recent, nedumerirea cu privire la dezbaterea, în cadrul unei conferinţe internaţionale, a rolului băncilor centrale în contextul programelor de combatere a încălzirii globale.

Dar chiar era nevoie ca reprezentanţii instituţiilor monetare să zboare până acolo şi să contribuie direct la creşterea emisiunilor de dioxid de carbon?

Iar apoi nu este evident că scăderea dobânzilor de referinţă către zero, o tendinţă existentă deja de câteva decenii, va conduce la distorsionarea structurii economice şi stimularea consumului pe datorie?

Tocmai acest consum pe datorie, pe fondul declinului accelerat al duratei de funcţionare a bunurilor de consum "durabile", a condus la utilizarea excesivă a resurselor naturale şi creşterea poluării, în condiţiile în care s-a adus în prezent consumul din viitor, dar nu şi tehnologiile de reciclare şi neutralizare care vor exista, probabil, atunci.

Din păcate, nebunia energiei verzi a cuprins şi guvernele, mai mult sau mai puţin tehnocrate, ale României.

Eşecul grandios al stimulării producţiei de energie verde nu a fost de ajuns. Acum se doreşte şi stimularea achiziţiei de automobile electrice cu sume comparabile celor din ţările dezvoltate.

Un proiect de lege dezbătut în Parlament arată că noile achiziţii ale firmele de transport public, inclusiv taxi, trebuie să includă o cotă de cel puţin 30% de maşini electrice sau pe gaz începând din 2020, după cum scrie presa financiară online, iar maşinile achiziţionate de stat vor fi 20% electrice sau hibride.

Ministrul mediului, în loc să facă ceva pentru oprirea jefuirii sistematice a pădurilor, este preocupat de acordarea unor bonusuri de 6.000 de euro pentru achiziţionarea automobilelor electrice prin programul "Rabla Plus" şi subvenţionarea reţelei de alimentare.

Dar nu au făcut deja destul autorităţile noastre post-revoluţionare pentru stoparea încălzirii globale, prin distrugerea sistematică a industriei? Mai trebuie alocate fonduri bugetare şi pentru iluzii verzi, în condiţiile în care până şi Banca Naţională avertizează cu privire la pericolul dezechilibrului bugetar?

La nivel individual, dreptul la inepţie este apărat prin Constituţie, dar la nivelul autorităţilor publice o decizie bazată doar pe "moda" din Vest, fără a ţine seama de situaţia concretă pe plan local, reprezintă doar o cale suplimentară de subminare a economiei naţionale.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. DAR AVEM FERME DE EOLIENE HIDRO E.T.C. DE CE VORBIM DE ENERGIE FOSILA SI NU CEA VERDE DOMNII AU UN ,INTERES,

    1. Păi adu-ți tu pe chinezii din Hong Kong sa își bage mașinile în priză la eoliene tale.

      CHINA SA INVESTEASCA IN PARCURI EOLIENE SAU ENRGIE REGENERABILA SI SA NU,MAI CHELTUIASCA BANI PE CUMPARARE DE COMPANII CARE LA RINDUL LOR POLUIAZA CAZUL RRC PORTUL PIREUS E.T.C.

      excelent nenea anonimu, scrie-i pe kestia asta un mail lui xi jinping...

    Frumos articol

    Cred ca trebuia sa atingeti ca cei care au controlul asupra Aurului negru nu vor automobile electrice. Interesele merg pana in banci cazul Gazprom cum a luatimprumut ca a scazut pretul la motorina benzina. 

    Daca analizati si din lobby-ul facut de acestea, ne poate duce la ganful ca automobilul electric polueaza mai mult -carbune-fata de benzina. 

    Centralele nucleare sunt o solutie.

    Subventia pt energie verde automobil verde nu stiu de ce trebuie sa contribuim toti la bunastarea catorva firme? 

    1. BAIATU ASTIA NE CRED RETARDATI MENTAL SAU DIN AFRICA SAHARIANA EU PARIEZ PE ELECTRIC PACAT CA NU EXISTA O COMPANIE CA TESLA LISTATA PE BURSE AR FI CA SI FACEBOK

      UNDE SINT T.V. CU LAMPI CATODICE RADIO CU TANZISTORI TELEFOANELE MOBILE DIN ANI '90 NU CUMVA LA GROAPA ISTORIEI ASA SI CU AUTO .CONVENTIONAL MAI VEDEM NOI NU POTI INTOARCE MERSUL SPRE O ALTFEL DE CULTURA AUTO CU TOATE INTERESELE CELOR DE A OPRI ACEST TREND SANATOS PT. OM SI NATURA EI NU AU AUZIT DE SCHIMBARI CLIMMATICE II DOR LA BASCA

      Ce facem cu "rezidurile" dela Centralele Nuc;leare??.Ne amplasam "bombe" in tara....

      centralele nucleare nu sunt o solutie

      E listata pe NYSE Tesla !

    majoritatea masinilor electrice se vor alimenta noaptea cand consumul de electricitate scade oricum foarte mult. Deci ,masinile electrice , in conditiile unor tarife diferentiate noapte -zi la electricitate , vor duce clar la scaderea poluarii . Vanzarile de masini electrici vor exploda in momentul in care vor aparea niste acumulatorii mai eficienti.

    Energia verde este viitorul.Sigur trebuie sa avem solutii tehnice de a o capta cit mai eficient.

    Referitor la subventionarea energiei verzi ar trebui sa va informati in detali cu cite miliarde de lei a fost subventionata ind. carbunelui in mod direct, indirect sau indus.....Viitorul este al energiei verzi... 

    Am citit cu "atentie si ingrijorare articolul".

    Sunt un mic suporter al masinilor electrice, dar nu unul infocat si care nu mai vede altceva decat ecologie, verde, verde, verde. 

    Si pot sa inteleg unele argumente impotriva masinilor verzi, fie ca sunt stiintifice, fie ca sunt pe interes (recte, industria petrolului si a masinilor traditionale, care vor avea de furca). 

    Dar sa aud ca din cauza masinilor electrice va creste poluarea: nu m-am gandit ca voi auzi prea curand asa ceva. 

    Demersul este si incomplet, caci porneste de la Hong Kong. De unde pana unde un singur oras da tonul. 

    Si mai uitam ceva (dincolo de energia verde): dezvoltarile tehnologice - sunt sigur ca, in timp, masinile electrice vor necesita si mai putin timp si mai putina energie pentru incarcare. Am citit ca in UK se testeaza, pe autostrazi, niste benzi speciale, care sa permita incarcarea masinilor electrice din mers.

    Sa fim seriosi, Elon Musk a tot bagat din banii sai in Tesla. Si toti marii producatori fac trecerea spre electric (Audi va avea un SUV full electric parca in 2018). Credeti ca oamenii astia ar risca banii (sau ar scoate modele electrice) daca n-ar fi asta viitorul?  

    1. Primul automobil electric inventat de Tesla in 1931 avea autonomie de 150 km iar dupa 85 de ani au ajuns la 250km. Dupa cum se vede mare progres nu este in comparatie cu masinile pe combustibil care au ajuns sa consume mai putin de jumatate decat acum 85 de ani. In final consumatorul decide in functie de pret si cheltuieli pe km parcursi.

      Pai tu vrei sa apara dintr-odata autonomie de 750-1000 km? Nu se poate progres atat de rapid, din multiple, multiple cauze.

      Ar trebui sa te uiti, sa zicem acum 10 ani, cand ideea de automobil electric era o excentricitate maxima. Iata ca acum avem programe guvernamentale care incurajeaza masinile electrice, avem toti producatorii care incep sa lanseze modele hibride si apoi electrice, etc.

      In acea directie ne indreptam. Si cred ca si tehnologia exista de pe acum, dar ea e pusa treptat in aplicare. 

      Vai , ce noroc pe noi ca avem programe guvernamentale, care vor rezolva problema, ca in sanatate si educatie. Ce noroc pe guvernanti ca se mai gasesc naivi care sa-i creada!

    Cine-l plateste pe danezul asta care spune ca automobilul electric e alimentat de carbune ? Unele tari au energie aproape doar verde deja ! A apus era carbunelui !

    D-le Rechea, sunt un cititor destul de fidel al articolelor dvs., care de cele mai multe ori imi plac, sunt incitante si bine documentate.

    In aceasta calitate (de cititor fidel, adica), stiu bine ca aveti "un cui" serios impotriva energiei regenerabile si in general impotriva a tot ce e "verde" (cu ghilimelele de rigoare). Nu stiu de ce, nu stiu de unde vi se trage si nici nu ma intereseaza. 

    Ce pot insa afirma cu destul de mare incredere este ca, in vreme ce multe din articolele dvs. pe aceste teme sunt subtiri, acesta e chiar slab de tot. 

    In esenta, cu exceptia paragrafului introductiv, ne povestiti/traduceti unul sau doua articole ale profesorului Lomborg. Si, absolut surprinzator, aflam ca un om devenit celebru datorita unei lucrari numite "Ecologistul sceptic" este... sceptic. Incredibil, socant, n-o sa-ti vina sa crezi, scepticul este sceptic... 

    Mai aveti multe astfel de noutati uluitoare? Cu o astfel de metoda puteti scrie fluvii de articole, luand la rand toate articolele scepticilor... 

    Intre timp, dati-mi voie sa va spun si eu doua lucruri - de-asta data FAPTE, nu OPINII. 

    Anul trecut, Danemarca natala a d-lui Lomborg a produs cca 130% din necesarul sau de energie doar din surse eoliene. Iar mai deunazi Portugalia si-a produs, vreme de patru zile, toata energia necesara din surse regenerabile. Portugalia, care a terminat-o cu carbunele in urma cu vreo 20 de ani.

    Mult succes in continuare la sapaturile dupa alte articole cat mai sceptice cu putinta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb