Restanţele la credite ale populaţiei şi firmelor au crescut în iunie cu 7,85% comparativ cu luna anterioară, până la 13,63 miliarde de lei, potrivit datelor BNR, informează Hotnews. Ponderea restanţelor în totalul împrumuturilor a urcat astfel la 6,42%, de la 6,18% cât era luna trecută.
Soldul restanţelor la creditele în valută a ajuns la echivalentul a 7,18 miliarde de lei la 30 iunie, cu 5,3% mai mult decât în luna precedentă şi de 3,2 ori mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, când se situau la 2,24 miliarde de lei. Restanţele la creditele în lei au crescut cu 10,8% fată de mai şi cu 98% comparativ cu iunie 2009, la 6,45 miliarde de lei.
La sfârşitul lui iunie, soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor era de 212,06 miliarde de lei, în creştere cu 3,77% faţă de luna precedentă. Împrumuturile în moneda naţională reprezentau 37% din soldul total al creditelor acordate, respectiv 78,53 miliarde de lei, în timp ce creditele în valută se ridicau la 133,53 miliarde de lei.