Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, posibile centre de tratare Ebola în ţara noastră

V.P.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 12 august 2014

Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Iaşi, posibile centre de tratare Ebola în ţara noastră

Adrian Streinu-Cercel: "99% nu este vorba despre Ebola, în cazul ploieşteanului"

Starea de vigilenţă privind Ebola rămâne în ţara noastră, iar reţeaua sanitară unde ar putea fi trataţi pacienţii cu un astfel de diagnostic ar putea fi extinsă la patru, respectiv Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, au declarat, luni, reprezentanţii autorităţilor sanitare.

"Starea de vigilenţă rămâne, avem toate circuitele puse la punct. Ca atare, dacă Doamne fereşte apare ceva, în orice minut ştim ce avem de făcut şi tot personalul este instruit în acest sens, inclusiv privind măsurile de izolare. Este o arie dedicată acestor pacienţi, cu circuite separate", a spus managerul Institutului "Matei-Balş" din Bucureşti, dr. Adrian Streinu-Cercel.

În acelaşi context, dr. Alexandru Rafila, consilier al ministrului Sănătăţii, a anunţat că au fost revizuite procedurile transmise către direcţiile de sănătate publică, ministerele cu reţele sanitare proprii şi Poliţia de Frontieră.

"Persoanele care se întorc în România şi vin din ţări care ar putea să constituie surse ale acestei infecţii vor fi informate în scurt timp prin materiale tipărite la intrarea în ţară şi vor fi îndrumate, dacă este necesar, către sistemul medical. Tratamentul acestor pacienţi se va face exclusiv în spitale de boli infecţioase", a mai spus Rafila.

Tot consilierul ministrului Sănătăţii a spus că autorităţile analizează şi posibilitatea furnizării unor echipamente de protecţie suplimentare. "De fapt, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă se ocupă de acest lucru, în legătură cu transportul sau transferul pacienţilor sau suspecţilor de boală", a spus domnia sa.

Este sau nu Ebola în cazul bărbatului sosit din Nigeria?

Ploieşteanul în vârstă de 51 de ani, întors recent din Nigeria, şi care a acuzat simptome asemănătoare cu cele provocate de virusul Ebola, 99% nu se confruntă cu această boală, a declarat, ieri, managerul Institutului "Matei Balş" din Capitală, Adrian Streinu-Cercel.

Domnia sa a precizat că persoana în cauză are malarie şi a fost transferată la Sptitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş", potrivit Mediafax.

Streinu-Cercel a precizat că diagnosticul a fost confirmat în urma testelor de laborator.

"Ne îndepărtăm cu peste 90%, spre 99%, de etimologia virusului Ebola, dar rămân alte infecţii posibile. (...) Pacientul este conştient", a spus medicul, care nu a exclus, însă, în totalitate posibilitatea ca pacientul în cauză să fi contactat virusul Ebola în perioada cât a locuit în Nigeria.

Managerul de la "Matei-Balş" a mai spus că în cazul ploieşteanului este vorba despre "două boli succesive", iar simptomele celei de-a doua afecţiuni au ridicat suspiciunea de infectare cu Ebola.

El a spus că bărbatul a făcut în Nigeria strict muncă de birou şi nu a putut intra în contact cu persoane infectate cu Ebola.

Managerul de la "Matei Balş" a mai spus că pacientul nu este contagios în perioada de incubaţie a virusului cu care ar fi infectat. "Nu există niciun fel de risc pentru cei cu care pacientul a intrat în contact (...) Simptomele pacientului au apărut în noaptea de 9 spre 10 august", a adăugat Streinu-Cercel.

Bărbatul care era suspectat de Ebola are 51 de ani, este din Ploieşti şi s-a întors din Nigeria la 25 iulie, acolo unde a făcut muncă de birou, în capitala Abuja.

Focarul infecţiilor cu Ebola din Nigeria este localizat în sudul ţării, în zona celui mai populat oraş al ţării - Lagos. Capitala Nigeriei, Abuja, se află în centrul ţării.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, bărbatul s-a prezentat, duminică dimineaţă, la Spitalul Judeţean Ploieşti, cu simptomele febră, greaţă, vărsături şi diaree hemoragică. De la Ploieşti el a fost transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, desemnat ca unitatea ce ar putea trata orice posibil caz de Ebola care ar ajunge în România.

Epidemia de Ebola trebuie considerată o "urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", a subliniat OMS.

Epidemia Ebola, care a provocat moartea a aproximativ 1.000 de persoane de la începutul anului, este "cea mai importantă şi cea mai gravă" din ultimele patru decenii, a subliniat într-o conferinţă de presă directoarea generală a OMS, doctorul Maragaret Chang.

Călătorii care se întorc dintr-o zonă afectată de infecţia cu virusul Ebola şi care dezvoltă simptome cum ar fi febră, cefalee, diaree sau stare generală alterată după trei săptămâni de la călătorie, trebuie să se adreseze medicului şi să precizeze că au fost în zona respectivă.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat împotriva ei.

Săptămâna trecută, Miguel Pajares Martin, prima persoană infectată cu acest virus care a fost repatriată în Europa, a ajuns la baza aeriană din Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid, în secţia de boli infecţioase a spitalului Carlos al III-lea din capitala Spaniei.

De asemenea, o altă misionară deţinătoare a unui paşaport spaniol şi care lucra în Liberia în acelaşi spital cu acesta, Juliana Bohi, se afla la bordul avionului Airbus A310, au anunţat autorităţile spaniole. Nu se ştie încă dacă ea a contractat virusul.

Amândoi au fost internaţi , împreună cu alte persoane, într-o secţie a spitalului Saint Joseph din Monrovia, al cărui director a decedat în urmă cu 10 zile din cauza infectării cu Ebola, potrivit Ordinului San Juan de Dios care administrează instituţia.

Un posibil prim caz de Ebola în Rwanda

Rwanda a anunţat duminică seara că a plasat în izolare un student german, spitalizat la Kigali, care prezenta simptome de Ebola.

"Astăzi (duminică) după-amiază un pacient de la Spitalul King Faisal care prezenta simptome de Ebola a fost plasat în izolare, în aşteptarea rezultatelor testelor, care urmează să stabilească dacă pacientul suferă de febră hemoragică", se arată într-un comunicat emis de către Guvernul rwandez.

Rezultatele urmează să fie disponibile în 48 de ore.

Ministrul rwandez al Sănătăţii Agnes Binagwaho a anunţat, într-un mesaj postat pe Twitter, că pacientul, un student german care prezintă semne de febră şi atins de paludism "a petrecut mai multe zile în Liberia, după care a venit în Rwanda".

Acesta este primul caz suspect de Ebola din Rwanda de la începutul epidemiei care afectează Africa de Vest de la începutul anului.

Întregul personal Rompetrol din Libia, evacuat

KMG International, prin Rompetrol SA - divizia de foraj şi servicii la sondă, a finalizat cu succes evacuarea şi repatrierea celor 56 de angajaţi din Libia, pe fondul intensificării conflictelor militare şi a degradării situaţiei generale, conform unui comunicat transmis aseară.

"Astfel, ultimii 13 angajaţi Rompetrol au revenit în acest weekend în ţară. Tinând cont ca aeroportul din Tripoli este închis/avariat, personalul a fost transferat pe cale rutieră către Tunisia, de unde au ajuns în România via Franţa", specifică documentul.

În baza acordurilor cu partenerii comerciali, Rompetrol şi-a suspendat temporar activităţile de profil, iar cei peste 50 de angajati libieni ai companiei vor asigura în continuare mentenanţa instalaţiilor şi a echipamentelor din câmpurile petrolifere, dar şi protecţia acestora. Taberele de lucru sunt în vecinătatea oraşelor Awbari, Zillah şi Awjilah.

Divizia de foraj şi servicii la sondă desfăşoară activităţi în Libia din 1976, fiind prezentă în 4 locaţii - inclusiv Tripoli, unde este şi sediul general.

În Libia a fost decretată stare de urgenţă cu privire la răspândirea virusului Ebola.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb