Buzunare golite energic

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 4 mai 2010

Buzunare golite energic

Concurenţa pe o piaţă asigură consumatorilor, pe lângă o ofertă variată de produse şi servicii, şi preţuri competitive, operatorii fiind stimulaţi să câştige clienţi noi. Astfel, cu cât concurenţa este mai mare, cu atât mai mult consumatorii vor beneficia de produse sau servicii mai ieftine şi mai bune.

Aceste principii trebuie să se aplice şi pe piaţa de energie electrică. Numai că restructurarea producţiei de energie în două mari companii de stat numai o măsură concurenţială nu pare. Cel puţin în ochii Consiliului Concurenţei, care vede ca principal pericol în această concentrare a producţiei, restrângerea concurenţei şi stabilirea de preţuri discreţionare, în detrimentul tuturor tipurilor de consumatori.

Consiliul Concurenţei crede că restructurarea producţiei de energie, prin crearea a doar două companii, va lovi atât în bugetele firmelor, cât şi în buzunarele populaţiei

Consiliul Concurenţei are îndoieli serioase că res-tructurarea producţiei noastre de energie în două mari companii este un demers care să fie compatibil cu un mediu concurenţial normal.

Concret, concentrarea producţiei în două companii ar putea lovi serios în bugetele firmelor şi în buzunarele populaţiei, prin preţurile pe care cele două companii - Electra şi Hidroenergetica - le va solicita furnizorilor şi consumatorilor.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele consiliului Concurenţei, a declarat pentru ziarul BURSA: "Am cerut reprezentanţilor celor două companii - Electra şi Hidroenergetica - să ne demonstreze cât de mare este creşterea de eficienţă a noilor structuri şi cum se transferă acest beneficiu către consumatori. Practic, trebuie să vedem care vor fi beneficiile clare pentru toţi consumatorii, în urma acestei restructurări. Companiile susţin că restructurarea şi eficientizarea se vor reflecta în preţuri. La această etapă a analizei şi investigaţiei noastre, este îngrijorătoare posibilitatea şi oportunitatea companiilor de a creşte preţurile în mod nejustificat, în condiţiile în care cotele de piaţă sunt suficient de mari, astfel încât aces-te creşteri să nu poată fi contracarate prin schimbarea furnizorului de către consumatori. În plus, trebuie să vedem că nu sunt amestecate structuri viabile de producţie cu unele nerentabile, tocmai pentru a mai ţine în viaţă pe cele cu pierderi. Aşteptăm cu interes date suplimentare de la companii şi am supus dezbaterii publice concluziile noastre preliminare".

Autoritatea pentru concurenţă nu a fost convinsă nici că Electra şi Hidroenergetica vor fi suficient motivate pentru eficientizarea costurilor de producţie, în perspectiva intrării pe piaţă a unor jucători privaţi. De altfel, având în vedere cotele de piaţă ce vor fi deţinute de noile entităţi (cumulat 90% din producţie), intrarea unor noi concurenţi reali poate deveni problematică.

Consiliul Concurenţei mai arată, într-un document preliminar finalizării investigaţiei declanşate pe piaţa de energie: "Există premisele creării unor poziţii dominante pe piaţa producerii şi furnizării angro de energie electrică. Comportamentul celor două companii poate conduce, printre altele, la lipsa unei lichidităţi suficiente în piaţă, care să nu asigure formarea unui preţ real al energiei, precum şi la transmiterea unor semnale incorecte în acest sens pentru actorii de pe piaţă.

În contextul restrângerii concurenţei prin prisma diminuării numărului de agenţi economici activi pe piaţa de producţie, noua companie ar putea fi tentată să oferteze energia într-un mod discriminatoriu şi netransparent, profitând de lipsa alternativelor pentru beneficiari".

Electra şi Hidroenergetica au trimis Consiliului Concurenţei puncte de vedere cu privire la eliminarea riscurilor sus-menţionate, generate de viitoarea concentrare economică. Reprezentanţii celor două companii se angajează să liciteze pe piaţa centralizată administrată de OPCOM cel puţin 5-10% din producţia anuală. În plus, ei mai spun că, în actualul context de piaţă, în care consumatorii şi furnizorii nu sunt dispuşi să plătească energia peste un anumit nivel de preţ, viitoarele companii nu vor avea cum să funcţioneze decât cu unităţile care pot produce la nivelul de tarif plătit de cerere. Electra şi Hidroenergetica vor fi companii care se vor concura reciproc şi vor fi stimulate să-şi eficientizeze costurile şi să-şi modernizeze unităţile având în vedere investiţiile private anunţate în domeniul producţiei de energie, dar şi posibilitatea importului fără restricţii, de către furnizori, a energiei ieftine din alte ţări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este incontestabil ca orice restructurare va presupune costuri suplimentare (personal suplimentar) , etc. etc,si in final majorari de preturi care vor fi suportate de catre noi, prostii. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb