Analiza Clean Recycle: Romania inregistreaza o noua scadere in reciclarea deseurilor de ambalaje
A.F.Companii / 19 iunie
F.D.Internaţional / 19 mai
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, relatează Bloomberg.
T.B.Companii / 25 iulie 2023
Grupul de firme AGRICOLA a înregistrat în primele 6 luni ale anului o cifră totală de afaceri de aproximativ 567,651 mil. lei (aproximativ 115 milioane eur), cu 13% mai mult faţă de prima parte a anului precedent.
T.B.Miscellanea / 17 iunie 2023
T.B.Miscellanea / 30 mai 2023
Gheorghe Dincă a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Craiova, la 30 de ani de închisoare pentru uciderea Luizei Melencu şi a Alexandrei Măceşanu, iar decizia instanţei este definitivă, conform news.ro.
S.B.Companii / 29 martie 2023
Symmetrica va investi, până la finalul anului în curs, peste 6 milioane de euro în dezvoltarea de parcuri de panouri fotovoltaice în 8 dintre fabricile sale, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.
D.T.Internaţional / 12 martie 2023
Peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, astăzi, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor, care se opun reformei pensiilor, informează News.ro.
Ziarul BURSA #Companii / 20 iulie 2022
Reporter: Ce este sustenabilitatea în opinia dumneavoastră, care sunt conceptele de bază în domeniul sustenabilităţii şi indicatorii prioritari pe care îi are compania dumneavoastră în vedere?
F.D.Internaţional / 12 iulie 2022
Funeraliile fostului premier Shinzo Abe au loc astăzi la Tokyo, după ce acesta a fost împuşcat mortal vinerea trecută, transmite CNN, potrivit News.ro.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 iunie 2022
N.R.Politică / 27 iunie 2022
Peste trei milioane de oameni au fost expuşi campaniei Un' Doi Trei, desfăşurată de Asociaţia OIREP Ambalaje în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, informează Agerpres.
F.D.Politică / 23 iunie 2022
Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, informează Agerpres.
Internaţional / 7 aprilie 2022
Actualizare 20:13- Invadatorii duc forţat 13 orfani din Mariupol în Rusia
D.Ţ.Miscellanea / 25 iunie 2021
Ana FeleaMiscellanea / 8 iunie 2021
G.U.Miscellanea / 10 aprilie 2021
Ordinul ministrului Sănătăţii referitor la protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus a fost publicat în Monitorul Oficial, informează Agerpres.
A.P.Miscellanea / 9 aprilie 2021
A.P.Miscellanea / 18 martie 2021
Ana FeleaMiscellanea / 3 ianuarie 2021
S.B.Internaţional / 21 decembrie 2020
A.D.Miscellanea / 8 iunie 2020
În România avem o epidemie falsă de pestă porcină africană, al cărei scop este distrugerea capitalului autohton şi aducerea la sapă de lemn a ţăranului roman, informează APC-România.ro.
Adelina ToaderCompanii / 16 martie 2020
Producătorul român de dispozitive medicale Novei Medical speră că, în plină criză Covid-19, Guvernul şi spitalele private vor achiziţiona în sfârşit şi produse româneşti destinate analizelor medicale.
A.I.G.Internaţional / 6 ianuarie 2020
Preţul mediu al unei înmormântări în Marea Britanie a atins un nivel record de 4.417 lire sterline în 2019, în creştere cu 3,4% faţă de situaţia din 2018, arată un studiu anual realizat de compania de asiguri SunLife, informează BBC.
Ziarul BURSA #Companii / 18 decembrie 2019
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 8 octombrie 2019
M.I.A.Companii / 23 septembrie 2019
George Marinescu
Andrei Iacomi
MAKE
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu