Cea de-a VIII-a ediţie a Renexpo South-East Europe, Platforma României pentru energie regenerabilă şi eficienţă energetică, va reveni între 18-20 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.
Ediţia din acest an îşi propune să abordeze tematici pentru un viitor sustenabil, să concentreze într-un singur loc factori de decizie, investitori şi beneficiari şi să faciliteze transferul de know-how.
O atenţie deosebită va fi acordată tematicii de eficienţă energetică, dat fiind impactului pe care acest domeniu îl are asupra economiei, mediului, securităţii energetice naţionale , precum şi beneficiilor sociale ale acestuia asupra României.
Pentru a promova energia durabilă în sectorul privat, BERD şi UE, prin intermediul băncilor româneşti, oferă finanţare şi îndrumare companiilor care doresc să investească în eficienţă energetică şi în proiecte la scară mică de energie regenerabilă. Până în prezent, BERD a investit mai mult de 7 miliarde de euro în 370 de proiecte din România. De asemenea, Banca a mobilizat mai mult de 14 miliarde de euro pentru aceste proiecte din alte surse.
Partea de expoziţie a evenimentului va găzdui companii din domenii ca: energie solară fotovoltaică, hidroenergie, eficienţă energetică, biomasă, biogaz, cogenerare, consultanţă energetică, servicii de finanţare şi altele. Printre expozanţii care şi-au rezervat deja spaţiul la târg se numără: Caleffi România, C Geangu Consulting S.R.L., CINK Hydro-Energy k.s., Global Hydro Energy GmbH, Superlit România S.A., Voith Hydro S.R.L. şi alţii.
În paralel cu târgul vor avea loc o serie de conferinţe naţionale şi internaţionale, dublate de alte evenimente conexe, iar noutatea acestei ediţii va fi adusă de Primul Summit Internaţional pe Eficienţă Energetică, organizat de compania REECO în România. Summitul va trata două mari tematici şi anume: Eficienţa Energetică în Clădiri şi Eficienţa Energetică în Industrie. Alte tematici de conferinţă vor fi: bioenergia cu accent biomasă şi biogaz, energia solară, hidroenergia, energia din deşeuri şi cogenerarea.
Tot pentru prima oară, în paralel cu târgul vor fi organizate workshop-uri care vor dezbate probleme de finanţare a proiectelor în domeniu şi subiecte legate de iniţiativa României de a exporta energie.
Cu ediţia din acest an a târgului şi conferinţelor RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE, compania REECO doreşte să atragă peste 110 expozanţi naţionali şi internaţionali, 2200 de vizitatori de specialitate şi 600 de participanţi la conferinţe.
RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE este Platforma pentru energie regenerabilă şi eficienţă energetică, unde persoane cheie din domeniu îşi dau întâlnire an de an, pentru a-şi promova afacerile, pentru a prezenta tendinţe şi inovaţii şi nu în ultimul rând, pentru a fi o voce în societate. Evenimentul tratează tematici din sfera energiilor regenerabile, iar în 2015 o atenţie deosebită se îndreaptă către domeniul de eficienţă energetică. Expoziţia este însoţită de un amplu program de conferinţe şi evenimente conexe.
REECO RO Expozitii S.R.L. este organizatorul târgurilor şi conferinţelor internaţionale RENEXPO South-East Europe (Bucureşti) şi ENREG ENERGIA REGENERABILA (Arad). REECO face parte din grupul REECO, Compania, cu sediul în ReutlingenGermania este unul din cei mai mari organizatori de târguri şi conferinţe din Europa în domeniul energiei regenerabile, eficienţei energetice în construcţii şi renovare. Din 1997 şi până în prezent, REECO a organizat peste 1000 de expoziţii şi conferinţe, care au fost vizitate de aproximativ 50.000 de experţi şi la care au participat anual peste 2000 de expozanţi. Portofoliul companiei cuprinde 8 târguri şi 60 de conferinţe organizate anual în Germania şi Europa. REECO are aproximativ 50 de angajaţi în 5 locaţii: Germania, Austria, Polonia, România, Serbia, Boznia şi Herzegovina, iar în 2015 în Muntenegru şi Albania, cu potenţial de extindere în Macedonia şi Croatia în 2016.