Circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivel naţional, garniturile pot ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 60 de minute, informează CFR, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.
Pe reţeaua feroviară interoperabilă, nu sunt linii de cale ferată închise, însă din cauza cauza condiţiilor meteo, personalul feroviar verifică componentele infrastructurii (şine, macazuri, linii de contact) în staţii şi în linie curentă, astfel încât să se intervină şi să se remedieze orice posibilă defecţiune tehnică.
Angajaţii companiilor feroviare sunt la dispoziţia călătorilor prin informarea permanentă despre circulaţia trenurilor aflate în grafic, precum şi prin intervenţia cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, pe toate rutele de cale ferată, se mai arată în comunicat.
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA recomandă călătorilor ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR sunt publicate pe portalul CFRcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice. De asemenea, pasagerii care doresc să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor pentru parcursul neefectuat, conchide comunicatul citat.