CFR...Reloaded

În materie de criterii ale performanţei economice, Comisia Uniunii Europene funcţionează ca un impiegat de mişcare. Pe el nu-l interesează dacă e vorba de rapid sau de marfar, nici dacă mecanicul de pe locomotivă e sătul sau îi ghiorţăie maţele, nici dacă trenul are cinci sau zece vagoane, nici dacă transportă simandicoşii călători, ori doar băligar, şi nici dacă se duce la Vaslui ori la Urlaţi. El ştie doar de restricţiile din jurnalul de mişcare: la cutare oră trebuie să fie în cutare loc; pe tronsonul A trebuie să se mişte cu viteza X, iar pe B cu viteza Z; trebuie să stea la semnal, dacă e roşu, şi musai să plece, dacă s-a schimbat pe cu­l­oarea verde, ori că e în gară, ori în mijlocul cîmpului. Cum a ieşit din parametri, cum îl tragi pe linia moar­tă, ca să nu se producă accidente. Cît stă pe linia moartă, în afară de pierderile directe, rezultate din ieşirea de pe traseu, mai plăteşte şi costurile de garare şi manevră, ca să se înveţe minte!

Singura preocupare a Comisiei Europene, în materie de perfomanţă a economiilor integrate, este ca parametrii de bază, macro, să fluctueze minimal, astfel încît să nu se creeze perturbaţii masive în sistem. Iar parametrii nu sunt nici mulţi, nici prea complicaţi. Ţintesc în primul rînd controlul deficitelor bugetare şi inflaţia - adică elementele-cheie ale stabilităţii monetare. Dezvoltare, productivitate, progres tehnologic, eco-dezvoltare, dezvoltare sustenabilă etc. sunt chestiuni importante, dar ele nu sunt nici pe departe prima grijă a Comisiei; Guvernele statelor membre trebuie să-şi facă treaba. Cine are grijă, bine, cine nu, îl priveşte! Politica de armonizare a dezvoltării, în spaţiul economic euro­pean, deşi pare puternic susţinută de pilonii fondurilor structurale, are, în realitate, o altă finalitate. Diferenţele de dezvoltare produc, încă, surse masive de cîştig şi de resurse pentru regiunile sau statele mai avansate, iar la acest avantaj nu a renunţat nimeni, niciodată. De aceea, fondurile structurale sunt folosite, în cea mai mare parte, pentru a înlesni exploatarea diferenţelor de potenţial şi de structură economică şi nicidecum pentru o eventuală uni­formizare.

În ultimul an de guvernare, mocăniţa economiei româneşti a fost aruncată la vale, fără frîne, de echipa Tăriceanu, cu speranţa că performanţa va fi apreciată de pasagerii plătitori de taxe şi impozite. În realitate, viteză a produs doar ieşirea din parametrii deficitului bugetar, iar pasagerii nu au apreciat prea tare experimentul tip "montagne russe". Impiegatul UE a scos paleta roşie şi zăboveşte puţintel, cu speranţa că mecanicul va readuce repede trenuleţul la condiţiile de trafic indicate în foaia de parcurs. Dacă nu e în stare, la macazul următor, trece drăcovenia pe linia moartă. Puţin îi pasă, impiegatului de la Comisia Europeană, că la ultima staţie s-au schimbat conductorii de tren! Nu-i treaba lui! Asta ne spun ei!

Ce înţelegem noi?

Din reacţiile mediului politic, se desprind trei traduceri, diferite:

1. "Comisia Europeană a trimis nota de plată Guvernului Tăriceanu", chiar dacă scrisoarea a găsit la Palatul Victoria alt andrisant, Guvernul Boc. În consecinţă, ceea ce avem de făcut este să ne lamentăm cît mai mult cu privire la greaua moştenire şi să-i dăm înainte cu ceea ce ştim noi să facem, ori cu ceea ce ne spune FMI să facem, cu speranţa că mocăniţa n-o să fie trasă pe linia moartă şi nici fără cărbuni nu o să rămînă, de tot;

2. "Aoleu..măiculiţă...mamă, cade drobul de sare în capul copilului" - "Vine Apocalipsa, maică...ne taie ăia de la Evropa corentul!". "V-am spus noi că n-o să fie bine!". Cu variantele acestea defilează atît voci ale "experţilor", cît şi unii dintre oamenii politici interesaţi, fie să îngroape entuziasmul românilor pentru Uniunea Europeană, fie să-şi promoveze agenda politică proprie, anti-guvernamentală şi anti-Bă­ses­cu, în esenţă.

3. "Lasă, nene, că n-o fi dracul aşa de negru; o mai dăm la-ntors, o mai sucim, o mai învîrtim, mai dăm noi, mai lasă ei, pînă la urmă o scoatem la vopsea şi pe-asta, că doar nu s-a inventat încă lumea în care să nu se descurce". Varianta a fost îmbrăţişată mai ales de reprezentanţii guvernamentali şi prezidenţiali, dornici să evite reacţii panicate ale alegătorilor, cu deosebire în zilele cînd vor merge la urne să-şi aleagă euro-deputaţii, dar mai ales cînd or să stabilească cine va fi Preşedinte al României, în mandatul 2010-2015.

Pe scurt, situaţia este clară: "Una vorbim, başca ne-înţelegem". Sau, dacă preferaţi: "Ei zic ca ei, noi facem ca noi". Adio şi la gară!