Cifra de afaceri a grupului de firme Agricola Bacău s-a majorat cu 6% în primul semestru, comparativ cu intervalul similar din 2012, la 286,6 milioane lei (64,8 milioane euro), cea mai mare creştere fiind înregistrată de carnea de pui, al cărei preţ mediu a fost cu 10% mai mare în perioada analizată. În primul semestru din 2011, afacerile companiei au fost de 271,5 milioane lei.
Agricola Internaţional, cea mai importantă companie a grupului care cuprinde producţia de carne de pasăre, reţeaua proprie de magazine şi operatorul logistic, a înregistrat în prima jumătate a anului o creştere a cifrei de afaceri cu 11%, la circa 181,5 milioane lei.
"La carnea de pui avem în primele şase luni o creştere a cifrei de afaceri de 23%, adică 16.764 tone vândute în 2013, faţă de 15.005 tone în 2012. Preţul mediu al perioadei este cu 10% mai mare faţă de anul trecut.(...) În perioada 2009 - 2012, preţul mediu la carnea de pasăre comercializată în România a crescut doar cu 17%, adică mai puţin decât inflaţia înregistrată în aceeaşi perioadă, în timp ce costul resurselor de bază (cereale, şroturi etc.) a avut o creştere de peste 100%", a declarat, într-un comunicat, Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.
În ceea ce priveşte exportul, cantităţile livrate în prima jumătate de an au fost simlare cu cele din anul anterior, principalele destinaţii fiind Germania, Olanda, Franţa, Grecia şi Marea Britanie.
Vânzările cumulate la categoria preparatelor din carne realizate de Salbac, o altă firmă a grupului Agricola, au crescut, valoric, cu 10% în perioada analizată, deşi în volum au scăzut cu 4%.
La categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, în primul semestru s-a înregistrat o creştere a vânzărilor totale cu 7%, pe fondul menţinerii volumelor comercializate.
Pe segmentul ouă de consum, reprezentat de Avicola Lumina Constanţa, cifra de afaceri din primul semestru a fost cu 13% mai mare decât cea corespunzătoare perioadei similare a anului trecut.
Potrivit Agricola, care citează datele Nielsen, în 2012, compania deţinea 15% din piaţa cărnii de pui, 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal şi 50% pe segmentul Salam de Sibiu. Grupul este controlat de mai mulţi investitori români.