Compania australiană ADX Energy ia în calcul investiţii de până la 100 milioane de euro în România

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 22 iulie 2014

Compania petrolieră ADX Energy ar putea investi până la 100 milioane de euro în lucrări de explorare/exploatare a unui perimetru petrolier din Timiş şi încearcă să convingă investitorii că România sprijină activităţile legate de petrol şi gaze, întrucât strângerea de fonduri "nu este partea uşoară".

"Strângerea de fonduri pentru un proiect bun de dezvoltare de petrol sau gaze naturale nu este însă partea uşoară, problema principală este de a oferi încredere investitorilor noştri că România este o ţară care sprijină activităţile legate de petrol şi gaze naturale şi, prin urmare, activităţile pot fi efectuate într-un mod rapid şi eficient din punct de vedere al costurilor, în conformitate cu legile şi reglementările româneşti şi ale UE", a declarat Paul Fink, directorul tehnic al ADX Energy, citat de Mediafax.

Fink a adăugat că, în funcţie de rezultatele fazei de explorare, cheltuielile ADX Energy pot ajunge până la 100 de milioane euro într-o perioadă de cinci ani.

ADX Energy a concesionat în 2012, de la statul român, perimetrul denumit Parţa, judeţul Timiş, pentru explorarea convenţională a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale din zona Timişoarei.

ADX Energy are sediul în Perth, Australia, şi are avize pentru explorări de hidrocarburi în Europa şi Africa de Nord.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb