Complexul Energetic Hunedoara are un nou administrator

E.D.
Companii #Energie / 22 mai 2014

Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Dan Cârlan, a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu Sorin Mangu, până în prezent, administrator neexecutiv al CEH (din 2012) şi şef de lucrări la Departamentul de Management, Ingineria mediului, Geologie, la Universitatea din Petroşani (din 1999), potrivit unei decizii a ministrului delegat pentru Energie.

"Este important în contextul actual să luăm măsuri pentru eficientizarea CEH. Din acest motiv, am decis numirea în funcţia de administrator special a unui profesionist, cu o bună reputaţie în sectorul energetic", a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Privatizarea majoritară a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. a reprezentat o condiţionalitate asumată de Guvernul României în cadrul acordului încheiat în anul 2011 cu instituţiile financiare internaţionale. Procesul se derulează în conformitate cu prevederile H.G. nr. 86/2013 pentru aprobarea strategiei de privatizare prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A.

În vederea pregătirii şi realizării privatizării, CEH a achiziţionat, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, servicii de consultanţă juridică necesare procesului de selectare şi contractare a serviciilor de consultanţă pentru privatizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb