Dereglementarea pieţei electricităţii nu se va vedea neapărat în preţul final, susţine Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Domnia sa a subliniat că, până în prezent, impactul în preţul electricităţii la consumatorul final casnic a fost o creştere de circa 1%. Calendarul dereglementării pieţei electricităţii în sectorul consumatorilor casnici va continua aşa cum a fost stabilit, respectiv până în 2017.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi în industrie, unde ultimul pas în acest proces va avea loc la 1 ianuarie 2014, când vor fi liberalizate ultimele 15 procente din piaţă. "Nu avem de ce să amânăm acest proces", a apreciat domnul Havrileţ.
Referitor la liberalizarea pieţei gazelor naturale, domnia sa a apreciat că nivelul de convergenţă dintre preţul producţiei interne şi cel de import este, acum, de 1 la 2, după ce au fost parcurşi mai mulţi paşi de creştere a preţului gazelor din intern şi scădere a preţului de import.
În zona gazelor naturale, impactul a fost de 8%, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali, a precizat preşedintele ANRE.
În prezent, 95% din gazele stocate la noi provin din producţia internă de gaze, care au fost mereu mai ieftine decât cele din import.
Potrivit lui Niculae Havrileţ, pentru a ajunge la o diferenţă cât mai mică între cele două preţuri, vor mai urma doi paşi în care preţul gazelor din intern va creşte, respectiv la 1 octombrie 2013 şi 1 ianuarie 2014, majorarea finală fiind de 10% pentru piaţa industrială şi 9% pentru consumatorii casnici (n.r. procentele reflectă evoluţia tarifelor din acest an).
Calendarul de liberalizare în domeniu ar trebui să se încheie în decembrie 2014 pentru consumatorii industriali, însă liberalizarea pieţei gazelor ar putea fi prelungită cu un an dacă la finalul lui 2014 diferenţa dintre preţul gazului intern şi cel din import se va dovedi prea mare.