Euro Insol, administratorul judiciar al World Trade Center Bucureşti (WTCB), a numit, ieri, un nou director general al companiei în persoana doamnei Cristina Chiriac, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
Aceasta a îndeplinit în perioada 2009-2012 funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), coordonând activitatea de postprivatizare şi insolvenţă.
Procedura generală a insolvenţei World Trade Center Bucureşti a fost deschisă în anul 2011 la cererea companiei, având în vedere imposibilitateta acesteia de a plăti datorii de 294 milioane lei, raportate la o cifră de afaceri de 39 milioane lei.
Principalii creditori sunt Fondul Proprietatea cu 236 milioane lei şi Municipiul Bucureşti cu 57 milioane lei, se arată în comunicat.
Societatea şi-a redus, anul trecut, pierderea la 4,6 milioane lei faţă de 12,8 milioane lei cât a înregistrat în anul precedent. În 2012, societatea a înregistrat un profit din exploatare de 1,2 milioane lei faţă de o pierdere din exploatare de 400.000 lei în 2011, rezultatul negativ al exerciţiului financiar al anului 2012 fiind influenţat de pierderea financiară generată de deprecierea leului în raport cu euro, potrivit informaţiilor din comunicat.