Cultura libertăţii de a spune "NU"

Cu cîte alegeri sunteţi confruntat într-o singură zi? Cîte dintre ele vă pun în situaţia de a rezista unei tentaţii sau alteia, unei rugăminţi adresate de cineva drag, de o rudă apropiată, de un prieten, de un om aflat în nevoie sau în suferinţă, ori unei cereri venite din partea cuiva cu autoritate, abia mascînd imperativul care nu suferă nici rezis­tenţă, nici contrazicere? De cîte ori spuneţi NU şi de cîte ori DA? Nimeni nu stă să facă o astfel de statistică! Este motivul pentru care atît oamenii, fiecare luat în parte, cît şi societăţile modernităţii consumeriste s-au cufundat, adînc şi sigur, într-o lume în care libertatea de a spune NU a fost marginalizată. Astăzi, este direct ameninţată cu extincţia. Nu mai sesizăm presiunea uriaşei maşinării care, fie că este vorba despre lucruri, de comportamente, de idei, credinţe sau valori, ne ademeneşte, ne împinge, ne constrînge să spunem DA, să uităm definitiv de posibilitatea lui NU!

Industria uriaşă a reclamei este doar unul dintre vîrfurile de lance ale acestei noi culturi a acceptării necritice, adesea neraţionale şi nu de puţine ori de-a dreptul iraţionale. Dezvoltarea acestui segment în logica economiilor de consum a fost la început justificată de "dreptul la alegere al consumatorului". Cum să aleagă, dacă nu ştie care sunt produsele, calităţile şi avantajele lor? Aces­ta este rostul reclamei! Reclama nu este doar "sufletul comerţului", ci şi busola de orientare, atît de necesară consumatorului. "Închipuiţi-vă cum ar arăta lumea dumneavoastră, fără reclame!", ne îndemna relativ recent o formulă de autoreclamă a profesioniştilor din domeniu. Aţi fi mai neajutorat, într-un hipermarket, decît un bebeluş părăsit în junglă, era morala subtil inculcată a mesajului respectiv. De la reclamele de orientare, la reclamele de persuasiune, pasul nu a fost nici greu de făcut, nici prea mare! Astăzi, reclamele sunt 1000% menite să dinamiteze pînă şi ultima fărîmă de reticenţă a cuiva aflat în faţa unui produs. Oricare ar fi acesta, de la palat, yacht şi maşină, pînă la parfum, furculiţă şi covor, singurul răspuns admisibil, permis, logic, socialmente acceptabil etc. este: DA, trebuie cumpărat! Un uriaş munte de creativitate, aroganţă, bun şi prost gust, ademenire şi blamare se revarsă asupra fiecăruia dintre noi, zilnic, din spaţiul nestăvilit al reclamelor comerciale. Afacerea reclamelor a ajuns să anexeze teritorii inimaginabil de largi ale comportamentului şi interesului uman, de la cultură şi artă, la ambientul urban. De la sala de naşteri, la poarta cimitirului (crematoriului), omul din modernitatea tîrzie a acestui secol este un simplu şi supus călător prin nemărginitul ţinut al reclamelor care-l fac să spună DA! Unealta şi-a luat stăpînul în sclavie!

Nu doar reclamele comerciale sunt menite să ne facă anexele lui DA! Cele politice urmează îndeaproape, fără prea mari ezitări, ori "meşteşuguri şi rafinării de maniere"(vorba lui Tipătescu!). Aţi văzut dumneavoastră în aceşti douăzeci de ani de "politică pe bani!", numiţi impropriu democraţie, vreun moment în care un candidat să spună despre sine ceva care i-ar fi defavorabil? Care v-ar putea îndemna să-i spuneţi NU, la urna de vot? Aş, nici pomeneală! Desigur, "opoziţia nu doarme" şi, pe lîngă reclamă, s-a inventat contra-reclama, adică pictatul în negru al opozantului. Asta, însă, nu are nimic de a face cu echilibrul, onestitatea, ori buna intenţie faţă de dumneavoastră, alegătorul. Are totul de a face cu dorinţa, atît a unora, cît şi a celorlalţi, de a vă forţa să spuneţi DA! Desigur, fiecare pentru altcineva! Toate instituţiile sociale discriminează virulent cultura lui NU, în favoarea culturii lui DA! De îndată ce copilul de cîţiva ani începe să se joace cu logica lui NU, asupra lui se revarsă o niagară de acte, mijloace şi metode de "normalizare", menite să îl penalizeze cît mai drastic cînd spune NU, şi să-l încurajeze (forţeze) să devină cît mai repede adeptul necondiţionat al strategiei lui DA! Cîţi şefi aţi avut în viaţă care v-au lăudat şi promovat pentru că le-aţi spus NU?! Nu aşa, o dată, ci de regulă! Nu mai căutaţi prin memorie, nu mai există nici un exemplar din această specie, au fost cu toţii exterminaţi, mai rău ca dinozaurii, de valul distrugător al culturii lui DA. O cultură în care orice şef se simte mult mai în siguranţă, mai în largul lui, mai răsfăţat, mai capabil, mai credibil ca autoritate, decît dacă ar fi cufundat în apele reci ale confruntării cu un NU, venit din partea subalternului!

De ce ne merge atît de rău şi alandala, ca societate, după douăzeci de ani de spus DA, cu grăbire, fiecărei şi oricărei decizii politice, oricît de anapoda, fiecărei aberaţii economice, fiecărei ratări juridice şi constituţionale, fiecărui abuz şi supra-abuz faţă de drepturile pe care, teoretic, încă le avem? Dacă nu găsiţi răspunsul, încercaţi invers: faceţi un exerciţiu de imaginaţie şi închipuiţi-vă cum ar arăta lucrurile, pentru societatea României, dacă am fi spus NU, măcar cîtorva lucruri. Dacă, spre exemplu, am fi închis uşa "culturii drogului", "culturii minciunii publice", "culturii corupţiei", "culturii imposturii", "culturii gratificaţiei excesive şi fără temei", "culturii inculturii", "culturii aberaţiei de putere", "culturii puterii discreţionare", "culturii controlului comportamental şi instituţional abuziv", "culturii risipei inconştiente", "culturii agresivităţii şi violenţei", "culturii derizoriului", "culturii vulgarităţii agresive"? Am fi trăit în cu totul altă lume, ceva mai bună decît aceasta în care ne aflăm!

În loc să fie ocrotită şi cultivată, însă, cultura libertăţii de a spune NU este, la noi, ca şi în multe alte locuri de aiurea, tot mai mult uitată, dispreţuită şi dizolvată.