Politicienii noştri, mă rog, oamenii care învîrt şi se învîrt în cercul instituţiilor ce ţin de aria politicii, fac proză toată ziua, ca monsieur Jourdain. Habar nu au de structura alfabetului politic, nici de principiile gramaticii care prezidează asupra domeniului, n-au deschis niciodată cărţile clasicilor, ceea ce nu-i împiedică să facă proză, pe rupte şi la nemurire! Fac legi, fac hotărîri de guvern, fac constituţii, fac şi desfac tot ceea ce le vine la îndemînă, după cum o cer "enteresele partidului". Critică, incriminează, condamnă şi înfierează nemilos pe toţi cei ce le stau împotrivă. Au un singur scop în viaţă, după modelul Trahanache: binele partidului! Căci, după cum zis-a pentru nemurire ilustrul prezident de comitete şi comiţii: "... de la partidul întreg atîrnă binele ţării şi de la binele ţării atîrnă binele nostru!", (adică al lor!). Aici, s-ar cuveni o mică rectificare la zisa lui Caragiale, pentru că, în vremurile noastre, binele lor se trage la fel de tare, dacă nu chiar mai abitir, de la nenorocirea, îndatorarea şi despuierea ţării şi aproape deloc de la binele ei!
Acum, dacă am trăi alte vremuri, poate am găsi răgaz şi stare să ne mai şi amuzăm de isprăvile liotei de "jourdaini" care populează înaltele cinuri! Vezi că, din nefericire, purceaua e moartă în coteţ şi nu de la ignat încoace, ci mai de multişor vreme, iar consecinţele acestei incredibile cacofonii instituţionale, care la noi poartă numele de politică, este pe cale să îngroape România în deznădejde şi neputinţă, dacă nu chiar în definitiva şi atît de primitoarea uitare a istoriei. Sintagme care ţin de abecedarul organizării şi al funcţionării democraţiei, "separaţia şi controlul reciproc al puterilor", "statul de drept", "independenţa justiţiei", "drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor", au rămas mistere de nepătruns pentru cei de la care aşteptăm, în van, să gîndească şi să lucreze în interesul public, respectiv în limitele mandatului primit de la cetăţeni. La noi, fără nicio excepţie, oamenii executivului, parlamentarii, ca şi înalţii reprezentanţi ai justiţiei cred cu tărie şi acţionează potrivit interpretării abuzive conform căreia independenţa ramurii lor de putere în stat este tot una cu independenţa lor personală şi se exprimă deplin doar prin bunul lor plac: "fac ce vreau şi nimeni nu are dreptul să se lege de mine"! De ce-i guvernul, guvern? Să nu poată da ordonanţe de urgenţă şi hotărîri care fac harcea-parcea principiul egalităţii cetăţenilor în faţa justiţiei? Ba, să poată, că doar de aia este putere executivă! Să-i execute pe inamici, pe competitorii politici, ori pe neaveniţii care-i stau în cale, cînd îi vine lui chef, aşa... dintr-un condei, dintr-o simplă hotărîre! Totul este să fie scrisă şi publicată în Monitorul Oficial! Ori Parlamentul, bunăoară. Ce, nu este el mama, tata şi bunica puterilor în stat? Este! Ei, atunci, nu are el cădere să facă legi cum vrea şi cînd vrea el, împotriva oricui şi a oricăror principii constituţionale, ca să-i pună la adăpost de cercetările prea insistente ale Justiţiei pe onorabilii săi membri, trecuţi, prezenţi şi viitori! Ba, are! Nu are el dreptul să acopere cu "legi" fărădelegile care se ţin lanţ şi duc ţara de rîpă, din punct de vedere economic, de la o zi la alta? Ba, are! Nu are el dreptul să-şi bată joc de principiile de alcătuire şi exprimare legislativă, abuzînd excepţia iniţiativei legislative parlamentare? Ba, are! Nu are el dreptul să ignore şi să amîne ani şi ani la rînd, discutarea, aprobarea sau respingerea celeilalte excepţii legislative, a executivului, ordonanţele simple ori de urgenţă ale Guvernului? Ba, are! Păi, cui îi pasă că în România guvernarea funcţionează de două decenii cu două instanţe de legiferare "independente" care, fiecare în parte, abuzează atît de privilegiile constituţionale, cît şi de excepţiile instituite pentru ele, astfel încît în materie legislativă nu mai ştie de mult dreapta ce face stînga şi nici viceversa?! Ei şi, care-i baiul? Ce dacă umblă parlamentarii, după cum îi duce capul şi, mai ales, după cum îi mînă interesele diferitelor grupuri pe care le reprezintă, prin legi şi coduri civile, penale, fiscale şi prin orice alt fel de act normativ? Nu sunt ei aleşii poporului? Nu fac ei tot ceea ce fac în numele "suveranităţii poporului"? Ba, bine că nu! Nici cu Justiţia şi oamenii ei nu mi-e ruşine! Prea înaltele robe se cutremură de indignare şi sunt profund jenate în independenţa lor de orice remarcă, de orice comentariu venit din partea oamenilor politici, ai guvernării, ori a parlamentarilor. Ce mai, în fiecare zi şi ceas de ceas le este ameninţată independenţa! Ciudat însă, aceiaşi oameni şi înaltele lor robe nu suflă o vorbă despre adînca încovoiere politică a unora dintre ei. Nici despre fenomenul corupţiei, care circulă în "venele" sistemului mai liber şi mai independent ca păsările cerului. Nici fraza cuprinsă într-unul dintre nenumăratele şi inutilele rapoarte de monitorizare ale Comisiei Europene, care atestă că avem o justiţie incapabilă să asigure pricipiul elementar pentru care există şi pentru care se bucură de atîtea privilegii: pentru aceleaşi fapte şi în aceleaşi condiţii, aceeaşi judecată (soluţie juridică!). Ce se poate spune despre competenţa şi buna credinţă a interpretărilor juridice ale înaltelor instanţe, cînd acelaşi dosar primeşte două soluţii opuse, la completele de judecate ale Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie? Pute de la o leghe a incoerenţă juridică, dar faptul nu pare să supere pe niciunul dintre purtătorii înaltelor robe! Ba, dimpotrivă! Prea îmbăţoşaţii reprezentanţi ai justiţiei cred cu tărie că, tocmai astfel, se exprimă esenţa "independenţei" lor! Amestecul lamentabil şi grosier al reprezentaţilor instituţiilor executive sau legislative în funcţionarea curentă, în procedurile judiciare, în actul de judecată şi deliberare, sunt, desigur, inacceptabile şi trebuie respinse. Independenţa justiţiei, într-un stat de drept, nu este, însă, şi nu poate fi îngăduită ca o formă absolută de autism, pentru că se transformă în ceea ce vedem astăzi sub ochii noştri: o instituţie ai cărei slujbaşi se cred deasupra legii, a cetăţenilor şi a oricăror forme de control social; o instituţie transformată într-un jucător activ la ruleta politicii precum şi pe piaţa în care se "distribuie" hălcile beneficiilor economice rezultate din distrugerea, pe bucăţi, a ţării.
Unde şi cum şi-au construit cultura politică, instituţională, administrativă, juridică, socială, toţi aceşti oameni, cîteva zeci de mii, care decid asupra vieţii cîtorva milioane??? Nici măcar pe maidanul politicii adevărate! Pur şi simplu nu o au, tot aşa cum monsieur Jourdain nu are nici educaţia, nici cultura exprimării lingvistice! Asemenea lui, însă, pentru că li se îngăduie să se exprime, pentru că ocupă funcţii înalte în instituţiile puterii, îşi închipuie, pe socoteala şi în paguba noastră, că fac proză, ba chiar una de cea mai bună calitate! Proza, a la Jourdain, are un efect comic şi nu face prea mult rău, nimănui! Democraţia a la Jourdain, în schimb, este pe cale să distrugă atît societatea, cît şi statul numit România.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2014, 09:12)
... aruncand o privire metafizica asupra politicii - sa zicem, din Romania - poate fi identificata cu relativa usurinta o anume “forta” motrice: ambitia, dar putini dintre “ambitiosi” inteleg ca, ambitia (specifica domeniului vointei) este o sabie cu doua taisuri, spre exemplu: o sabie mare si grea “invinge” prin inertie dar pentru asta este nevoie ca manuitorul sa fie puternic si drept caci in caz contrar inertia (in cazul nostru, inertia sociala) sabiei...
2. Politicianul afazic,o specie de viitor
(mesaj trimis de Theodor în data de 22.01.2014, 13:28)
O noua specie a aparut la noi,dupa 1989,dar nu apare in public decat daca este invinuit de DNA sau de ANI:politicianul afazic,care nu se poate exprima.