Despre sexul îngerilor şi controlul democratic asupra instituţiilor puterii

În lumea în care trăim şi în situaţia în care ne aflăm, discuţia despre cum nu se mai exercită la noi nici un fel de control asupra instituţiilor puterii poate părea tot atît de ruptă de realitate pe cît era cea a experţilor în angelologie despre sexul cereştilor întruchipări, înainte de prăbuşirea Constantinopolului. Sunt alte chestiuni arzătoare la ordinea zilei, stimabile, o să spună cetăţeanul nostru care se crede cu picioarele pe pămînt doar pentru că stă cîteva ore bune în fiecare zi, cu ochii în televizor. Legătura dintre problemele "teoretice" şi realitatea crudă a zilei sunt însă mult mai temeinice şi importante, decît par nu doar la prima, ci şi la a doua... ba chiar şi la a treia privire!

Am avut alegeri locale. Un moment esenţial al oricărei democraţii funcţionale. Organizarea şi buna lor derulare, din perspectiva condiţiilor legale şi democratice, nu cade în răspunderea serafimilor, a heruvimilor sau a altor cete cereşti, ci a unor instituţii cît se poate de lumeşti: guvern, autoritatea electorală, minister de interne, primării, prefecturi, ba chiar şi serviciul de telecomunicaţii speciale. Toate, instituţii ale puterii. Cum se face atunci că după 30 de ani de democraţie am avut alegerile cele mai bîntuite de "deranjamente" şi "neregularităţi", de cereri oficile ale partidelor şi ale candidaţilor pentru repetarea scrutinului sau reluarea numărării voturilor, de acuzaţii de fraudă şi malversaţiuni electorale? Şi, ca o premieră, aproape două săptămîni de la închiderea urnelor, pînă cînd autoritatea electorală a binevoit să acrediteze şi să comunice rezultatele oficiale ale acestor alegeri? Două săptămîni!!!! Nu aberant, dincolo de inacceptabil... mă rog, dacă am trăi într-o ţară cît de cît tangentă cu democraţia, adică acolo unde controlul asupra a ceea ce fac şi cum funcţionează instituţiile pe care se sprijină statul şi funcţionarea sistemului democratic, deopotrivă, s-ar exercita... măcar aşa... cît de cît! Aţi auzit pe cineva scos din pepeni, tunînd şi fulgerînd, sancţionînd politic, administrativ sau altfel această tragică parodie de proces electoral? Preşedintele... mîlc... premierul... mîlc... parlamentul... mîlc... cetăţeanul... lasă-ne nenică...ce, nu ştii cum e la noi... toate instituţiile funcţionează după reţeta infailibilă "fiecare cît şi cînd vrea muşchii lui, după cum îl taie capul ori după cum îi cîntă interesul personal, de gaşcă ori de partid, iar de rezolvat, ori se rezolvă totul de la sine, ori puţin şi mai nimic, după cum o vrea Bunul Dumnezeu". Adio şi n-am cuvinte! Preşedintele are în mandatul constituţional să vegheze la bunul mers al instituţiilor statului. Păi, ori a aţipit mai îndelung de plantonul ăsta, ori a vegheat altceva, ori avea treburi pe altundeva, dar sigur e că instituţiile statului au funcţionat prost! Cine îl trage la răspundere? Parlamentul? Care Parlament, cel care din punct de vedere constituţional trebuia să se fi dizolvat încă la de parodia sinistră a votului de cenzură dat de majoritatea PSD unui guvern PSD? Dar Parlamentul cine îl controlează? Vai de mine... cum să îl controleze cineva... păi nu-i el "voinţa poporului", cum să controleze cineva voinţa poporului! Iaca-aşa! Că, dacă îl laşi de capul lui aberează pe lîngă regulile democraţiei cît îl ţin curelele. De la regulamentul de funcţionare, plin de reguli neconstituţionale şi pînă la ingerinţe inadmisibile în exerciţiul puterii executive... bună parte dintre ele prevăzute, aberant desigur, chiar în textul Constituţiei!!! Atunci, să-l controleze Curtea Constituţională, pe ici pe colo, măcar, prin punctele esenţiale. Care, Curte Constituţională? Cea care ne-a spus printr-o anexă apocrifă strecurată noaptea într-un sertar că rezultatele referendumului pentru demiterea unui preşedinte nu sunt suficiente ca să-l demitem? Cea care ne-a obligat să credem că este bine şi constituţional să obligăm preşedintele să semneze decretul de demitere a şefului DNA, prin extensie a oricărui demnitar numit pe baza mecanismului dublei chei, guvern-preşedinte, doar pe baza cercetării administrative a ministrului justiţiei, împotriva avizului CSM şi a dreptului la decizie stabilit preşedintelui de textul constituţional? Ori cea care, mai deunăzi, ne impune "originala" soluţie potrivit căreia stabilirea datei alegerilor generale este privilegiul parlamentului, nicidecum al executivului, adică al Guvernului. Păi, cîte clase de istorie, teorie şi practică a democraţiei reprezentative trebuie să aibă cineva la bază ca să înţeleagă care sunt atributele şi privilegiile executive şi care legislative, cum şi de ce sunt ele separate şi cum funcţionează această separare ca pîrghie esenţială de control între instituţiile fundamentale ale guvernării într-o democraţie viabilă? În sistemele democratice cu picioarele pe pămînt, Guvernul, şeful executivului, Premierul, uneori Preşedintele, pot hotărî dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate oricînd în perioada mandatului, tocmai ca măsură extremă de control asupra legislativului şi ca soluţie de ieşire din impasurile create de balanţele parlamentare nesigure care blochează exerciţiul legislativ şi, deci, buna funcţionare a guvernării!!! Scopul nu este să avem parlamentari nedaranjaţi de nimeni şi de nimic timp de patru ani, ci bună guvernare!! La noi, Guvernul nici data alegerilor la termen nu o poate stabili! Vezi doamne, să nu care cumva să calce în picioare "voinţa poporului"!!! În sfîrşit, ca să ne scufundăm cu totul în unda învolburată a realităţii imediate, pe plaiurile mioriticei noastre democraţii funcţionează de cîteva luni bune, de cînd cu "noua ciumă" nişte ciudate instituţii, spre pildă Grupul de Comunicare Strategică (sic!) al căror loc în sistemul natural al instituţiilor satului nu este cîtuşi de puţin clar şi precizat. De ce a avut nevoie Guvernul să delege atribuţii speciale unei instituţii noi, de ce nu a şi-a exercitat atribuţiile de guvernare şi gestiune a unei situaţii, fie ea şi specială, prin instituţiile pe care le are??? Nu erau de ajuns? De unde ştim? Care sunt argumentele legale şi constituţionale ale acestei soluţii, nu doar originale, ci profund dăunătoare pentru consistenţa guvernării, pentru încrederea cetăţeanului în instituţiile statului şi soliditatea lor? Ori, avem atîtea instituţii doar pentru vreme bună, iar cînd începe să bată un pic de alizeul, gata, coborîm armata pe străzi?!!! Cui şi în ce forme dă socoteală această instituţie pentru susţinerile sale, pentru deciziile luate, pentru măsurile impuse societăţii? Ciudat lucru, Parlamentul României nu pare interesat din cale-afară să afle răspunsul la aceste întrebări!!! Desigur, nici Preşedintele, nici... nici... nici...nici... mă rog, nimeni! Mai rău, cele cîteva reacţii de bun simţ în apărarea ordinii constituţionale, a regulilor fundamentale ale statului de drept, venite din partea instituţiei Avocatului Poporului, care au mai cenzurat pe ici pe colo elanul militaristo-dicatorial al "noilor autorităţi" au primit ca reacţie şi de la Guvern şi de la Preşedinte nu mulţumiri, ci aspre reproşuri, ba chiar şi ameninţări directe, la persoană!!! Trăiască democraţia liberală şi corifeii ei care ne fac cinstea de a ne fi contemporani!!!!

România şi democraţia ei tot mai şubredă au probleme grave... multe, de la economie, la social şi de la politic, la mediu, sănătate şi educaţie. Balanţele şi echilibrele constituţionale între instituţiile fundamentale ale puterii şi guvernării pot să pară preocupări extraterestre. În realitate, fără rezolvarea lor de la rădăcină, nimic nu va merge de la sine decît într-un singur sens: din rău... în mai rău. Iar acum suntem deja la... mai rău.