Stagnarea creşterii economice, presiunile moderate asupra preţurilor şi persistenţa excesului de capacitate sunt trei motive de îngrijorare cu privire la perspectivele comerţului global (care, "în cel mai bun caz", sunt slabe). Aceasta este concluzia raportului Euler Hermes: "Ce ne pregăteşte comerţul mondial?".
Referindu-se la cele trei cauze principale ale stagnării prelungite a comerţului, Wilfried Verstraete (preşedintele Consiliului de Administraţie al Euler Hermes) a declarat, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei: "În primul rând, programele de austeritate au scufundat cheltuielile publice la nivel global, o componentă istorică a creşterii economice. În al doilea rând, volumele exporturilor şi importurilor globale s-au diminuat şi, dată fiind conexiunea dintre ele, impactul asupra lanţurilor de aprovizionare este exponenţial, la rândul său slăbind creşterea globală şi comerţul. În final, şi cel mai important, creşterea consumului privat şi a investiţiilor (principalii vectori ai expansiunii comeţului) este, în cel mai bun caz, modestă. Din acest motiv, comerţul mondial nu mai este un motor de creştere al PIB-ului global, ci doar îl acompaniază".
Euler Hermes estimează pentru acest an o creştere a comerţului internaţional nominal de doar 1,8% şi 4,5% în 2016. Raportul anticipează că presiunile negative asupra preţurilor (petrol, schimburi), conduc la un deficit de 560 miliarde dolari din comerţ numai pentru anul 2015, în timp ce redresarea la nivel mondial pe piaţa bunurilor şi serviciilor întârzie să apară, "luptându-se, încă, la şapte ani de la criza financiară", se mai arată în comunicat. Reprezentanţii Euler Hermes susţin că riscul apariţiei şi dezvoltării unui "cerc vicios" rămâne de actualitate: presiunile deflaţioniste se intensifică, iar marjele operaţionale se erodează până la punctul în care preţurile de consum sunt atât de mici, încât companiile se luptă să-şi menţină profitabilitatea.
Ca urmare, ţările au "un apetit în creştere pentru stimularea cererii interne, printr-un accent mai mare pus pe încrederea internă, în timp ce în paralel fiecare încearcă să stimuleze exporturile", arată autorii studiului. Ei menţionează că acest lucru măreşte riscul unui protecţionism mai mare sub forma războaielor valutare, a controlului tarifelor şi a altor măsuri comerciale restrictive.
Ludovic Subran, economist-şef al Euler Hermes, a afirmat: "Este vital ca exportatorii să acorde atenţie celor trei «P» ai riscului de export, şi anume Preţuri, Protecţionism şi Plăţi. Acest lucru presupune gestionarea concurenţei de preţ la nivel mondial, protecţionismul la nivel de ţară şi riscul de neplată al clienţilor, pentru a răspunde cu succes provocării expansiunii internaţionale".
Raportul evidenţiază că neplata corporativă va deveni o problemă tot mai mare. Timpul petrecut în aşteptarea plăţilor, măsurat prin termenul mediu de încasare a creanţelor (DSO), este în creştere la nivel global. În perioada de aşteptare, furnizorii îşi finanţează clienţii, creând presiuni suplimentare asupra poziţiilor lor de flux de numerar.
Principalii câştigători ai exportului sunt de aşteptat în Asia, cu 221 miliarde dolari în exporturi nete suplimentare în 2015. Euler Hermes apreciază că, la nivel global, China va depăşi SUA cu cel mai mare câştig într-o singură ţară, urmată de Germania, Japonia şi Coreea de Sud. Întârziaţii în export includ Brazilia şi Chile, ca urmare a scăderii preţurilor produselor de bază, în timp ce Portugalia şi Ungaria sunt lovite de lipsa competitivităţii, punctează comunicatul citat.
Euler Hermes sugerează 12 reţete care să permită ţărilor să-şi stimuleze exporturile, concentrându-se pe punctele lor forte unice. Aici, sunt menţionate Franţa (şi industria sa farmaceutică), Spania (prin creşterea competitivităţii productivităţii, ca urmare a scăderilor salariale reale) şi Singapore (prin utilizarea cu succes a acordurilor de liber schimb).
Raportul propune, de asemenea, noi rute de export bazate pe de rata de creştere preconizată a importurilor în 2015 -16 şi nivelurile asociate de risc de ţară, ca să poată fi identificate potenţialele capcane şi oportunităţi. Euler Hermes decupează ţările care au atât o creştere ridicată, cât şi un risc comparativ mai mic, cum ar fi Estonia şi Coreea de Sud - care sunt printre "cele 15 delicatese". Compania recomandă prudenţă pentru exportatorii care se aventurează în "pieţe deja pline", cum ar fi Canada, Elveţia şi Australia - "care apar tentant de sigure, dar oferă o creştere scăzută neinspirată", menţionează comunicatul citat.
Potrivit Euler Hermes, cel mai mare pierzător va fi sectorul energiei, cu o scădere de 400 miliarde dolari în exporturi numai în 2015.
"Cu toate acestea, produsele chimice vor beneficia de recuperarea sectorului de producţie şi reducerea costurilor energiei, electronicele vor câştiga din creşterea cererii din Asia, iar cererea robustă pentru bunuri de capital în ţările în curs de industrializare va ridica sectorul utilajelor", mai arată sursa citată.
Euler Hermes activează în asigurarea de credit comercial şi în domeniul bonding-ului, garanţiilor şi colectării creanţelor. Cu sediul în Paris, compania este prezentă în peste 50 de ţări, cu mai mult de 6.000 de angajaţi. Euler Hermes (filială a Allianz) a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 2,5 miliarde euro în 2014 şi a asigurat tranzacţii de afaceri la nivel mondial de 860 miliarde euro în expunere, la sfîrşitul anului 2014.
• Exporturile în România în 2014
Anul 2014 a marcat pentru ţara noastră un nivel-record al exporturilor, de 52,4 miliarde euro (aproximativ 21 miliarde euro reprezentând valoarea realizată de primii 50 de exportatori), dar şi cel mai mare ritm de creştere al exporturilor din UE - circa 5,8% faţă de anul anterior. Deficitul comercial a urcat cu 6,4%, la 6,05 miliarde euro, mai transmite Euler Hermes.
În primele două luni ale anului 2015, exporturile Intra-UE şi Extra- UE au înregistrat un volum de 8,57 miliarde euro, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Dependenţa faţă de companiile cu capital străin continuă să se accentueze, în condiţiile în care 83,25% din exporturile de bunuri sunt realizate de acestea, foarte multe companii provenind din industria auto, arată reprezentanţii Euler Hermes.
Compania relatează: "Aruncând o privire peste top 5 exportatori, observăm că primele trei locuri au rămas neschimbate: Automobile Dacia, Rompetrol Rafinare şi Ford România, compania Honeywell Technologies avansând pe locul patru, în timp ce OMV Petrom a pierdut un loc. Producătorul de mobilă Aramis Invest a devenit, anul trecut, cel mai mare exportator cu capital românesc, reuşind să exporte produse cu o valoare de peste 100 milioane euro".
Euler Hermes mai arată că ţara noastră şi-a consolidat comerţul cu parteneri din Uniunea Europeană (71%) şi încearcă, totodată, să recupereze pieţe pierdute, precum Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.
Potenţialul exporturilor este limitat, din cauza dependenţei de evouluţia economiilor din UE (principalii parteneri comerciali ai ţării noastre), chiar dacă Ungaria, ce deţine jumătate din populaţia României, a atins un nivel al exporturilor de 75 miliarde euro.
Totodată, capacitatea noastră de export este superioară ritmului potenţial pentru cererea internă, autorităţile române estimând o valoare a exporturilor de aproximativ 57 miliarde euro pentru 2015, conchide Euler Hermes.