EVENIMENT Cea mai mare acţiune de promovare a vinului românesc va începe în SUA

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 4 februarie 2011

Cea mai mare acţiune de promovare a vinului românesc va începe în SUA
  • document ataşat FRĂŢIA VINULUI
    apasă aici pentru a descărca.

    Şase crame autohtone au în curs de demarare cea mai mare acţiune de promovare a vinului românesc din istorie, care se va desfăşura în Statele Unite ale Americii (SUA), ne-a spus Elvira Cox, director de export în cadrul companiei "Cramele Recaş". Potrivit domniei sale, valoarea programului se ridică la 2,5 milioane de euro şi este cofinanţat, în proporţie de 80%, de Uniunea Europenă şi de Guvernul României, restul de 20% din bani fiind asiguraţi de cele şase societăţi româneşti producătoare de vin care participă la proiect. Obiectivul acestuia este, după cum ne-a declarat doamna Cox, informarea pe piaţa de profil din SUA cu privire la "producţia noastră de vin, la tradiţia şi, în acelaşi timp, la inovaţia care există acum, în acest domeniu, în România". "Cramele Recaş" este una dintre cele şase crame care participă la acest program.

    Alte acţiuni similare, realizate în mod privat în diverse ţări, la care participă şi "Cramele Recaş", în colaborare cu alţi producători de vin, au fost deja demarate în ultimii doi ani în Polonia, Germania, Danemarca, Estonia, Norvegia, Japonia etc. "Romanian Winegrowers" - una dintre acţiunile de promovare a vinului autohton - se desfăşoară în Marea Britanie. Aceasta este finanţată 100% din capitalul privat al unui număr de şapte crame româneşti şi se află în al treilea an de activitate, presupunând un birou de promovare în An-glia, un site şi diverse activităţi de promovare, precum degustările, târgurile, vizitele ziariştilor etc, ne-a precizat Elvira Cox, adăugând: "Investiţiile de promovare sunt infime: participăm la Competiţiile Internaţionale de Vin, la care, în fiecare an, câştigăm medalii, mediatizăm acest lucru, participăm la Târgurile Internaţionale de Vin subvenţionate de Stat, dar mai participăm şi pe cont propriu la astfel de manifestări, organizăm degustări împreună cu importatori, jurnalişti, somelieri şi invităm la noi la cramă jurnalişti din toată lumea. Nu am făcut oferte de preţ agresive, nu am organizat tombole sau alte concursuri cu premii costisitoare. Suntem implicaţi activ în mai multe acţiuni de pro-movare generică a vinului românesc, cu scopul de a înlătura pre-judecăţile şi lipsa de imagine existente în multe pieţe de vin importante de pe tot glob".

    Anul trecut, "Cramele Recaş" a exportat 850.000 de sticle de vin, în SUA, Canada, UK, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Estonia, Polonia, Suedia, Franţa, Italia, Slovacia, Cehia, Rusia, Japonia şi Australia. În prezent, societatea se află în discuţii şi cu alţi importatori din Spania, Turcia, India şi alte ţări, intenţionând ca, în acest an, să exporte cel puţin dublu faţă de anul trecut.

    Compania "Cramele Recaş" a investit circa 25 de milioane de euro, în ultimii zece ani, anul trecut fiind investite şase milioane de euro în cramă, în plantaţiile de viţă de vie, în utilaje pentru cramă, precum şi în proiecte de marketing.

    În crama de la Recaş sunt produse vinuri seci, demiseci şi demidulci, din soiurile roşii "Cabernet Sauviog-non", "Merlot", "Pinot Noir", "Burgund", "Fetească Neagră", "Syrah" şi din strugurii albi de soi "Pinot Grigio", "Fetească Regală", "Sauvignon Blanc", "Riesling", "Chardonnay", "Muscat Ottonel" şi foarte puţin din "Traminer" şi "Furmint".

    Anul trecut, vânzările "Cramele Recaş" au fost mai mari cu 6% faţă de 2009, exporturile crescând cu 42%, în 2010 faţă de anul precedent.

    "Agricola Ştirbey" intenţionează să-şi crească vânzările la export

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb