Fresenius NephroCare România inaugurează primul centru privat de dializă din Braşov

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 17 decembrie 2008

Începând din acest sezon de iarnă, Braşovul este inclus în Programul Internaţional "Dializa de Vacanţă" Fresenius NephroCare

Fresenius NephroCare România, liderul naţional al serviciilor medicale private de dializă, a inaugurat primul centru privat de dializă din judeţul Braşov. Cu o capacitate de 180 de pacienţi trataţi prin hemodializă, centrul dispune de 30 de maşini de dializă şi un personal medical profesionist, din care fac parte 4 medici nefrologi şi 20 de asistenţi medicali. Centrul va fi inclus în Programul Internaţional "Dializa de Vacanţă" Fresenius NephroCare, prin care vor putea fi trataţi prin hemodializa pacienţi români sau străini, veniţi în vizită în Braşov. Investiţia în amenajarea şi dotarea centrului se ridică la valoarea de aproximativ 800.000 de euro.

Dr. Alexandru Ciolan, director general Fresenius NephroCare România, a declarat: "Vreau să îl felicit pe Dr. Radu Macaveiu, şeful de secţie al clinicii Fresenius din Braşov, pentru că a format o echipă medicală performantă, care poate îndeplini cu succes standardele europene de tratament şi standardele internaţionale Fresenius NephroCare. De mai bine de 14 ani, a reuşit să asigure un status foarte bun al pacienţilor din Braşov, care sunt nevoiţi să urmeze această procedură vitală. Vreau să subliniez faptul că toate centrele Fresenius sunt dotate cu echipamente şi materiale de ultimă generaţie".

Programul "Dializa de Vacanţă", desfăşurat pentru prima oară în perioada mai-septembrie 2008, la Centrul de Dializă Fresenius Constanţa, le permite celor care suferă de afecţiuni ale rinichilor şi care doresc totuşi să plece în vacanţă să îşi continue programul de dializă, care reprezintă o procedură vitală. În viitor, programul va fi extins şi către Oradea (turism balneoclimateric), Suceava (turism cultural), Bucureşti şi Iaşi (business). Obiectivele principale ale proiectului sunt asigurarea unei mai bune mobilităţi pacienţilor din România şi totodată atragerea de turişti străini. El este implementat de asemenea la nivel internaţional, prin Grupul Fresenius Medical Care.

Fresenius NephroCare România mai deţine centre de dializă în Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Bacău şi Stei. În perioada 2009-2010 se va îndrepta către oraşe precum Ploieşti, Piteşti şi Suceava. Dacă până la sfârşitul anului 2008 Fresenius NephroCare va trata 1480 de pacienţi, până în 2010 compania are în plan creşterea numărului de pacienţi la peste 2200.

Fresenius NephroCare România şi Fresenius Medical Care România sunt reprezentante ale Grupului Fresenius Medical Care, liderul mondial în produse şi servicii de dializă, care deţinea la sfârşitul lunii septembrie a anului în curs 2349 de centre în America de Nord, Europa, Asia-Pacific, America Latină şi Africa şi trata 181.973 de pacienţi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ar trebu i simplificata efectuarea vsedintelor de dializa in alte state mem

    1. Va rog sa-mi spuneti daca pentru litoralul grecesc exista centre de dializa si unde.Eu nu am gasit.Va multumesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb