Sindicaliştii de la Cartel Alfa vor organiza joi o acţiune de protest, prin pichetarea sediului Prefecturii Galaţi, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres de preşedintele filialei gălăţene a confederaţiei, Romică Garneata, scrie Hotnews.
"Cerem ca salariul minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2011 să fie minimum 705 lei. Cerem politici economice stimulative pentru mediul privat. Cerem stoparea încercării de a rezolva cheltuirea fără discernământ a banului public prin suprataxarea angajatorilor şi angajaţilor", se arată în comunicat.