Începem cu lucrurile cunoscute. Aţi văzut ce diferenţă este între felul în care se parchează în oraşele civilizate şi felul în care se parchează în Bucureşti. Dar de ce folosesc eu verbul "a parca"? În Bucureşti, de la o vreme, unii şoferi îşi abandonează maşinile direct în stradă. Am văzut maşini "parcate" pe banda a II-a, pe zebră sau fix pe liniile de la mijlocul drumului.
Desigur, ştim asta. Dar care e cauza? Aproape de fiecare dată când vine vorba, auzi răspunsul-tip. "Lipsesc parcările". Adică, cum s-ar spune, nu s-au ocupat "ăştia".
Haideţi să apucăm problema de unde trebuie. Adică de la fapte verificabile. În Vest se parchează corect. Înainte de a pretinde că "La ei sunt parcări amenajate!", să observăm ceva. La ei cam totul se plăteşte...
Mergeţi pe străzile oricărui oraş occidental. Mare sau mic, în aproape orice situaţie este imposibil să parchezi gratis. Chiar şi pe marginea drumului, nu doar în "parcările amenajate". În Verden, un orăşel din Germania, m-am învârtit o jumătate de oră prin trei parcări cu plată până am găsit ceva. Pe trotuar? Exclus, dacă nu doreşti să primeşti, automat, o amendă.
Una dintre intuiţiile fundamentale ale economiştilor moderni a fost aceea că piaţa capitalistă este, în fond, un sistem informaţional. Iar preţul vehiculează informaţia necesară pentru alocarea resurselor.
Oricine înţelege asta atunci când vine vorba de obiecte simple. O plăcintă are un preţ al ei nu pentru că vânzătorul vrea să se joace de-a capitalistul. Are un preţ pentru că el a alocat nişte resurse (făină, brânză, muncă, chiria chioşcului etc.). A depus un efort, iar acum vrea să obţină un profit. Cumpărătorul vede preţul, se uită în buzunar şi decide dacă, la rândul său, va aloca nişte resurse (bani, în acest caz) care ar putea fi, foarte bine, folosite în alt scop. Îi este foame sau mai poate să aştepte? Are altă nevoie presantă? Etc. El calculează. Preţul este, aşadar, un semnal necesar pentru încheierea unei tranzacţii. Dacă nu ar exista, ar rezulta haosul. Cum ar intra cumpărătorul nostru în posesia obiectului dorit? Doar prin furt sau confiscare.
Puţini realizează însă că şi instituţiile sunt supuse unor constrângeri. Iar în absenţa preţurilor, efectul este similar. Haos. Penurie. Abuz. Aşa ajungem la maşinile oprite pe banda a II-a sau parcate de-a curmezişul, pe trotuar. Se întâmplă aşa pentru că nici unul dintre elementele ecuaţiei nu are un preţ. La care instituţiile şi publicul să se poată raporta raţional.
Cât face o oră de staţionare în Bucureşti? Nu ştiu şi cred că nimeni nu ştie. Cât costă metrul pătrat de sub o maşină? Habar nu am. Cât costă paza unei parcări? Nici o idee... Dacă am vedea un preţ, am şti despre ce e vorba. Şi am putea decide, ca şoferi, dacă merită să parcăm în Centru, la periferie sau să chemăm un taxi. Amenzile reprezintă, la rândul lor, preţuri. Toate acestea - şi multe altele - se regăsesc în cifrele acelea de la automatele de parcare. Care la noi nu există. Aici "autorităţile" au făcut ceva exact opus în raport cu ceea ce fac instituţiile publice din Occident. Acolo Statul veghează la respectarea regulilor. (Uneori chiar a creat aceste reguli). La noi, Statul perturbă sau blochează formarea unui sistem de semnalizare a valorii. A scos automatele de parcare (da, existau câteva în Bucureşti din anii '70). A refuzat să încaseze amenzi. A încetat să mai ridice maşini. Etc.
Pentru că la noi, sloganul este "Totul gratis!". Aţi înţeles deja că parcarea este doar un aspect relativ minor al întregii scheme. M-am referit la problema parcării doar pentru că este uşor de înţeles, iar consecinţele sunt evidente. Dar situaţia este mult mai gravă. Din 1990 încoace, autorităţile tot promit. "Moka"...
Avem spitale "gratuite" în care bolnavii sunt atacaţi de gândaci. Avem şcoli "gratuite" în care elevii primesc bătaie de la profesori (sau invers). Avem primării care finanţează chermeze în stradă, cu lăutari şi mititei, în vreme ce monumentele istorice se prăbuşesc. Avem autostrăzi "gratuite" în care îţi rupi suspensiile şi unde nu găseşti o benzinărie.
Mai îngrijorător este altceva. Orice minte raţională înţelege că toate aceste "gratuităţi" trebuie plătite, totuşi, de cineva. În cele din urmă tot noi, contribuabilii, plătim. Măcar dacă am plăti "preţul corect"... În realitate plătim mai mult. Plătim tot din buzunar ineficienţa şi corupţia autorităţilor.
Cât de lipsit de scrupule sau de minte trebuie să fii pentru a nu înţelege? Iată ce este îngrijorător: mulţi chiar aşa sunt! Nu îi interesează sau nici măcar nu înţeleg. Aşteptările lor sunt simple: "Să se dea!".
Asistăm, la cererea publicului, la un festival de populism care a făcut imposibilă orice dezbatere cu privire la politicile publice. Biciclete, aeroporturi, bilete la circ, trenuri de mare viteză, tablă pe acoperiş sau haine pentru bebeluşi - toate partidele promit că acestea vor apărea gratis, din pământ şi iarbă verde, ca prin miracol. Desigur, dacă votaţi pentru ei la următoarele alegeri...