Greva de la metrou s-a amînat pentru 2006

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 22 decembrie 2005

Ion Rădoi: Apărătorii MTCT în cazul "Metrorex" funcţionează ilegal

De Sărbători, străzile Capitalei nu vor fi mai aglomerate decît de obicei, întrucît sindicaliştii "Metrorex" au amînat greva anunţată cu cîteva săptămîni în urmă, pentru luna ianuarie a anului viitor. Astfel că cele aproximativ 700.000 de persoane care utilizează zilnic metroul în perioada Sărbătorilor de iarnă nu vor trebui să renunţe la acest mijloc de transport în următoarele zile.

Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), a declarat, într-o conferinţă de presă, că, prin amînarea grevei generale, sindicaliştii fac o "concesie" călătorilor.

Liderul sindical a mai subliniat că, în ultimele săptămîni, nu a avut loc nici un fel de negociere între sindicate şi administraţie. Vinerea trecută, cînd trebuia să aibă loc concilierea conflictului de muncă de la "Metrorex", nu s-au prezentat la întîlnire nici reprezentanţii companiei de metrou şi nici cei ai ministerului de resort, conform domnului Rădoi.

Preşedintele USLM a anunţat că cele trei persoane (Gabriela Mesaros, Elena Petraşcu şi Eduard Safciu) care au reprezentat ministerul şi conducerea "Metrorex" în justiţie, la data cînd greva generală declanşată de USLM a fost declarată ilegală, nu sînt înregistrate la Colegiul Consilierilor Juridici Bucureşti. Acest lucru înseamnă că cei trei "consilieri juridici" funcţionează ilegal, este de părere Ion Rădoi, care a spus că îi va acţiona în judecată pe aceştia. Şi conducerea companiei de metrou a fost acţionată în judecată de către sindicalişti, întrucît era ilegal constituită, nefiind înregistrată la Registrul Comerţului. Astfel că, senatorul Ion Rădoi pune la îndoială şi legalitatea hotărîrii judecătoreşti adoptată în luna noiembrie, referitoare la sus-pendarea grevei reprezentanţilor USLM.

Conflictul de la "Metrorex" a izbucnit la începutul lunii noiembrie, cînd angajaţii au solicitat majorarea salariilor cu circa 23%. Aceştia reclamă, printre altele, absenţa unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate şi cer un salariu minim lunar de 150 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb