• UPDATE 10:16: Daniel Chiţoiu: Hidroelectrica, un exemplu de colaborare între factorul politic şi managementul profesionist
Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al Finanţelor Publice, consideră că ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă subliniază modul în care colaborarea dintre principalii factori de decizie politică şi managerii profesionişti din privat poate contribui decisiv la eficientizarea companiilor de stat, se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit acestuia, în mai 2012, consecinţele economice ale contractelor bilaterale asupra companiei Hidroelectrica se concretizau în pierderi de peste un miliard de euro.
"Cu banii pierduţi prin contractele paguboase ale companiilor de stat s-ar fi putut trece mult mai uşor peste perioada de austeritate şi criză economică, pentru care s-au cerut sacrificii majore populaţiei", a arătat ministrul Finanţelor Publice.
Daniel Chiţoiu subliniază că, o dată cu ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă, aceasta a devenit o companie restructurată, eficientă şi puternică:
"Astăzi, dată la care procedura de insolvenţă s-a încheiat, doresc să evidenţiez faptul că acum Hidroelectrica este o companie restructurată, eficientă şi puternică".
Daniel Chiţoiu a ocupat funcţia de ministru al Economiei în mandatul primului guvern Ponta.
---
Tribunalul Bucureşti a decis ieşirea Hidroelectrica din procesul de insolvenţă, compania având un plan de reorganizare care va trebui aplicat în următorii doi ani. Insolvenţa a adus societatea de pe pierdere pe profit, cu datorii diminuate, fără contracte directe la preţuri mici cu furnizorii, dar şi cu o reducere de costuri pe toate palierele, de la investiţii la fondul de salarii.
Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat, pentru ziarul BURSA: "O realizare importantă a procesului de insolvenţă, pe lângă denunţarea contractelor, reducerea costurilor, creşterea profitului şi reorganizare, este schimbarea mentalităţii şi a mecanismelor de conducere. Am arătat că se poate ca o companie de stat să fie eficientizată într-un timp record. Planul de reorganizare aprobat de tribunal trebuie respectat în următorii doi ani şi important este să existe voinţă politică în continuare pentru aplicarea lui. Eu am încredere că acest lucru se va întâmpla".
Domnia sa consideră în continuare că societăţile de stat cu probleme trebuie să treacă prin purgatoriul insolvenţei, ca să poată avea o restructurare de succes: "Mai avem aproximativ 1000 de companii cu capital de stat. Este păcat ca acestea să dispară. Aceste companii trebuie eficientizate în perioada imediat următoare. Companiile de stat sunt foarte importante pentru economia noastră. Ele nu exportă profitul şi asigură mii de locuri de muncă".
Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi administrator special al companiei pe parcursul acestei luni (domnia sa l-a înlocuit pe Remus Vulpescu în această funcţie la finele lunii mai), a declarat pentru ziarul BURSA: "Hidroelectrica porneşte pe un nou drum, cu un plan de reorganizare care trebuie aplicat în următorii doi ani. Acum, Hidroelectrica este gospodărită în alt mod, care va aduce companiei rezultate financiare din ce în ce mai bune. Vom completa planul de reorganizare cu alte componente de dezvoltare şi de investiţii".
• Profit brut de 399 milioane lei pe primele cinci luni
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat, ieri, că pe primele cinci luni ale acestui an, compania a realizat o cifră de afaceri de 1,276 miliarde lei, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut. În termeni reali, profitul brut la data de 31 mai 2013 este de 399 milioane lei faţă de o pierdere de 190 milioane lei în perioada similară a anului trecut, mai arată Euro Insol. Profitul brut de 399 milioane lei, realizat în primele cinci luni ale acestui an, reprezintă 92% din profitul brut bugetat pentru întreg anul 2013 (434 milioane lei).
De la data deschiderii procedurii insolvenţei (20 iunie 2012) până la finele lunii mai, Hidroelectrica şi-a diminuat datoriile totale cu 581 milioane lei, de la valoarea de 4,018 miliarde lei la 3,437 milioane lei. De asemenea, între 31 mai 2012 şi 31 mai 2013, datoria financiară pe termen scurt s-a diminuat cu 470 milioane lei, respectiv cu 66,08%.
Scăderea semnificativă a soldului liniilor de credit a survenit, potrivit Euro Insol, ca urmare a rambursărilor de principal irevocabile ce au fost efectuate, lunar, în baza liniilor de credit denominate în valută contractate de la RBS Bank, respectiv Citibank. Începând cu data de 31 august 2012, a fost rambursat lunar 1 milion de euro din soldul creditor al liniei acordate de RBS Bank. Tot din trimestrul III al anului 2012, s-au realizat rambursări de principal trimestriale, în cuantum de 4 milioane dolari, în baza liniei contractate de la Citibank. Plafonul acestor linii a fost diminuat ireversibil, proporţional cu plăţile de principal ordonanţate. Hidroelectrica a rambursat, în perioada insolvenţei, şi din liniile de credit care funcţionează conform principiului de overdraft, împrumuturi acordate de BRD şi ING Bank.
• Băncile au primit peste 100 milioane euro
În intervalul 20 iunie 2012 - 31 mai 2013, serviciul datoriei financiare pe termen mediu şi lung a fost onorat la scadenţă, Hidroelectrica SA achitând către instituţiile financiar bancare creditoare rate de capital în cuantum de 97.917.123 euro, respectiv dobânzi şi comisioane în sumă de 15.816.006 euro.
Pe parcursul insolvenţei, producătorul de energie hidro a efectuat plăţi către bugetul consolidat al statului şi bugetele locale în sumă de 521.904.026 lei, mai arată Euro Insol. Tot în perioada menţionată, au fost efectuate la termen plăţile curente către furnizorii de investiţii, producţie, retehnologizare şi utilităţi în sumă de 1.218.236.273 lei, prin decontare efectivă sau prin compensări reciproce.
Remus Borza, partener în cadrul Euro Insol, a declarat: "Insolvenţa Hidroelectrica a răsturnat eterna paradigmă că statul este un prost administrator. Şi companiile statului pot genera valoare, performanţă, profit şi încredere dacă sunt administrate de profesionişti. Când statul va înţelege că managementul companiilor sale trebuie încredinţat unor oameni recomandaţi de competenţe profesionale, probitate morală, capabilităţi manageriale şi nu de carnetul de partid, atunci statul va deveni un bun administrator. Atunci companiile statului nu vor mai genera doar arierate, şomaj, falimente sau privatizări păguboase, ci vor deveni adevărate motoare de creştere economică şi piloni de stabilitate socială. După exemplul Hidroelectrica, şi ceilalţi producători de energie trebuie să se restructureze, să-şi reducă din costurile de exploatare în paralel cu creşterea gradului de retehnologizare".
• Planul de reorganizare, pact de neagresiune între Hidroelectrica şi creditori
Planul de reorganizare este un pact de neagresiune între Hidroelectrica şi creditori. Creditorii au acceptat un grafic de plată eşalonată a datoriilor, iar Hidroelectrica trebuie să continue restructurarea, eficientizarea şi reorganizarea. Planul trebuie respectat de ambele părţi după ieşirea societăţii din insolvenţă, potrivit lui Borza. Băncile nu vor cere plata anticipată a creditelor dacă Hidroelectrica îşi urmează reorganizarea, conform planului. Compania a respectat cu sfinţenie graficul de plată a împrumuturilor bancare şi are suficiente fonduri să-şi achite datoriile eşalonate, a declarat, recent, pentru ziarul BURSA, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Conform tabelului definitiv al creanţelor, Hidroelectrica datorează 3,59 miliarde lei. Alte 760 milioane lei sunt înscrise sub condiţie. Sumele datorate vor fi achitate eşalonat, în funcţie de înţelegerile cu creditorii. Până pe 26 iunie, Hidroelectrica a achitat creditorilor suma de 300 de milioane de lei, iar până la finalul anului va plăti încă aproximativ 246 milioane de lei. În 2014, creditorii Hidroelectrica vor primi circa 371 milioane lei, iar în primul semestru din 2015 - 167 milioane lei.
Creanţele admise în tabelul definitiv şi datorate băncilor sunt în sumă totală de 2,5 miliarde lei (admise şi sub condiţie). Cei mai mari creditori ai Hidroelectrica sunt Unicredit, ING, BRD şi BCR. Unicredit Bank Austria are de recuperat circa 449 milioane lei. La 31 mai, soldul creditului era de aproximativ 97 milioane de euro. ING figurează, în tabelul definitiv al creanţelor Hidroelectrica SA, cu 397 milioane lei, iar soldul creditelor la finele lunii trecute însuma aproape 70 milioane de euro. BRD are de recuperat 433 milioane lei. Soldul acestui împrumut la data de 31 mai 2013 era de 24,3 milioane euro. Hidroelectrica datorează BCR suma de 280 milioane lei, conform tabelului definitiv al creanţelor. Soldul creditelor contractate de la această bancă era, la finele lunii trecute, de 52 milioane euro.
Acţionarii Hidroelectrica au decis, pe 29 mai, restructurarea societăţii în şapte sucursale, procesul urmând să genereze, printre altele, reducerea cu circa 300 a numărului de posturi şi o economie anuală la fondul de salarii estimată la aproximativ 6 milioane euro. Astfel, sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Călimăneşti şi Movileni.
Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica SA, afirmă că, printre avantajele noii structuri organizatorice, se numără o mai bună coordonare operativă a capacităţilor de producţie, un raport mai echilibrat între valorile puterilor instalate şi energiilor aferente sucursalelor şi un cost specific de producţie (lei/MWh) mai echilibrat între sucursale.
Începând cu 20 iunie 2012, numărul de angajaţi al societăţii a scăzut de la 5.239 la 4.866, la data de 30 aprilie 2013. În această perioadă, personalul a părăsit organizaţia pe cale naturală (pensionări limită de vârstă, pensionări anticipate şi anticipat parţiale, de invaliditate), dar şi în urma a două valuri de concedieri care au avut loc în ianuarie 2013 (151 salariaţi) şi mai 2013 (304 salariaţi). Euro Insol susţine că personalul Hidroelectrica a scăzut cu 16%, de la intrarea în insolvenţă a companiei, în luna iunie a anului trecut, reducerea cea mai importantă înregistrându-se pe palierul TESA.
1. interese sau doar praf in ochi?
(mesaj trimis de Lucian* în data de 28.06.2013, 11:20)
"Daniel Chiţoiu: Hidroelectrica, un exemplu de colaborare între factorul politic şi managementul profesionist"
Ar putea domnul Chitoiu sa ne explice atunci cum de au fost inlaturati managerii privati de la Tarom si CFR Marfa in ciuda faptului ca acestia au avut succese pe termen scurt (atat cat au stat)?
Eu nu am dubii ca statul nu poate fi un manager bun atunci cand vrea.
Problema este ca nu totdeauna cei care reprezinta statul si reprezinta statul.
2. jegul ppedelaceu a trecut, urmeasa jegul uslaceu
(mesaj trimis de chilowatel în data de 28.06.2013, 12:47)
aceiasi marie cu alta palarie