Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, că România nu va fi pusă în acest an în situaţia să importe grâu, deoarece, chiar şi în condiţii de secetă, producţia autohtonă poate satisface necesarul intern de consum: "Dacă producem trei milioane de tone de grâu, ceea ce cred că se poate realiza în orice condiţii, inclusiv de secetă, nu vom fi nevoiţi să apelăm la importuri. Consumul intern este asigurat de producţia autohtonă, însă nici nu vom face exporturi ca în ultimii ani". Ministrul Sârbu a precizat, la deschiderea expoziţiei "Zilele Crescătorului de Taurine 2009" din Râşnov, că pâinea şi produsele alimentare nu se vor scumpi din cauza secetei, menţionând că România are în prezent stocurile necesare pentru aceste produse. Potrivit NewsIn, domnia sa speră ca numărul de animale să nu scadă din cauza secetei, argmentând că, în condiţii de calamitate cauzate de secetă, prima măsură luată de minister va fi acordarea despăgubiriilor pe care fermierii le vor utiliza pentru achiziţionarea de furaje. Însă, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine din Moldova, Eugen Popa, a declarat că fermierii din întreaga ţară se tem că nu vor primi ajutoare în caz de calamitate. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, până în prezent, 1.054.000 hectare de teren însâmânţat cu cereale au fost afectate de secetă şi îngheţ.
Ilie Sârbu susţine că nu vom importa grâu din cauza secetei
N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 25 mai 2009