Compania Dacia a vândut în 2010 348.723 vehicule, volum superior cu 12% faţă de cel realizat în anul 2009. Ritmul de creştere a vânzărilor Dacia a depăşit astfel pentru al şaselea an consecutiv 10%, volumul livrărilor anuale ale mărcii ajungând să se dubleze între 2005 şi 2010, informează un comunicat remis redacţiei.
Pe piaţa românească Dacia a comercializat 36.730 vehicule, adjudecându-şi astfel o cotă de piaţă de 31,7%, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul precedent. O contribuţie importantă la rezultatul Dacia au avut-o vânzările de flote, care au înregistrat în 2010 un nivel record (aproape 4.000 de unităţi), în special ca urmare a livrărilor către mari companii.
Vânzările Dacia pe plan internaţional au depăşit 311.000 unităţi, în creştere cu 15% faţă de anul 2009. Marca românească şi-a consolidat succesul în Europa Occidentală unde, în 2010, au fost înmatriculate 228.865 vehicule Dacia.