Cantitatea de lapte de vacă provenit din exploataţii agricole şi centre de colectare a crescut, în decembrie, atât faţă de noiembrie (cu 3,7%), cât şi faţă de luna similară a anului trecut (cu 9,4%), potrivit unei cercetări a Institutului Naţional de Statistică (INS) realizată în rândurile a circa 400 de operatori economici şi trimisă astăzi redacţiei.
Pe de altă parte, per ansamblul anului trecut, cantitatea de lapte de vaci a scăzut cu 1% în comparaţie cu totalul anului 2012.
În decembrie comparativ cu noiembrie, cantitatea de lapte de vaci colectat de unităţile procesatoare a crescut cu 2.436 tone (3,7%). Dintre principalele produse lactate, cea mai mare creştere a producţiei a avut loc la unt, cu 141 tone (15,8%), urmat de smântâna de consum, cu 624 tone (12,9%), şi de laptele de consum, cu 509 tone (2,6%).
În acelaşi interval, scăderea producţiei poate fi menţionată la brânzeturi (inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă - 90,5% din producţia totală de brânzeturi), cu 829 tone (15,8%), şi la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 1832 tone (13,3%).
Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în decembrie 2013 cantitatea de lapte de vaci colectat de unităţile procesatoare a crescut cu 5.804 tone (9,4%). Principalele produse lactate a căror producţie a crescut au fost: smântâna de consum, cu 887 tone (19,4%), laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele), cu 1.409 tone (13,3%), laptele de consum, cu 2.092 tone (11,6%), şi untul, cu 28 tone (2,8%). Creşterile producţiei s-au datorat şi sporirii cantităţii de lapte brut importat, cu 7,5%, de la 7.920 tone la 8.517 tone. În aceeaşi perioadă de referinţă, producţia a scăzut cu 871 tone (16,5%) la brânzeturi (inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă).
În anul 2013, comparativ cu anul 2012, laptele de vacă obţinut a scăzut cu 8.784 tone (1%), dar producţia a crescut la: smântână de consum, cu 5.730 tone (12%), lapte acidulat, cu 12.758 tone (8,3%), unt, cu 516 tone (5,6%), lapte de consum, cu 11.401 tone (5,5%), şi brânzeturi, cu 2.781 tone (4,1%). Aceste creşteri ale producţiei s-au datorat, în special, majorării cantităţii de lapte brut importat, cu 62,4%, de la 59.267 tone la 96.240 tone.