Cu doar un sfert de oră înainte de şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe tema privatizării Petrom şi a privatizărilor din domeniul energetic, Parchetul General a emis ieri un comunicat şoc, anunţînd că negociatorul contractului de privatizare al companiei Petrom, Dorinel Mucea, şi alţi doi oficiali guvernamentali, precum şi trei consultanţi internaţionali sunt acuzaţi pentru săvîrşirea unor infracţiuni care aduc atingere siguranţei naţionale.
Astfel, Stancev Stamen (consultant internaţional), Mihai Dorinel Mucea (adjunctul şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului) şi Radu Mihai Donciu (consilier al ministrului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici în subordinea ministrului), Flore Mircea Călin (reprezentant permanent în România al unei societăţi de consultanţă bancară), Neagoe Robert Marius (directorul Direcţiei Juridice a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului), Mustafa Oral, Susak Michal (consultant internaţional), Vadim Benyatov Don (consultant internaţional) au fost puşi ieri sub învinuire de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din subordinea Parchetului General.
Procurorii susţin că au primit, încă din luna iunie, din partea organelor cu atribuţii pe linia securităţii naţionale, o sesizare în legătură cu existenţa unei grupări de criminalitate organizată în jurul cetăţeanului bulgar Stamen Stancev.
Scopul grupării ar fi fost acela de a obţine, în afara cadrului oficial, date şi documente de natură a periclita securitatea statului.
O parcurgere a listei celor proaspăt învinuiţi relevă faptul că majoritatea au fost sau sunt încă actori în marile privatizări din ultimii ani.
Mircea Flore, Michal Susak şi Benyatov Vadim Don figurează ca reprezentanţi ai băncii Credit Suisse First Boston, societate bancară ce a cîştigat mai multe contracte de consultanţă în privatizarea sistemului energetic - Petrom, Romgaz, Distrigaz, precum şi consultantul în privatizarea pe bursă a pachetului de acţiuni deţinut în continuare de stat la Romtelecom.
Pionul Mucea
Dorinel Mucea, adjunctul şefului Oficiului de privatizare din Ministerul Economiei, este cel care a negociat contractul de privatizare al celei mai mari companii româneşti - SNP Petrom, companie transferată în 2004 sub controlul societăţii austriece OMV.
Dorinel Mucea a fost acuzat în ultima perioadă în presă şi de legăturile de afaceri cu Fondul Romano-American de Investiţii, care sub mandatul său la Ministerul Economiei a primit mai multe contracte de consultanţă pentru privatizarea unor societăţi energetice. Numai că şi şeful lui Mucea, Mihai Cătuneanu se intersectează cu FRAI, al cărui reprezentant a fost în afacerea Rolast Piteşti.
FRAI a preluat, în 2001, Banca Agricolă, împreună cu Raiffeisen Bank Austria. Coincidenţa face ca unul din vicepreşedinţii băncii austriece, Herbert Stepic, să fie şi membru în consiliul de supraveghere al OMV.
Dorinel Mucea a fost unul din principalii sponsorii ai PSD în anul 2001, după care a devenit reprezentantul Ministerului Economiei în consiliile de administraţie ale companiilor Termoelectrica, Transelectrica, Hidroelectrica, Electrica şi Petrom.
Mucea a fost acţionar sau administrator la mai multe companii cu diverse domenii de activitate (o listă cu situaţia afacerilor cu care s-a intersectat Dorinel Mucea o prezentăm alăturat). La unele din companii, Dorinel Mucea a fost asociat cu fostul său şef din Ministerul Economiei, fostul secretar de stat Decebal Ilina.
Singurul nume din lista Parchetului care nu pare să aibă legătură cu sistemul energetic este cel al lui Mustafa Oral, care apare doar ca asociat în mai multe afaceri din ţara noastră (Planet Construcţii şi Investiţii SRL, Planet Leasing SA, A+Finance IFN SA, Planet Turism Company şi Planet Factoring CO).
Efecte
În mod normal, punerea sub acuzare a oficialilor români precum şi a consultanţilor străini amintiţi poate duce la blocarea sau schimbarea consultanţilor în privatizările Romgaz sau Romtelecom şi poate fi un semnal în renegocierea unor contracte cum ar fi Petrom sau Distrigaz.
Astfel că Parchetul, prin acţiunea de ieri, zguduie din temelii privatizările din sistemul energetic românesc. De aceea rămâne o întrebare: de ce a ales Parchetul să facă acest anunţ cu doar cîteva minute înainte de începerea şedinţei CSAT, care urma să discute exact problema privatizărilor din sistemul energetic?!
Darius Porumboiu
Companiile lui Dorinel Mucea
Avicola Constanţa SA
TEC Industry SA
Machinery General Intertrade SRL
REMAT Bucureşti Sud SA
ICI SRL Crevedia
TEC România
TEC MIACO
TEC ENERGETIC MIN
AGROLEASING SA
POLICOM TELECOMMUNICATIONS AND TRADE SA
COMBIPRA SA
MIXT GREEN SRL
Michal Susak, CEO PPF Investments, a declarat în exclusivitate pentru ziarul "Bursa":
"Cred că informaţiile transmis presei de către Parchet au legătură cu
Petrom, dar nu înţeleg despre ce exact. Eu, în calitatea mea de reprezentant al Credit Suisse First Boston, am lucrat ca şi consultant, exact cum am lucrat la mai multe privatizări în Europa de Est. Dar nu am intrat niciodată în posesia vreunui document sau date
Ministrul Comunicaţiilor l-a suspendat din funcţie pe Mihai Radu Donciu
Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Zsolt Nagy a dispus ieri suspendarea raporturilor de muncă ale consilierului cu responsabilităţi pe linia privatizării agenţilor economici din subordinea MCTI, Mihai Radu Donciu, pe durata cercetării penale a acestuia. Ministrul Nagy a solicitat Procurorului General al României să înştiinţeze conducerea Ministerului de evoluţia anchetei desfăşurate, urmând ca în funcţie de aceasta să dispună măsurile ce vor fi adoptate pe viitor.
Preşedintele Tribunalului Bucureşti, Mona Lisa Neagoe, este soţia uneia dintre persoanele acuzate în dosarul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie ("OPSPI"), urmărită penal pentru infracţiuni care aduc atingere securităţii naţionale, au informat surse judiciare. Acuzatul este directorul Direcţiei Juridice a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizare în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Robert Marius Neagoe.
Robert Marius Neagoe a declarat ieri că procurorii Parchetului l-au acuzat de "divulgarea unor secrete de stat". Domnia sa crede că se doreşte debarcarea lui Codruţ Şereş din funcţia de ministru al Economiei.