INACO: O nouă linie de finanţare europeană de 50 de milioane euro lansată pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din zona Deltei Dunării

D.I.
Fonduri Europene #Fonduri Europene / 3 aprilie 2018

O nouă linie de finanţare europeană de 50 de milioane euro lansată pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din zona Deltei Dunării

O nouă linie de finanţare europeană pentru îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii din zona Deltei Dunării, în valoare de 50 de milioane euro, a fost deschisă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, sumele nerambursabile acordate fiind între 200.000 euro şi un milion de euro, se arată într-un comunicat al Iniţiativei pentru Competitivitate (INACO), dat astăzi publicităţii.

Potrivit documentului, contribuţia maximă a programului la cheltuielile eligibile finanţabile prin ajutor regional în regiunea Sud Est pentru întreprinderi mijlocii este de 60%, iar pentru întreprinderile mici şi microîntreprinderi de 70%.

Beneficiari potenţiali sunt cei din cadrul Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, judeţul Tulcea şi nordul judeţului Constanţa.

Astfel, este vorba despre IMM-urile active în zonele identificate ca prioritare în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării (aprobată prin HG nr. 602/ 2016): respectiv centrul Deltei, care cuprinde unităţile administrativ-teritoriale al căror teritoriu se află integral în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, respectiv comunele Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Crişan, Maliuc, Sfântu Gheorghe şi oraşul Sulina. Teritoriul acestor unităţi administrativ-teritoriale se află integral sau preponderent în Delta Dunării propriu-zisă, între braţele Dunării.

De asemenea, pot accesa fonduri şi unităţile administrativ-teritoriale aflate parţial pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării: municipiul Tulcea, oraşul Isaccea, oraşul Babadag şi comunele Murighiol, Mahmudia, Beştepe, Nufăru, Somova, Niculiţel, Luncaviţa, Grindu, Valea Nucarilor, Sarichioi, Jurilovca, Ceamurlia de Jos, Mihai Bravu, Baia (judeţul Tulcea) şi Mihai Viteazu, Istria, Săcele şi Corbu (judeţul Constanţa).

Nu în ultimul rând, sunt eligibile unităţile administrativ-teritoriale aflate în vecinătatea teritoriului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, incluse pentru a asigura coeziunea teritorială şi coerenţa unor intervenţii strategice: oraşul Măcin şi comunele I.C. Brătianu, Smârdan, Jijila, Văcăreni, Greci, Frecăţei, Mihail Kogălniceanu, Slava Cercheză.

Reprezentanţii INACO preicizează: "Proiectul propus în cererea de finanţare pentru investiţia iniţială trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiţii în active corporale, finanţabile prin ajutor de stat regional: construire, extindere, dotare spaţii de producţie/servicii. Este opţională includerea, în proiect, a investiţiilor în active necorporale finanţabile prin ajutor de stat regional şi a investiţiilor finanţabile prin ajutor de minimis (de exemplu, certificare produs, sisteme de management al calităţii, internaţionalizarea afacerii)".

Valoarea eligibilă aferentă componentei finanţabile prin ajutor de minimis nu poate depăşi 20% din valoarea eligibilă totală a investiţiei.

Potrivit sursei citate, finanţarea este deschisă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, pe axa prioritară 2 "Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii", prioritatea de investiţii 2.2. "Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb