ÎNCEPÂND CU 15 NOIEMBRIE   Mircea Stănescu - noul director economic al Rompetrol Rafinare

A.I.
Companii / 20 noiembrie 2018

 Mircea Stănescu - noul director economic al Rompetrol Rafinare

Mircea Ştefan Stănescu este noul director economic al Rompetrol Rafinare (RRC), acesta înlocuindu-l, începând cu 15 noiembrie 2018, pe Vasile Gabriel Manole, care a preluat funcţia de director financiar al unităţii de afaceri Trading & Supply Chain, se arată într-un comunicat al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Începând cu anul 2017 şi până la numirea sa în funcţia de director economic al Rompetrol Rafinare, Mircea Stănescu a deţinut funcţia de director grup planificare şi managementul performanţei, având responsabilitatea principală în coordonarea, controlul şi evaluarea performanţei în cadrul grupului KMG International şi a entităţilor afiliate, se arată în comunicatul companiei. Anterior, Mircea Stănescu a deţinut numeroase funcţii în cadrul entităţilor Grupului KMG International, alăturându se grupului în 2010, în calitate de contabil pentru Rompetrol Downstream.

Din 2012 şi până la sfârşitul anului 2016, a lucrat în cadrul unităţii de Trading şi Supply Chain a KMG International, începând cu funcţia de contabil managerial al KMG Trading AG până la nivelul de finance business partner al unităţii de afaceri Trading.

Mircea Stănescu a absolvit Facultatea de Afaceri Internaţionale şi Economie din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, precum şi cea de Management şi Inginerie din cadrul Universităţii de Stiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Ulterior, şi-a continuat studiile postuniversitare cu un masterat în logistică internaţională, obţinut la Academia de Studii Economice Bucureşti.

După primele nouă luni ale acestui an, Rompetrol Rafinare a obţinut un profit net de circa 33,3 milioane de dolari, în scădere cu 41% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a impactului negativ din diferenţele de curs valutar şi a altor evenimente având caracter nerecurent, potrivit companiei.

KMG Internaţional deţine 48,11% din companie, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 44,7% din Rompetrol Rafinare.

Valoarea de piaţă a emitentului la BVB este de 2,16 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb