Ionel Blănculescu a găsit o căpuşă la "Antibiotice" Iaşi

Oleg Cojocaru
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 5 februarie 2004

ANC propune acţionarului majoritar al "Antibiotice" Iaşi să iasă din acţionariatul distribuitorului său, "Pharma" SA

Înfiinţarea firmei "Pharma" SA Iaşi, la care producătorul de medicamente "Antibiotice" deţine 30% din capital, s-a făcut printr-o inginerie juridică şi financiară extrem de subtilă, a constatat ministrul Ionel Blănculescu, după anun-ţarea publică a rezultatelor anchetei efectuată de către Autoritatea Naţională de Control (ANC) la "Antibiotice" Iaşi. Ministrul Blănculescu nu s-a ferit să definească relaţia dintre "Antibiotice" şi "Pharma" ca una dintre societatea-mamă şi firma-căpuşă. Deşi înfiinţarea companiei "Pharma", unic distribuitor al produselor de la "Antibiotice", nu este ilegală, aceasta este totuşi o operaţiune criticabilă juridic. De aceea, ANC propune Ministerului Să-natăţii, actualul acţionar majoritar al "Antibiotice" (53,01%), să retragă societatea din acţionaritul distribuitorului său, susţine Ionel Blănculescu.

În urma externalizării serviciului de distribuţie din cadrul "Antibiotice", prin constituirea firmei "Pharma" în anul 2000, s-a creat un cadru inechitabil pentru producătorul de medicamente. Compania mamă deţine doar 30% din acţiunile "Pharma", dar contribuţia la cifra de afaceri a acesteia este de circa 95%, relevă controlul ANC. Poziţia minoritară a SC "Antibiotice" SA în societatea comercială de distribuţie nu conferă acesteia posibilitatea de a lua toate măsurile în vederea recuperării contravalorii mărfurilor livrate. În perioada 2001 - 2003, peste 56% din producţia realizată de "Antibiotice" SA a fost livrată către "Pharma" SA. În aceeaşi perioadă, volumul creanţelor a înregistrat o creştere de 36,6% în anul 2002 şi de 29% în anul 2003 (respectiv 621 miliarde de lei în anul 2002 şi 804 miliarde lei în anul 2003). Ioan Nani, directorul general al "Antibiotice" SA Iaşi, ne-a declarat că aceste creanţe au apărut din cauza blocajului financiar înregistrat la nivelul sistemului sanitar. Ministrul Blănculescu susţine însă că situaţia se datorează, în principal, neîncasării contravalorii medicamentelor livrate către SC "Pharma" SA şi nu blocajului financiar de la nivelul spitalelor.

Potrivit datelor ANC, 98% din producţia realizată de SC "Antibiotice" SA a fost livrată către diverşi distribuitori şi numai 1,9% către spitale.

Ministrul controlului a mai relevat că din cauza poziţiei privilegiate datorate participării în acţionariatul "Pharma" SA, "Antibiotice" nu poate să execute silit pe distribuitor pentru neplata datoriilor la termen şi nici nu poate opri livrările de produse, ambele situaţii presupunînd un sabotaj al propriilor interese de acţionar. Totodată, ANC susţine că "Pharma" a efectuat plăţi preferenţial, în detrimentul societăţii cu capital de stat. În timp ce "Antibiotice" SA a furnizat, la nivelul anului 2002, mărfuri în valoare de 506 miliarde lei, a încasat numai 23,9% din contravaloarea aces-tora, în timp ce ceilalţi furnizori au fost achitaţi în proporţie de 99,7%.

Neîncasările la termen ale creanţelor au dus la creşterea constantă a obligaţiilor de plată restante ale "Antibiotice" către bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale. La începutul lunii noiembrie 2003 "Antibiotice" era înregistrată cu o datorie de 278 miliarde de lei.

Preluarea distribuţiei de medicamente produsă la "Antibiotice" de către "Pharma" SA s-a făcut cu acordul fostului FPS. Directorul "Antibiotice" Iaşi, Ioan Nani, nu a dorit să comenteze concluziile ANC în dosarul "Pharma".

Structura acţionariatului "Pharma" SA:

SC "Antibiotice" SA Iaşi 30%.

Ion Păduraru 25%.

Constantin Acatrinei 20% (fost director "Antibiotice").

Georgeta Acatrinei 5% (soţia lui Constantin Acatrinei).

Corneliu Bogescu 5%.

Alţi acţionari 15%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb