"Luxten" îşi va majora la 90% participaţia în firma de soluţii de eficienţă energetică "Q-Energy"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 septembrie 2010

"Luxten Lightining" din Bucureşti va cumpăra de la omul de afaceri Nicolae Eduard Simion şi de la traderul de energie Euro-P.E.C din Galaţi acţiunile pe care aceştia le deţin la firma de soluţii de eficienţă energetică Q-Energy Solutions Concept, urmând să ajungă la o participaţie de 90% din titluri.

"Acţiunile se tranzacţioneză la valoarea nominală şi se doresc a se cumpăra pentru consolidarea poziţiei de acţionar", potrivit datelor "Luxten Lightning", citate de Mediafax.

"Luxten Lightining", care controleză deja 40% din capitalul "Q-Energy Solutions Concept" potrivit datelor de la Registrul Comerţului, va cumpăra de la Simion pachetul acestuia, reprezentând 40% din acţiuni, precum şi 10% din titluri de la Euro-P.E.C, care are o participaţie de 15%.

Acţionarii "Luxten Lightning" vor analiza propunerea de cumpărare a acţiunilor într-o AGA convocată pentru 18 decembrie.

Simion deţine funcţia de preşedinte şi director general al "Q-Energy", iar mandatul său va expira la 16 decembrie.

Totodată, Simion este şi director pentru România al producătorului elveţian de turbine eoliene de mărime mică şi medie Windex, care intenţionează să investească 20-25 milioane de euro în construcţia unei fabrici de turbine eoliene în judeţul Constanţa.

Începerea acestui proiect, anunţată pentru august-septembrie, este întârziată deoarece Windex nu a obţinut toate avizele necesare.

"Q-Energy Solutions Concept" din Bucureşti are un capital social de 110.000 de lei, divizat în 110.000 de acţiuni cu valoarea de 1 leu fiecare.

Firma Trans P.E.C. din Galaţi are 5% din capitalul "Q-Energy Solutions Concept".

Firma "Q-Energy Solutions Concept" este o societate de tip ESCO (firmă de servicii energetice - n.r.).

Firma Euro-P.E.C. este controlată în proporţie de 89% de către o persoană fizică, Adrian Marcel Comşa.

Principalii acţionari ai "Luxten Lighting Company" sunt Claudiu Nicolae Rădulescu (50,3%), Ionel Pepenică (24,1%) şi Olimpia Moica (21,1%).

"Luxten" administrează sistemul de iluminat public din peste 20 de oraşe, printre care Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Constanţa şi Oradea. Compania are activităţi de furnizarea a electricităţii, iluminatului public, producţia de de surse de lumină, accesorii, corpuri şi stâlpi şi de aparate de măsură.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb