"MEGACONSTRUCT":  "Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei are la bază o sesizare neserioasă"

Andrei Stan
Companii #Energie / 24 martie 2017

"Investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei are la bază o sesizare neserioasă"

Investigaţia declanşată de autoritatea de concurenţă pe piaţa serviciilor conexe activităţii de distribuţie a gazelor naturale are la bază o "sesizare neserioasă", autorul acesteia formulând şi în trecut o serie de petiţii la numeroase autorităţi ale statului, dovedite ulterior a fi neîntemeiate, susţine Cătălin Daniel Ivan, directorul general al "Megaconstruct", societate asupra căreia se răsfrânge investigaţia Consiliului Concurenţei.

Cătălin Daniel Ivan a declarat, într-un comunicat de presă trimis Redacţiei: "Suntem surprinşi de rapiditatea cu care Consiliul Concurenţei a lansat acest comunicat de presă, deoarece astfel de ştiri sunt sensibile pentru piaţa de distribuţie&furnizare gaze naturale în care activăm şi pot avea un impact comercial devastator asupra veniturilor societăţii şi implicit asupra taxelor pe care societatea le plăteşte la bugetul statului. Referitor la forţa disproporţionată prin care Consiliul Concurenţei a ales să deruleze acest control, nu pot decât să-mi exprim indignarea şi în acelaşi timp dezamăgirea că într-un regim democratic suntem trataţi astfel. În data de 21.03.2017 24, inspectorii au blocat concomitent sediul şi toate punctele de lucru ale societăţii prezentând 2 mandate autorizate de către Curtea de Apel la propunerea Consiliului Concurenţei - preluate integral în regim copy-paste în încheierile nr. 7 şi 8 din 15.03.2017. Îngrijorător este că, încercând să ne formulăm apărarea, am aflat că anexele depuse la dosarul cauzei de către Consiliul Concurenţei aveau specificată solicitarea de secretizare, admisă de Curtea de Apel. Este incredibil că această instituţie a statului de drept a ales o astfel de măsură antidemocratică, domeniul verificat de aceştia, respectiv Execuţie instalaţii de utilizare, reprezentând doar 5% din cifra de afaceri a societăţii. Consiliul Concurenţei, prin comunicatul transmis presei, face o confuzie regretabilă între serviciile conexe reglementate prin Ord /140/2015 al ANRE şi instalaţiile de utilizare a gazelor naturale reglementate prin Ord 32/2012, întrucât una dintre activităţi este aferentă sectorului reglementat (obligaţie legală a operatorului de distribuţie) iar cealaltă se desfăşoară în regim concurenţial pe piaţa liberă. De altfel, la baza acestei investigaţii a stat o sesizare neserioasă, autorul acesteia formulând şi în trecut o serie de petiţii la numeroase autorităţi ale statului, dovedite ulterior a fi neîntemeiate. Pe toată perioada desfăşurării controlului inopinat, societatea a pus la dispoziţia inspectorilor de concurenţă toate informaţiile solicitate de aceştia, informaţii care apreciem că vor conduce la concluzia că suspiciunea este total neîntemeiată".

Pe 21 şi 22 Martie 2017 Consiliul Concurenţei a blocat inopinat activitatea societăţii "Megaconstruct", pe motiv că ar fi vinovată de practici anticoncurenţiale, se arată în comunicat.

"Nu numai că este o premieră în domeniul furnizării şi distribuţiei gazelor, însă, mai mult decât atât, Curtea de Apel a secretizat dosarul - situaţie fără precedent, care ridică un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte aplicarea corectă a legilor constituţionale într-un stat democratic", precizează reprezentanţii companiei.

Aceştia mai afirmă: "Scopul acestei investigaţii - generată de un denunţător «de serviciu», de altfel concurent al Megaconstruct - era să dovedească abuzul de poziţie dominantă al Megaconstruct SA, care, conform plângerii, ar condiţiona distribuţia de gaze naturale de realizarea instalaţiilor de utilizare a acestora. Din declaraţiile angajaţilor Megaconstruct, care au oferit în mod transparent tot suportul inspectorilor Consiliului Concurenţei, oricât de mult s-au străduit verificând documentele societăţii, aceştia nu au găsit nicio dovadă pentru a-şi argumenta dosarul".

Înfiinţată în 1993, "Megaconstruct" SA activează în domeniul gazelor naturale - în baza licenţelor şi autorizaţiilor eliberate în 2004 de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) - desfăşurând în şapte judeţe activităţi de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, proiectare şi execuţie a sistemelor de distribuţie şi instalaţiilor de utilizare, precum şi alte servicii conexe sectorului gazelor naturale.

Firmele "Mega Conect" SRL (distribuitor echipamente şi executant instalaţii de utilizare a gazului) şi "Instalaţii Montaj Tehnologic" SRL (executant reţele de distribuţie gaze naturale, racorduri la reţea şi instalaţii de utilizare a gazului) sunt subcontractori, din 2013 implementând o parte din proiectele "Megaconstruct", alături de alţi subcontractori.

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa serviciilor conexe activităţii de distribuţie a gazelor naturale, în cadrul căreia a derulat inspecţii inopinate, suspectând o înţelegere anticoncurenţială în cazul a trei companii şi un posibil abuz de poziţie dominantă, potrivit unui comunicat de joi al autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei a precizat: "Investigaţia se referă la o posibilă înţelegere anticoncurenţială între SC Megaconstruct SRL, SC Mega Conect SRL şi SC Instalaţii Montaj Tehnologic SRL pentru stabilirea tarifelor de execuţie a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale şi împărţirea clienţilor. De asemenea, Consiliul Concurenţei suspectează un posibil abuz de poziţie dominantă al SC Megaconstruct SRL prin condiţionarea distribuţiei de gaze naturale de realizarea instalaţiilor de utilizare a acestora".

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb