MFE: "Stimulentul de risc medical se va deconta, ulterior, din fonduri europene"

S.B.
Fonduri Europene / 15 aprilie 2020

Marcel Boloş (Sursa foto: Facebook)

Marcel Boloş (Sursa foto: Facebook)

Stimulentul financiar în valoare de 2.500 de lei brut/lună acordat personalului medical implicat în tratarea pacienţilor infectaţi cu COVID-19 va fi plătit iniţial din fondul de salarii al unităţii sanitare angajatoare, iar ulterior va fi decontat din fonduri europene, se arată într-un document transmis de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, managerilor unităţilor spitaliceşti.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), suma de 2.500 lei brut/lună/persoană nu se supune rigorilor impozitării privind impozitul pe venit de 10% nu şi va fi cuprins în baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuţiei asiguratorii pentru muncă reglementată la titlul V "Contribuţii sociale obligatorii", din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Ministrul Marcel Boloş susţine că, pentru a putea fi decontat din fonduri europene, stimulentul de risc medical trebuie să îndeplinească unele condiţii: să fie plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii odată cu acordarea drepturilor salariale, înainte să fie decontat din fonduri europene; personalul care beneficiază de aceste drepturi să fie numit prin decizie a conducătorului unităţii sanitare angajatoare, din care să reiasă că este implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea, tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19; unitatea angajatoare să facă parte din reţeaua sanitară COVID, stabilită conform reglementărilor legale în vigoare.

De asemenea, stimulentul de risc medical se acordă o singură dată, la acordarea drepturilor salariale în perioada declarării stării de urgenţă, începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 şi are un cuantum fix de 2.500 lei brut/lună/persoană, indiferent de nivelul venitului realizat de personalul medical.

"Dacă perioada de urgenţă se prelungeşte, personalul medical vizat va beneficia de drepturile legale privind stimulentul medical pe întreaga perioadă a stării de urgenţă. Plata se va face prin transferuri din bugetul fondului naţional unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI 'Transferuri între unităţi ale administraţiei publice' sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite. În cazul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, stimulentul de risc medical se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, de la titlul I 'Cheltuieli de personal'. Pentru unităţile sanitare din cadrul ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, sumele necesare acordării stimulentului se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI 'Transferuri între unităţi ale administraţiei publice', prin bugetele ordonatorilor principali de credite", explică oficialul.

Acordarea stimulentului de risc medical face parte din pachetul de măsuri cu finanţare europeană luate de Guvernul României pentru a combate pandemia COVID-19, precizează MFE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb