Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a afirmat astăzi că subvenţiile pentru anul acesta vor fi distribuite la timp.
"Pentru 2016 foarte îmbucurător este faptul că suntem la zi şi nu avem nicio secundă de întârziere. Sperăm ca în acest an să plătim cât mai mulţi bani în contul anului 2016 fie ca avans, fie ca plată curentă de la 1 decembrie", a spus Irimescu, la Suceava, la o întâlnire cu fermierii din judeţ, potrivit unor surse din media.
Ministrul a precizat că şi-a propus ca în perioada următoare să revizuiască condiţiile de acordare a subvenţiilor pentru animale, pentru că în condiţiile aplicate anterior nu s-a reuşit cea mai bună utilizare a acestora. ''Discuţiile următoare vizează stabilirea unor condiţii care să încurajeze producătorii din zona de deal şi de munte'', a mai declarat Irimescu.
Irimescu a spus că, pentru anul 2015, s-au plătit 1,2 miliarde de euro plăţi directe din totalul de 1,59 miliarde euro pe care l-a avut ţara noastră. El a arătat că, în prezent, mai sunt de făcut plăţi la fermieri care sunt în control şi au avut unele probleme, el adăugând că, până săptămâna viitoare, ar trebui finalizată cea mai mare parte din plăţi către producători.
Totodată, ministrul a spus că în această perioadă se fac plăţi, care ajung la 76 milioane de euro pe sistem, pentru vaca de lapte, de carne şi la ovine.
Totodată, ministrul a spus că pentru fermierii care sunt în control s-a încercat, pentru sectorul vegetal, ''sprijinul cuplat''. Ministrul a dat asigurări că plăţile se vor efectua în cel mai scurt timp şi nu se va ajunge până în toamnă, cu excepţia celor cu penalităţi multianuale. ''Pot să fie câteva excepţii în cazul celor cu penalităţi multianuale, care pot întârzia la plată'', a spus Irimescu.
Ministrul i-a mai sfătuit pe fermieri să se asocieze pentru a face faţă concurenţei, într-un context nu foarte favorabil.
''Este extrem de important ca producătorii din acest judeţ să se asocieze, să creeze proiecte integrate (...) Toate previziunile spun că preţul la alimente creşte, pentru că populaţia creşte, pentru că suprafaţa agricolă şi mai ales arabilă scade cu milioane de hectare (...) Viitorul este al celor ce vor produce hrană'', a spus Irimescu, care a admis totuşi că în prezent o conjunctură nefavorabilă pentru producătorii români, în contextul embargoului cu Rusia.