MINISTRUL ENERGIEI:  "Negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă trebuie finalizate în 2017"

Andrei Stan
Piaţa de Capital #Energie / 3 mai 2017

"Negocierile cu chinezii pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă trebuie finalizate în 2017"

Negocierile cu partea chineză pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă trebuie să se finalizeze în acest an, dar este foarte important să fie analizată şi retubarea primelor două reactoare (1 şi 2), a declarat marţi, într-o emisiune televizată, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Acesta a afirmat, citat de Agerpres: "Ceea ce îşi propune actualul Guvern, inclusiv Ministerul Energiei, este ca România să devină un jucător regional atât pe producţia şi vânzarea de energie electrică, cât şi pe producţia şi vânzarea de gaze, în mod special. Şi spun acest lucru pentru că, într-adevăr, şi pentru noi, negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 cu chinezii trebuie să se finalizeze în acest an. De la preluarea mandatului, am accelerat în acest sens. Am avut o primă întâlnire cu partea chineză în care am punctat lucrurile care poate că în trecut nu erau agreate, nu erau convenite sau bine stabilite între cele două părţi. Sunt anumite pretenţii şi din partea companiei chineze, dar şi unele lucruri pe care şi noi le putem accepta, pentru că se creează o societate mixtă în care să ne asigurăm ca acest proiect să meargă bine. În luna iunie vom mai avea o întâlnire cu dumnealor, pentru a pune la punct ce am punctat la întâlnirea din februarie. Noi spunem că, în mare parte, am găsit soluţii şi am vrea să le propunem părţii chineze să vedem dacă le agreează. Acolo avem şi o altă problemă: e foarte bine că vorbim despre extinderea reactoarelor 3 şi 4, dar trebuie să vorbim şi despre retubarea reactoarelor 1 şi 2, pentru că mai au puţin şi ajung la 30 de ani de producţie, de existenţă şi noi încă nu suntem pregătiţi, din păcate, să facem această retubare".

Ministrul Energiei a susţinut, totodată, faptul că este nemulţumit de conducerea "Nuclearelectrica", întrucât pentru proiectul de retubare încă se lucrează la un studiu de fezabilitate.

Toma Petcu a explicat: "Mi-am exprimat nemulţumirea faţă de conducerea SNN (Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A, n.r.), pentru că încă lucrează la un studiu de fezabilitate pentru această retubare, au strâns sumele necesare retubării, dar nu ar fi suficient. Noi, din 2020 - 2021 trebuie să demarăm aceste lucrări, astfel încât să ne încadrăm în termenul de 2025. Vorbim despre dezvoltare, dar trebuie să ne uităm şi la ceea ce există. Dacă Guvernul actual nu intervenea la timp, exista riscul ca România să piardă ciclul integrat de producţie a energiei electrice pe bază de combustibil nuclear. Decizia din decembrie 2015 de a rezilia contractul de furnizare a celor de la CNU (Compania Naţională a Uraniului) de octoxid, materia primă prin care se produce energia nucleară, către SNN pe nişte considerente spuse de Curtea de Conturi, vulnerabilizează foarte mult producţia de energie electrică pe bază de combustibil nuclear".

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte Compania Naţională a Uraniului s-au făcut eforturi pentru deblocarea unei tranşe din ajutorul aprobat de Comisia Europeană şi să evite, astfel, intrarea societăţii în incapacitate de plată sau în insolvenţă.

Ministrul a subliniat: "Am cerut şi am fost susţinut de Guvern ca această companie (CNU) să fie ajutată, iar acest ajutor a fost aprobat anul trecut de Comisia Europeană. Din păcate, acesta era blocat pe tranşa a doua pentru acest an, dar am reuşit cu eforturi să deblocăm finanţarea pentru ca oamenii să-şi primească banii şi compania să nu intre în insolvenţă sau în incapacitate de plată. Am solicitat Corpului de Control al primului ministru să verifice condiţiile în care s-au reziliat aceste contracte de furnizare dintre SNN şi CNU, două companii de stat, şi condiţiile în care a devenit furnizor pentru SNN o companie străină. România trebuie să fie una dintre puţinele ţări care are capacitatea să-şi producă şi să-şi extragă ca şi minereu octoxid şi să producă energie nucleară pe baza acestuia. Avem acea metodă CANDU 6 şi suntem singura ţară care o mai utilizează".

Conform oficialului, în cazul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) există o problemă, iar pentru rezolvarea acesteia s-a aprobat în Guvern crearea Autorităţii de gestionarea a apei grele care să se ocupe de rezervele acestui combustibil.

Toma Petcu a precizat: "La RAAN am găsit o altă problemă, şi anume faptul că societatea este în procedură de faliment, iar soluţia pe care am găsit-o şi am aprobat în Guvern un Memorandum în acest sens, este să creăm o Autoritate de gestionare a apei grele. Avem pe stocuri la Drobeta Turnu Severin o capacitate care ne asigură probabil 50 - 80 de ani, dacă avem reactoarele 3 şi 4 în stare de funcţionare. Importante sunt condiţiile de păstrare, de securitate şi asigurarea existenţei acestei ape grele. Ca atare, creăm în cadrul Ministerului Energiei această Autoritate pentru că, în momentul în care vom avea înţelegerea cu partea chineză, atât rezervele de octoxid, cât şi cele de apă grea vor veni ca aport de capital al statului român în această companie. Doamna Lulache pleacă (de la Nuclearelectrica, n.r.). Eu nu mă aplec asupra numelor, ci mă interesează foarte mult activitatea şi ce back-up are în spate. Ce m-a deranjat atât la fosta conducere executivă, cât şi administrativă a fost faptul că au neglijat acest contract de furnizare a octoxidului cu cei de la CNU şi l-au tratat foarte uşor, din punctul meu de vedere. De asemenea, al doilea lucru a fost că nu sunt pregătiţi pentru cele două retubări şi suntem încă la nivelul studiului de fezabilitate".

Ministerul Energiei şi reprezentanţii companiei "China General Nuclear Power Corporation" (CGN) au convenit, în februarie, să accelereze negocierile pentru reactoarele nucleare 3 şi 4, iar în acest context noua conducere a ministerului a discutat, săptămâna trecută, cu reprezentanţii CGN despre asumarea unui calendar de acţiuni prin care negocierile pentru constituirea companiei de proiect să fie urgentate. Ambele părţi şi-au reafirmat, cu această ocazie, interesul pentru realizarea investiţiei de la Cernavodă.

La rândul lor, reprezentanţii companiei chineze, conduşi de către directorul de proiect pentru România, au arătat că sunt mandataţi pentru o negociere mai flexibilă în anumite puncte, astfel încât discuţiile să fie accelerate.

Construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă, operată de "Nuclearelectrica", este proiect de investiţii prioritar pentru România, aflându-se în Programul de Guvernare actual.

Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii "Nuclearelectrica" şi "China General Nuclear Power Corporation" (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.

În data de 4 noiembrie 2016, Ministerul Energiei afirma într-un comunicat că statul român a investit deja peste 1 miliard de euro în infrastructura şi necesarul tehnologic dedicat reactoarelor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, avertizând, totodată, că fără punerea în practică a acestui proiect cheltuielile deja efectuate vor deveni pierderi certe pentru bugetul de stat.

Potrivit sursei citate, proiectul unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă răspunde cerinţelor sistemului electroenergetic naţional în tranziţia României către o economie fără emisii de carbon şi contribuie decisiv la securitatea energetică a ţării şi la menţinerea stabilităţii preţului electricităţii la un nivel suportabil pentru consumatori.

Un comunicat al "Fondului Proprietatea" remis pe 3 noiembrie 2016 spunea că proiectul privind construcţia reactoarelor 3 şi 4 este nefezabil şi ar putea crea mari prejudicii acţionarilor "Nuclearelectrica" în cazul în care este continuat, având în vedere situaţia actuală a pieţei energiei electrice, precum şi prognozele pe termen lung.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Saracul domnul ministru. E greu sa-si justifice decizia de inlocuire a CA-ului SNN cu niste vedete politice. Ar trebui intrebat ce nevoie are de SF-ul pentru retubare cu 5 ani inainte de operatiune si daca are idee ce relevanta are un SF efectuat cu atata timp in avans. Totodata ziaristii ar trebui sa urmareasca daca noul CA, evident mult mai competent, va semna contract cu CNU

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb