Modificările la legislaţia penală şi procesual penală, adoptate de Guvern

ANDREI STAN
Politică #Legislatie / 15 noiembrie 2017

Modificările la legislaţia penală şi procesual penală, adoptate de Guvern

Guvernul a adoptat, astăzi, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, precum şi a altor acte normative. Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Justiţiei şi are în vedere modificarea şi completarea legislaţiei penale şi procesual-penale pentru punerea acesteia în acord cu prevederile Constituţiei, aşa cum au fost acestea interpretate prin treisprezece decizii ale Curţii Constituţionale, anunţă Executivul, într-un comunicat de presă.

De asemenea, prin intermediul actului normativ sunt propuse intervenţii punctuale asupra Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precizează Guvernul.

Potrivit sursei citate, principalele reglementări din legislaţia penală şi procesual-penală cu privire la care sunt propuse modificări sunt cele referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile, momentul până la care poate interveni împăcarea părţilor în procesul penal, recuzarea procurorilor, definiţia infracţiunii continuate, unele dintre infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, reglementarea cazurilor de nulitate absolută, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, reglementarea vizitei intime în cazul persoanelor private de libertate.

Astfel, de exemplu, în Codul penal, la capitolul - "Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice" - este incriminată şi fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neînmatriculat sau neînregistrat sau cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare. De asemenea, conducerea unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

Totodată, prin proiectul adoptat astăzi se propune introducerea unei noi infracţiuni - este vorba de consumul de alcool sau de alte substanţe - ulterior producerii unui accident de circulaţie. Executivul menţionează: "Astfel, fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanţe psihoactive, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă. Dacă persoana aflată în una din situaţiile de mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la doi la şapte ani. Nu constituie infracţiune consumul de substanţe psihoactive, după producerea accidentului de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane şi până la recoltarea probelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto".

În ceea ce priveşte Codul de procedură penală, Guvernul a propus modificări care vor fi în concordanţă cu prevederile a opt decizii ale Curţii Constituţionale a României.

Sursa citată menţionează că, de exemplu, se propune o reglementare distinctă a procedurii recuzării procurorului când aceasta intervine în faza de urmărire penală de cea care intervine în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de camera preliminară sau a instanţei de judecată.

Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb